Arhiva pentru June, 2008
Sunday, June 15th, 2008
Timpul
Pentru a ajunge la radio trebuie sa ies din casa la 10:15. Din fata blocului iau autobuzul 123, la unirii schimb cu metroul spre Aviatori de unde iau 331,330,131, 335 sau altii ca ei pana in Piata Presei Libere. De acolo pe jos prin subsolul Casei Scanteii, care arata precum un decor din SAW. 60 de minute dureaza. Prea mult.
Ruta a doua: merg pe jos pana la Dristor de unde iau metroul spre Unirii. De acolo spre Aviatori si autobuze pana la Piata Presei. Mers la pas grabit prin beciul Casei si ajung la radio. Durata: 60 de minute. Futu-i mortii ma-sii.
Ruta a treia: merg pe jos pana la Dristor, metrou pana la Crangasi, 41 pana la Piata Presei, pas grabit prin beci, ajung la radio. Durata 50 de minute.
De ce ma grabesc? Astazi am uitat ca trebuie sa ajung la ora fixa la radio, asa ca m-am relaxat pe drum. Daca e sa intarzai, Ciprian Dinu va explica asta pe radio iar eu voi ajunge cand voi dori fara a ma grabi. 123 din fata blocului pana la Unirii, metrou pana la Aviatori, iar de acolo pe jos prin Herastrau spre Casa Presei. Afara a plouat pe durata drumetiei, dar asta nu m-a afectat sub nici o forma. Nu am simtit parca niciodata o asemenea placere la contactul cu apa de ploaie intr-un decor de semi-natura. Beciul arata precum un SAW mai luminos, iar duhoarea de acolo era menita doar sa ma trezeasca. De ce atata graba? Maine este ziua mea calendaristica, dar o simt ca avand loc astazi, iar cadoul suprem - concertul Vita de Vie de diseara. Aceasta a fost Ruta a patra - durata: 60 de minute.
Indiferent cat dureaza drumurile noastre, tot acolo ajungem. Important e cum ne simtim pana la destinatie.
Thursday, June 12th, 2008
Campanie divina
Si pentru ca e Campanie electorala, click pe imagine 
. Amin!
Thursday, June 12th, 2008
Planuri de viitor
Discutam cu cineva pe messenger astazi si am atins subiectul “inmormantarea”, un subiect care imi ridica fiecare fir de par de pe acest corp. Inevitabil m-am gandit cum as vrea eu sa decurga inmormantarea proprie si sigur ai facut si tu acest exercitiu de imaginatie la un moment dat.
Sa presupunem ca voi muri in 2008 la superba varsta de 24 de ani, asa cum sunt toate varstele. Atentie, nu cunosc terminologia in materie de “trecere in lumea celor drepti” sau mai pe scurt in “datul coltului”:
-
-
- sa nu existe acel alai cu clasica masina utilitara purtatoare de mort spre cimitir. Nu vreau sa paralizez o strada pentru ca am dat ortul popii sau sa stie toata lumea ca a murit un om;
- ne intalnim la capela de la cimitir, dar incadreaza-te in sfertul academic…
- daca ar exista vreo bocitoare pe langa sicriu, as dori ca cel mai bun prieten sa o indese langa mine in groapa ca sa o aud atunci cum mai urla;
- nu mi-ar placea ca lumea sa ma jeleasca! Rupi haina de pe tine doar cand asculti manele, nu la inmormantarea mea!
- ar fi ok ca anumite persoane apropiate mie, sau nu, sa tina mici discursuri despre cum am fost eu in ochii lor, cu bune si rele, si as vrea ca de rele sa se rada;
- in timpul priveghiului as dori muzica chillout (oliver shanti, buddha bar etc), betisoare parfumate si miros de tamaie;
- nu vreau sa fiu coborat in groapa de fata cu toata lumea. Prea traumatizant pentru apropiati. La final de slujba, preotul isi ia banii si pleaca impreuna cu toata lumea exceptandu-l pe cel mai bun prieten. Acesta este unicul care ma va vedea coborand in pamant asigurandu-se pentru mine ca groparii isi vor face bine treaba;
- printre altele, pe sicriu vreau sa fie inscriptionate lucrurile care mi-au placut cel mai mult in aceasta viata (de ex un microfon de radio, semnul formatiei preferate) si mesajul “Ne vedem in viata viitoare!”
- pe crucea mormantului obligatoriu sa existe imprimate cartile care mi-au marcat existenta, pentru ca in viata urmatoare sa continuu evolutia spirituala de unde am ramas intr-aceasta.
Nu-mi mai este frica de moarte, dar mi-e teama de durerea fizica a momentului peste care sper sa trec foarte repede. Care sunt preferintele tale privind inmormantarea care te va avea in centrul atentiei?
Sunday, June 8th, 2008
Legea atractiei
Nu este vorba despre cea gravitationala ci despre cea “spirituala”, daca vrei. Acum 2 luni cineva mi-a impins sub nas un documentar “The Secret” pe care l-am considerat a fi o baliverna inainte de a-l vedea, parere pe care nu mi-am schimbat-o in timpul vizionarii, ci abia la cateva saptamani dupa, in sensul ca nu ar mai fi “secretul”, daca e pus intr-un documentar. A fost facut parca pentru americani. Cat mai evident si dus la extrem in materie de idei pentru a o evidentia pe cea principala.
Filmul, pe care sunt aproape sigur ca l-ai vazut sau ca ai auzit macar de el, spune ca poti avea orice doresti, material sau nu, daca-ti doresti sa ai. Simplu, nu? Nu am masina, dar sunt bucuros cu masina pe care vreau sa o am, gandind la prezent actiunea. AM si e al naibii de frumoasa, chiar daca locul de parcare e gol in fata blocului. Invitati pentru a da interviuri in acest documentar sunt oameni “de vaza” in materie de spiritualitate si filosofie, religia nefiind atinsa deloc.
Dupa cum spuneam, la cateva saptamani dupa vizionarea documentarului, am inceput sa “atrag” oameni care-mi pot da raspunsuri la intrebari fara a fi nevoie sa le adresez. Aseara m-am trezit abordat de o amica pe care o stiu de aproape 2 ani. M-a surprins cu niste idei, ajutandu-ma astfel sa inteleg anumite lucruri. La fel s-a intamplat acum 2 saptamani cu o tanara doamna, care a simtit nevoia sa ma abordeze pe id-ul de messenger folosit la radio pentru a discuta lucruri care pe mine ma intereseaza. Mi-a oferit raspunsuri la intrebari si m-a ghidat in anumite situatii. Lista cu situatii, care s-au “potrivit” este a naibii de mare si contine foarte multe intamplari din februarie si pana in prezent.
Anul trecut, si de fapt din acest motiv scriu prezentul articol, pe 15 iunie Vita de Vie a fost in concert in B52 (foto dreapta). Nimic special, daca nu iei in calcul faptul ca a 2a zi era aniversarea “celor 23 de primaveri”, iar concertul parea a fi pentru mine, cel putin asa l-am simtit fericit fiind. In ultimele 2 luni m-am gandit cu un oarecare regret la faptul ca anul acesta nu voi avea un concert intr-o astfel de zi (care ar fi fost sansele?), dar si cu o oarecare speranta ca trebuie sa se-ntample, iar acum am aflat ca vor canta pe 15 iunie, fix ca acum un an.
Exista Legea Atractiei? Fuck yeah! Imi trebuie un avizier din pluta pentru a agata in el toate lucrurile pe care mi le doresc si mi-e teama ca se va umple destul de repede. E dificil pentru ca mai tot ce-mi doresc nu este material, asa ca nu stiu cum sa le agat in panoul vietii mele…
Saturday, June 7th, 2008
Zdob si Zdub - accident rutier
Daca vrei, e un news flash. Am aflat astazi in drum spre casa de la Europa FM in autobuz ca trupa Zdob si Zdub a fost implicata intr-un accident rutier. Ceea ce scriu aici nu e neaparat informatie sigura, si ma refer la detalii, pentru ca am auzit fugitiv, dar am verificat cat am putut de bine din sursa sigura.
Asadar, “microbuzul formatiei a fost lovit de un altul intrat pe contrasens. In urma accidentului solistul a fost ranit la spate si se afla internat la un spital din Chisinau. Unul dintre baieti are clavicula rupta, tobarul are o problema cu piciorul, iar sunetistul trupei a suferit o comotie cerebrala si va sta cel putin o luna de zile internat in spital.” (ziua.ro)
Indiferent care este entitatea divina in care crezi, roag-o sa-i ajute pe baieti sa scape cu bine din intamplarea asta, sau macar tine-le pumnii daca nu ai astfel de credinte. Comentariile voastre vor fi printate si trimise trupei dupa ce acest eveniment va trece, pentru a le alina, pe cat posibil, trauma.
Tuesday, June 3rd, 2008
Emo
Tineri neintelesi, suparati pe viata aceasta nedreapta, pe scoala care ii priveaza de libertatea la care ei viseaza, necazuri… La varsta de 16-18 ani, viata este urata, in dragoste nu merge totul cum ai dori, iar parintii sunt cei care incearca sa te trezeasca la realitatea crunta pe care nu vrei sa o accepti.
Sa trec la subiect. “Adevar sau baliverne” este emisiunea pe care am vizionat-o cu tot interesul pe Antena 2 in studio-ul careia au fost invitati 4 emokids. Pe unul dintre ei, Paul, l-am mai vazut la Realitatea cand era cu parul valvoi, acum tuns si privind camera cu ambii ochi, alaturi de care stateau 3 prieteni ai acestuia, doua fete si un baiat (cel din imagine). Daca Paul avea idei binedefinite, argumente solide, principii clare si un mesaj ferm in privinta curentului emo, baiatul din imagine incerca sa para un neinteles de neintelesi. Priveste viata cu un singur ochi si daca va continua asa, peste cativa ani ii voi putea recomanda un cabinet bun de optica, avea pentru orice intrebare un raspuns monosilabic, vorbea foarte incet si incerca sa para trist, sa afiseze acea tristete falsa dar care da bine. Nu spun ca in timpul liber se taie cu lama, dupa cum si Paul a precizat ca aceia sunt teribilisti care nu-i reprezinta, dar pun pariu ca acasa isi prinde semi-bretonul undeva in crestetul capului pentru a exersa miscarea fireasca a pupilei la detectarea luminii, lucru pe care-l sesizeaza mult prea rar prin frizura menita sa atraga atentia.
Copiii Emo sunt romantici, pacifisti si tristi din cauza unei lumi nedrepte. Fac ceva in sensul asta? Da, sunt suparati.
Sunday, June 1st, 2008
Banal, plictisitor…
PS: asa arata vechiul sediu
