Saturday, March 22nd, 2008
Concert de pomina
Colegii de la radio cand m-au vazut azi dimineata m-au intrebat daca am gustat muzica de aseara de la concertul Vita de Vie din Suburbia. Desigur, daca poti numi gustat o cazatura de pe scena langa public (a mea) si un bas in cap aplicat de basistul trupei in timp ce dadeam din cap langa el.
Nebunia a inceput cu cei de la Habar. Nu ai auzit de ei, asa e? Nici eu, dar canta demential si abia astept si sper sa fie lansati cumva la Bucuresti pentru ca merita. Oamenii sunt foarte foarte tari. Dupa ei, Vita de Vie a urcat pe scena de ziua lui Despot, care stiam ca nu prefera sa cante ci sa bea cu prietenii intr-o asemenea zi, in schimb performanta lui de aseara a aratat contrariul. Au cantat cu totii foarte bine, Pupe in continuare fiind unavailable, ghipsul acoperindu-i inca mana.
Bodyguarzii au fost ok, nu au batut pe nimeni si am fost chiar suprins de buna lor dispozitie. Am stat cu aparatul foto in permanenta focalizat pe scena. Satul de aceleasi cadre din lateral stanga, am incercat sa ajung in fata scenei in zona ce o desparte de public. Am urcat pe coltul stang-fata al acesteia, am asteptat momentul potrivit sa sar 2 metri inainte. Am facut un pas mare pe o bancuta, care statea in fata lui Despot (aproximativ), dar am calcat putin aiurea si am cazut precum o caramida pe burta in fata oamenilor. Cel mai bun mod de a te face de rahat in fata a zeci de oameni
. Noroc de Tinerete (tehnicianul trupei) caruia ii multumesc cu un acatist, pentru ca acesta a venit repede sa ma ridice de acolo salvand astfel o bucatica din mandria din dotare.
Cu genunchiul varza, si respectul de sine la pamant, am continuat sa fotografiez. Pentru ca voiam sa dau din cap mai bine, m-am intors la locul meu din laterala scenei unde canta Adrian Ciuplea la bas. Cand mi-a fost lumea mai draga, dand din cap precum un scapat de la Spitalul de Nebuni, s-a intamplat inevitabilul de care m-am temut de la inceputul concertului: dadeam din cap, Ciuplea din chitara, distanta dintre noi fiind de sub un metru, chitara bas+capul meu = love. Mi-a dat voie apoi sa dau cu mana prin corzile ei intre 2 melodii ca sa-mi treaca durerea. ![]()
Urmeaza si alte concerte. Detalii aici. La multi ani Adrian! In cursul zilei de astazi - fotografii de aseara pe fotografie.umbluliber.com .










March 22nd, 2008 at 12:47 pm
Roxanica said:
incendiar, ma repet din comentariu in comentariu…
17 arpilie?!?..pai cum ajung eu din hard rock in Tg Mures?.. speram sa am ragaz de cel putin o zi, ca e drum lung pana acolo…..dar tot raul spre bine…pentru ca intotdeauna mi-am dorit concert VDV in fiecare zi
March 22nd, 2008 at 1:30 pm
lena said:
intr-adevar demential
.tu erai cumva tipul intr-un tricou mai deschis la culoare, de langa scena,aproape de Ciuplea si care facea poze ?
.si inca regret ca a trebuit sa plec mai devreme chiar cand incepea sa cante basu`
. cam in jur de ce ora s-a terminat apropo ?

well concertul si atmosfera au fost nemaipomenite dar pacat ca au avut atatea probleme tehnice
hehe, m-am gasit in poza cu publicul :”>
La multi ani ADI! \m/
March 22nd, 2008 at 1:30 pm
Yas said:
acu` ca am citit asta mi-am amintit de concertul vita de vie din arad care a avut loc in urma cu o luna, a fost tare, Adi a facut atmosfera asa cum nici nu ne asteptam. Cat despre habar
foarte tari si ei, am avut ocazia sa ii vad in muuuuuulte concerte (Adica asa cum zice sfarsitul numelui.. Ar.. ei sunt din arad..
si-s foarte tari baietii). Oricum merci fain ca m-ai facut macar ptr o clipa sa ma intorc la starea aia dementiala de la concertul vita de vie, dupa care cateva zile tot acolo ne statea capul tuturor. 
March 22nd, 2008 at 2:35 pm
Petru said:
@lena: eu eram, da.
@yas: am fost uimit de Habar. cine stie, poate ii vom difuza pe radio guerrilla (working on it), trebuie doar sa conving niste colegi
March 22nd, 2008 at 3:06 pm
Yas said:
petru.. u do that
. Baietii aia chiar merita, chiar daca trupa lor a trecut prin multe schimbari in ultima vreme…
March 22nd, 2008 at 5:04 pm
ciocardel said:
daten morti tai de blogher de kkt ca suntem satui numai despre muisti aia scri tu ai si alte idei jurnalist basit?
March 22nd, 2008 at 5:09 pm
Petru said:
daca intr-un an de blogging am primit doar un singur comentariu de acest gen, cred ca e foarte bine. asa iti dai seama cel mai bine, poate, cum e sentimentul de “mila”.
draga ciocardel, Umblu liber este unicul blog pe care-l poti accesa? Esti lipsit de diversitate, ca de speranta inteleg? Nu te mai primeste femeia in pat pentru ca sta langa monitor apasand F5 in speranta ca mai scrie Petru ceva si asta te nemultumeste?
Iti recomand site-ul Pfizer (astia produc Viagra).
March 22nd, 2008 at 5:42 pm
DeMaio said:
Ciocardel?
))))))))))))
Doamne!
March 22nd, 2008 at 5:46 pm
Petru said:
cred ca intra in acel procent sub 2% al oamenilor care nu au ce cauta pe acest blog, dar intra ca sport extrem si de neinteles pentru ei.
March 22nd, 2008 at 5:52 pm
DeMaio said:
Acum, că am reuşit să depăşesc starea de ilaritate pregnantă prin care am trecut, trebuie să spun, bă ciocardel cretin, că şi pe mine mă stresează Petru cu trupa lui. Dar unde dracului m-ai văzut tu pe mine că îl înjur pentru asta? Are omul o pasiune, unii adună ace în venă, ca tine, alţii concerte cu trupa preferată. E libertatea lui. Din nefericire este şi a ta aia de a mânji cu noroi sufletul unui om, dar dacă eram eu la taste, în locul lui, o reduceam drastic.
Petru, există un meniu…discussion se cheamă…introduci IP-ul retardatului acolo ÅŸi îl laÅŸi să meargă pe site-urile de profil, adecvate inteligenÅ£ei sale.
March 22nd, 2008 at 9:49 pm
andra said:
Pfizer in afara de Viagra produce si antidepresive…destul de cautate
March 23rd, 2008 at 10:31 am
Petru said:
nu stiu, nu am avut nevoie niciodata
March 23rd, 2008 at 3:09 pm
andra said:
nu era dedicatia pentru tine, ci pentru ciocardel..si mi-am adus aminte..Pfizer mai produce si tranchilizante
March 23rd, 2008 at 3:53 pm
miruna said:
dmne…am fost si eu acolo…si chiar pe scena…a fost foarte tare
am cantat cu adi varza(melodia)si i-am cantat multi ani traiasca…este genial…a fost prea tare…nu a contat ca au fost unele defectiuni tehnice..adi stie cum sa rezolve totul…cel putin din primul rand concertul s-a vazut bestial..la sfarsit mia dat microfonul lui…acum e aici,langa mine
bravo vita!!!genial

March 23rd, 2008 at 5:06 pm
Petru said:
miruna, eram sigur ca la un moment dat vei vedea acest articol. vreau sa te felicit pentru curaj si pe adi sa-l felicit pt faptul ca te-a ajutat la nevoie. te-ai cam fastacit la inceput, la final de asemenea pana cand l-ai pupat. multa
acolo pe scena. 
@andra: stiu, dar glumeam
March 23rd, 2008 at 6:01 pm
lena said:
awww miruna
habar nu ai ce invidiosi sunt unii acum
. bravo tie
! daca adi ar lasa cam la fiecare concert pe cineva sa urce pe scena cu el ca sa cante si sa ii ofere si microfonu` si un pupic acolo [pt fete doar, sper
] ar fi bestial!!!
March 23rd, 2008 at 6:07 pm
Petru said:
am eu o vorba: 50% din femeile din sala au venit pt concert, 50% pentru a-l vedea pe despot si pentru concert.
March 23rd, 2008 at 6:19 pm
lena said:
si despot conteaza aici, recunosc
. dar atunci cand dai din cap si le urli versurile nu mai ai timp sa si “admiri” scena, ci doar sa o auzi
.
.
ma refeream acolo doar pt fete numai ca s-ar putea vedea ciudat dintr-un anumit punct despot pupand pe obraz un baiat aflat in extaz
March 23rd, 2008 at 6:35 pm
Petru said:
am putea da vina pe tequila
March 23rd, 2008 at 6:44 pm
Teo said:
Ultima data cind dezbateam problema procentelor in ceea ce priveste prezenta sexului frumos la concertele vita de vie parca ajunsesem la niste rezultate mai triste, de tipul 80%, 20%, nu? Ai devenit mai optimist intre timp, Petru?
Cum te conving sa mergi pe 18 la mures la concert?
March 23rd, 2008 at 6:44 pm
lena said:
n-ar fi o scuza rea

uhm, btw, in caz ca miruna mai intra si vede comentariile. pot avea id-ul tau?
March 23rd, 2008 at 9:12 pm
Andreea said:
Informatii din culise… Mai la toate concertele de club Adrian cheama pe cineva pe scena sa cante…
March 23rd, 2008 at 9:25 pm
Petru said:
andreea, in ultimul an la cate am fost in Bucuresti, nu am vazut decat in suburbia acum 2 seri…atat
March 24th, 2008 at 11:18 am
miruna said:
mersi mult buey
mam fastacit rau k io nu stim ce se intampla k sormea ma luat si ma aruncat pe scena
si eu nu auzisem ca a zis adi sa vina cineva pe scena
da oricum
ptr mine a fost de vis…mai ales k il adoram de foarte mult timp pe adi si nici nu miasi fi inchipuit ca o sa cant cu el pe scena
oricum…nu trebuie sa uitam…multumiri andrei..sora mea…care ma impins…altfel doar masi fi uitat cum cineva urca pe scena si canta cu el…si io miasi fi bagat unghia in gat…frate oare sa vazut rau ca mam impiedicat cand ma impins sormea
….
)btw..uitam de idfor_non_blonde


multumesc pentru poze mult de tot

March 24th, 2008 at 11:20 am
miruna said:
for_non_blonde
March 24th, 2008 at 3:56 pm
reev33 said:
lol miruna te felicit am auzit ca ai cnatat bestial…..sa sti ca nu te-am recunoscut in poze……ma bucur ca nu ai avut l;a tine margelele alea(puse aiurea la gat
)…..poate ne imprumuti si noua microfonu pt studio
) mr bv…..mai vb…si poate ne mai intalnim pe la horica…(la birou am un sef idiot nu intelege ca eu trebuie sa inot secretara mea a inteles sta pe plaja si bea linistita un nes……….caterink)
March 24th, 2008 at 10:11 pm
Petru said:
data viitoare te voi felicita pentru utilizarea cratimei.
March 24th, 2008 at 11:12 pm
miruna said:
scuze dar scriam repede pentru ca eram entuziasmata
March 24th, 2008 at 11:16 pm
andra buttercup said:
da…ce pot sa spun…?am o sora geniala…mai pui ca are si 13 ani
…sunt un manager genial…
…si am de gand sa i-o mai bag lui adi despot pe sub nas prin concerte
i’m glad you liked her performing with adi despot
March 25th, 2008 at 11:02 am
Petru said:
@ andra & miruna: in campul Website treceti Website nu adrese de mail sau id-uri de messenger
March 25th, 2008 at 2:37 pm
ManueLLa said:
treci si pe la blogul meu sa vezi ceva poze de la concert!
fain articolul tau

March 25th, 2008 at 2:46 pm
mihaela said:
intradevar un concert de locul 1…..dupa concertul din suburbia mi-am incarcat bateriile si parca am prins viata dinnou
/
March 25th, 2008 at 3:59 pm
ManueLLa said:
dar nu prea ai avut dreptate
ah apropo, socialgirl002000 e ID-ul meu de mess, daca vrei sa mai discutam de concert!
March 27th, 2008 at 8:57 am
miruna said:
apropo…aveti careva idee cand e concertul vita din B52?
vreau foarte mult sa merg si la el
sper sa ajung…a si inca unu’…cine vine la ocs?in suburbia

March 27th, 2008 at 10:15 am
Petru said:
miruna, uita-te la despot pe coloana din dreapta blogului. sub el sunt cele mai apropiate concerte din bucuresti si provincie
miruna, nu ma pune sa zic a 2a oara. nu-ti mai pune adresa de mail/id-ul de messenger la WEBSITE cand mai lasi comentarii aici. a 3a oara iti dau BAN si gata. ok?
May 31st, 2008 at 1:44 pm
miruna said:
vai doamne ce prost scriam… m-a legat…