Wednesday, May 28th, 2008
Planuri
Intrebare pentru studentii aflati acum la Bucuresti cu intentie clara de a ramane si a popula acest oras: “De ce sunteti aici?” Esti sigur ca vrei sa ramai, si mai ales spune-mi ce anumte te tine? Facturi mari, preturi in general inaccesibile, chiria nu te avantajeaza deloc, iar administratorul de camin cu ceafa transpirata-n soare te gazduieste pana la finalul facultatii si singura situatie care te-ar mai putea salva cativa ani ar fi sa repeti de mai multe ori anul terminal.
Desigur, bucurestenii sunt ok per total, ritmul orasului te tine parca treaz, aici poti merge la cele mai numeroase si diversificate evenimente din tara, locurile de munca se gasesc parca mai usor si sunt mai bine platite. Din pacate la final de zi te intorci acasa, iar “acasa” unde e? Cum vezi evolutia ta sociala pe termen lung? Credit ipotecar pe 30 de ani intr-un sistem bancar care te poate ruina in primii 10 cu dobanda flexibila la imprumuturile in Euro? Prima rata iti convine, dar de la a 13a banca iti mai adauga ceva fara ca tu sa fii consultat in privinta asta. Ce se poate oare intampla pana la a 360a, adica ultima?
De cateva zile ma gandesc foarte serios la asta, dar in acelasi timp imi alung gandul pentru ca pare sa aiba dreptate. In acest moment, daca ar fi sa ma intorc la Bacau, mi-as permite sa locuiesc in apartamentul meu cu 3 camere ultracentral, m-as insura peste un an, iar peste 2 as planui primul copil. Pozitia de tata nu-mi displace, ba chiar visez sa joc fotbal cu fiu-miu. Lui trebuie sa-i asigur un viitor, lucru pe care nu prea vad cum l-as putea realiza in orasul natal. Locurile de munca sunt putine, prost platite, nu cred ca m-as putea acomoda din nou cu alt ritm, cel de la care am plecat de fapt. As avea o familie foarte fericita dar cu un loc de munca ce m-ar plafona instantaneu. FM-ul e sarac acolo fiind invadat de radio-uri centrale si avand doar 2 locale. Unul este al lui Sechelariu, iar celalalt e ca si cum nu ar fi.
Doar Radio Guerrilla ma tine la Bucuresti, un loc pe care nu l-as da la schimb cu nimic. Poate sunt naiv, dar profesional sunt fericit. Tu?
May 29th, 2008 at 12:54 am
Toma said:
bine, pentru cei care nu sunt din bucuresti poate mai e o scapare… dar pentru cei nascuti si crescuti aici?
vise placute.
mai ales ca din punct de vedere profesional nu pot sa reusesc in ceea ce vreau sa fac decat daca raman in minunata si unica Capitala… cu scuzele de rigoare pentru cacofonia de acum cateva cuvinte.
Sau poate pacalesc pe cineva si ma duc prin tarile “calde” sa lucrez la vreo ambasada
felicitari celor care nu sunt din bucuresti. macar voi mai aveti o sasa de scapare…
May 29th, 2008 at 7:05 am
un om said:
Chiar…Guerrilla te-a “ajutat” sa ai apartamentu’tau, masina ta si tot ce mai trebuie pe acolo? Adica, munca ta e rasplatita pe “deplin”? O sa iti permiti vreodata, doar din ce faci la Guerrilla, sa ai in Bucuresti ce ai putea avea la Bacau?
…
May 29th, 2008 at 7:38 am
Lavinia said:
Nu e tocmai vesel pentru cei nascuti aici, in Buc.
Am auzit totusi oameni care nu pot trai fara sa fie aproape de centru, chiar daca apartamentul/garsoniera sta sa cada la primul cutremur mai serios.
Eu personal simt presiunea care apasa orasul asta si nu imi doresc decat sa plec cat mai curand. Norocul e tot cu parintii, pentru ca altfel ar trebui sa facem creditul acela de 360 de rate instabile.
Asa ca am planul facut, intr-un an ma mut in afara orasului, cat mai departe (munca imi permite sa lucrez de acasa), iar in doi ani am (cel putin) un copil
Asta e planul…mai vedem ce-o sa fie.
Va doresc succes!
May 29th, 2008 at 10:49 am
DeMaio said:
Dacă la tine problemele sunt profesionale, în cazul multora din cei la care te referi aÅŸ spune că nu există un răspuns. Au sosit aici fie de foame, fie degeaba, ÅŸi acum habar nu mai au de ce nu pleacă. Bine, asta mai pune o problemă, ÅŸi anume lipsa specialiÅŸtiulor în zonele din care provin, de aici derivând ÅŸi diferenÅ£ele culturale, economice ÅŸi sociale între multe zone ale ţării. ÃŽn sfârÅŸit, ce naiba să mai spun…
Baftă la Guerilla!
May 29th, 2008 at 5:23 pm
ivy said:
k-lumea
May 29th, 2008 at 5:49 pm
Marius said:
Petre, sunt intr-o situatie asemanatoare. Mai asemanatoare decat iti inchipui: amandoi avem parinti in Bacau, amandoi am facut/facem radio si nu putem sa scapam, oricat am vrea, de microbul asta si, evident, amandoi preferam sa ramanem in Bucuresti. Faptul ca aici gasesti mai multe job-uri, viata pare mai alerta samd e un mare bullsh*t. Ramanem in Bucuresti pentru ca ne place sa spunem “da, locuiesc in Bucuresti” atunci cand mergem la rudele noastre sarace din provincie… Ne transformam, pe zi ce trece, in niste cocalari care au din ce in ce mai putin control asupra vietilor lor. Daca nu suntem “corporate bit**es” suntem, mai mult ca sigur, “bucharest bit**es”. Si nu, nu sunt mandru de asta.
May 29th, 2008 at 9:54 pm
Alin said:
Daca tot m-ai intrebat, profesional sunt fericit si n-as putea face altundeva ce fac aici. Iar pe toate celelalte planuri sunt cat se poate de mizerabil si ma intreb cel putin de doua ori pe zi ce naiba caut in orasul asta. Doar ca eu n-am venit in Bucuresti pentru profesie si nici pentru scoala. Cred ca ma tin aici doar distanta mare si efortul urias pe care ar trebui sa-l fac plecand inapoi cu toate ale mele. But soon…
May 29th, 2008 at 10:15 pm
Schepsis said:
Eu sunt unul din aia cu credit… pe 15 ani nu 30 ce-i drept dar tot aia… Sunt anul 1 la o facutate de minim 6 ani (arhitectura). Habar nam daca vreau sa raman in Bucuresti dupa ce termin facultatea… De origine sunt din Constanta, dar acolo sistemul educational nu se ridica la nivelul necesar… Joburi acolo… nu se compara cu aici… dar ma ia groaza cand ma gandesc ca in cativa ani va trebui sa platesc macar o parte din rata la banca… Saracii parinti…
May 30th, 2008 at 9:24 am
laurie said:
da….bun topic…..eu sunt in ultimul an la facult si nu ma incanta ideea de a ramane in bucuresti, cu toate ca alternativa e sa ma intorc in bacau……stresul de aici e mult prea mare, traficul, poluarea si niciun element care sa ma tina aici….ma fac sa-mi doresc plecarea…nu stiu daca in bacau imi va fi mai bine din punct de vedere profesional, dar cu putin noroc, cred ca va fi bine!
bafta si…sa traim bine!
dar in fond……cine stie ce-mi rezerva viitorul? poate voi ajunge prin alte meleaguri…
ps: cat m bucur ca merge din nou transmisia voastra radio de pe internet
May 30th, 2008 at 10:00 am
Petru said:
Ce de bacauani citesc blogul… Abia acum realizez
. Mai, partea cu traitul bine e relativa. Nu vreau ca cineva sa interpreteze ca am ceva cu bucurestenii. Nu am. E vorba doar de orasul acesta si cum este el cu nou venitii: posibilitati, conditii de viata etc.
May 30th, 2008 at 6:58 pm
Andreea Talmazan said:
Eu zic asa: hotaraste-te tu sa te insori. Stabileste data nuntii. Lasa copilul sa vina cand vrea Dumnezeu si o sa vezi ca lucrurile devin din ce in ce mai simple. Daca stai cu frica ca nu gasesi d elucru, ca nu ai destule camere in casa si nu ai nu stiu cati bani in cont, nu o sa faci niciodata nimic pentru ca niciodata nu va fi momentul potrivit. Si uite-asa trec ocaziile pe langa tine fara sa-ti dai seama pentru ca tu esti preocupat sa iti faci griji si ganduri
May 30th, 2008 at 11:34 pm
laurie said:
da…adica,mai simplu, traieste clipa si lasa lucrurile sa decurga de la sine….
am putea face si asta dar…..noi ne complicam viata,o avem in sange!
June 28th, 2008 at 8:30 pm
Sem said:
Profesionalul nu e totul in viata. iar cand vine vorba de Bucuresti, am refuzat un job super ok, doar pt ca era in Bucuresti. Iubesc Constanta prea tare, cu praful si jegul lui, aici ma simt acasa si aici vreau sa ma intorc oriunde as pleca. Mereu am zis ca dorul de “aerul sarat” de mare ma aduce inapoi acasa, dar nici acum nu stiu ce ma tine pe loc. Locul de munca de aici e OK, nu prea apuc sa ma plafonez si am invatat multicele in cei cativa ani de cand sunt aici…Imi place, dar l-as adora daca mi-ar permite sa imi iau concediul binemeritat de odihna din fiecare an, concediu pe care sa-l petrec oriunde as vrea, fara a fi deranjata de telefoanele colegilor, sefului etc. Este singurul inconvenient probabil legat de jobul meu, in rest nu imi dau seama cum naiba am reusit sa ma “strofoc” atat de parca ar fi afacerea tatalui meu!