Oare chiar exista liberul arbitru? Oare chiar am posibilitatea de a alege? Daca da, atunci sa aleg intre ce si ce? Si daca ar exista liberul arbitru, cum putem spune ca il folosim atat timp cat nici macar nu stim care sunt toate posiblitatile din care avem de ales? Serios! Cum pot spune ca am libertatea de a alege cand nu stiu care sunt toate variantele si consecintele fiecareia?
Am inteles in sfarsit de ce ordinea este A FI, A FACE si A AVEA! Au trecut doar 6 ani de cand m-am intalnit prima oara cu aceasta propozitie! ;) Ar parea ca ma misc incet si sigur la prima vedere! In fiecare cllipa sunt cineva asemea unui actor care joaca un rol: sunt cel care a suferit in trecut ca nu a fost suficient de popular, sunt fiul mamei si al tatalui, sunt sotul cuiva sau prietenul altcuiva. Sunt cel artagos si moody din cand in cand… In fiecare clipa sunt cineva conform trecutului inregistrat de creierul meu in camarutele din el si, fiind asta in fiecare clipa, in fiecare clipa actionez ca atare si in cele din urma asa arata viata mea – un trecut continuu, dar, totodata, in fiecare clipa am oportunitea de a alege. Fiecare clipa imi ofera puterea de a fi altcineva decat obisnuiam sa fiu. Pot in fiecare clipa sa joc orice alt rol imi doresc. In fiecare moment am la dispozitie un ocean infinit de alegeri, in care fiecare picatura reprezinta un potential pe care pot sa-l traiesc. Poate fi atat un alt prezent sau un alt trecut decat cel pe care cred ca le-am avut pana acum, la fel cum poate fi un alt viitor fata de cel care ma asteapta acum sa-l traiesc. In fiecare clipa am posibilitatea de a alege: sunt corpul sau sunt viata din el? Sunt cine obisnuiam sa fiu si sa ma comport cum obisnuiam sa ma comport – sau sunt cine vreau sa fiu si actionez complet diferit?
Dupa aproape doua saptamani de asteptare, mi-a ajuns bansuri-ul din Marea Britanie, la care ma va invata Octavian sa cant. Mi-a propus atunci sa invat un instrument muzical pentru ca am foarte mult timp liber (de luni pana vineri) si ca acesta m-ar ajuta in cautarile mele spirituale, prin sunetele calde si muzica relaxanta pe care le genereaza.
Inainte sa intru in starea aceasta “Zen”, m-am aflat intr-un taxi ce m-a dus la posta pentru a ridica instrumentul. Taxi Pelicanul, o firma al carei client fidel am fost pana astazi. Am luat masina 950 de la Piata Iancului pe la 15:20 si am ajuns la destinatie pe la si 30. Intind 10 lei pentru cei 7 taxati si astept restul. Nu las bacsis decat daca serviciul prestat merita. Soferul, deloc surprinzator, spune ca nu are rest si ma roaga sa schimb la posta. Iau cei 10 lei si plec la ghiseu. Ma intorc la masina, dau 7 lei, dar soferul imi cere 8,5 (deci 9) pe motiv ca a lasat aparatul sa mearga. Pentru ca nu mi s-a parut corecta atitudinea lui, eu neavand nici o vina ca omul nu are rest, am refuzat sa-i platesc diferenta. Mi-a inapoiat cei 7 lei pe motiv ca e o cursa din partea firmei (ironic), i-am luat, i-am multumit si am plecat. In spatele meu, l-am auzit cum a venit tipand ca vreau sa merg cu taxiul pe gratis. I-am aruncat banii pe jos si am sunat la dispecerat pentru a-l reclama. Sper sa-l friga seful la primul salariu.
Azi este una din zilele acelea in care imi sclipesc ochii si in care, oriunde m-as uita, vad numai frumosul din toate. Caut Soarele cu privirea si-l las sa ma incarce. Respir profund, constienta de toata iubirea din mine si din jur.
Click si asculta piesa aceasta pe durata articolului
De cand am inceput sa lucrez cu mine intr-un mod constient am invatat prin respiratia holotropica sa ma conectez la ce se afla in interiorul meu. Am castigat o libertate fantastica din ziua in care am acceptat ca toata puterea e la mine si nu in exterior, nu e in mainile altcuiva ci in mainile mele, in inima mea. Am fost naiva multi ani, m-am dus la tot felul de vindecatori ca sa caut raspunsuri, ca sa caut un miracol sa ma faca normala. Imi bateam joc de darurile mele , ignorandu-le, si imi dadeam puterea de bunavoie altcuiva. Stiu ca acea perioada a avut rostul ei si ma uit la ea cu blandete si recunostinta.
In una din etapele mele de cautari, am fost la un curs de povesti, prin intermediul caruia am descoperit din alta perspectiva chemarea eroului din mine la aventura, la aventura vietii. A fost un curs interesant, in care lumea povestilor a fost impletita cu psihanaliza jungiana. M-a ajutat sa-mi reamintesc bucuria pe care am simtit-o cat am fost copil. Bucuria si libertatea cu care exploram totul. Reconectarea cu acest copil din mine m-a facut sa-i dau titlul de Maestru. El, pe atunci, isi crea propia realitate. Avea la dispozitie tot ce-i poftea sufletul pentru a fi fericit: o lada cu jucarii, creioane, pensule, creta, norii, natura, un spatiu sacru numai al sau si o bagheta magica. Aceasta este compusa din imaginatie, inocenta, bucurie si incredere. Cu ea isi crea propria poveste, propriul univers in care nu erau tristete, suparare si neincredere. El se baza pe tot ce simtea si, astfel, crea. In lumea sa erau importante doar lucrurile care il faceau fericit. Putea opri si relua jocul oricand isi dorea.
Părerile expuse aici sunt de natură personală şi nu reflectă punctele de vedere ale angajatorilor mei sau ale familiei.
Copyright
Toate drepturile rezervate asupra textelor. Textele de pe "Umblu liber" sunt protejate de Legea drepturilor de autor. Este permisa publicarea citatelor pe alte site-uri cu precizarea sursei insotite de link spre textul citat.
Oare chiar exista liberul arbitru? Oare chiar am posibilitatea de a alege? Daca da, atunci sa aleg intre ce si ce? Si daca ar exista liberul arbitru, cum putem spune ca il folosim atat timp cat nici macar nu stim care sunt toate posiblitatile din care avem de ales? Serios! Cum pot spune ca am libertatea de a alege cand nu stiu care sunt toate variantele si consecintele fiecareia?
