Pana acum am avut o atitudine pro-Romania, fiind sigur pe pozitia mea de a nu parasi tara. De ce sa o fac? Nu e cea mai buna, dar eu ma simt in siguranta. Apoi am vazut cum rand pe rand prietenii imi pleaca spre pasuni ceva mai verzi.
Acum, sunt la varsta la care incep sa-mi doresc un copil. Asta e o mare bataie de cap in Romania, alaturi de Criza permanenta in care ne aflam, oligfrenia guvernantilor cu privire la mame, sistemul sanitar dat de pamant si din care nu a mai ramas nimic, cel educational, care mai mult strica si lipsa spatiilor in care-ti poti duce copilul pentru recreere. Mai pune peste asta si insecuritatea financiara, legile proaste si nerespectate de nimeni etc.
Ma bate gandul sa plec din tara, numai ca nu stiu in ce parte sa apuc. Stiu, oriunde in Europa ar fi mai bine, dar ce as putea face acolo? Perioada in care ma aflu mi-ar permite un “fresh start”…
Interzic negustorilor să-şi laude prea mult mărfurile. Căci ei se transformă repede în pedagogi şi-ţi prezintă ca scop ceea ce, prin esenţă, nu e decât mijloc şi, înşelându-te astfel asupra drumului de urmat, te vor degrada curând, căci dacă muzica lor e vulgară, îţi vor fabrica pentru a o vinde, un suflet vulgar. Or, dacă e bine ca obiectele să fie create pentru a fi de folos oamenilor, ar fi monstruos ca oamenii să fie creaţi pentru a servi obiectelor drept ladă de gunoi. (Antoine de Saint-Exupery, Citadela)
Este cunoscut faptul că în urma ecranizărilor romanului lui Mary Shelley, s-a încetăţenit confuzia între doctorul Victor Frankenstein şi monstrul creat de acesta: lumea se referă la Frankenstein având în minte reprezentarea creaturii lui (don`t be blue, Frankenstein was ugly too). Confuzia este azi o stare de fapt. Mă frământă şi acum cuvintele lui Jean Baudrillard, citite cu mult în urmă: „câtă vreme produsele nu se opun niciodată individului, acesta le va prefera semenilor săi.” Omul însă, nu se poate recunoaşte pe sine într-un obiect, ci numai într-un alt om. Nu mă pot cunoaşte stând faţă în faţă cu un parfum sau o maşină, mă pot doar imagina.
Or, astăzi, noi suntem Frankenstein care-l creează pe monstru chiar în intimitatea propriei minţi. Este o pseudoidentitate; la fel cum creatura fusese compusă din bucăţi din cadavrele criminalilor, Frankensteinul contemporan o compune din obiecte (sau haideţi să le spunem branduri, deşi termenul de “obiect” e mai generos cu ideea pe care vreau să o exprim). Este o forţare a lui „a avea” întru „a fi”, care, culmea, funcţionează. Dar monstrul nostru nu e nici pe departe la fel de hidos ca cel imaginat de Shelley, dimpotrivă. Avem infinite posibilităţi combinatorii, procesul de „creaţie” devine un joc amuzant.
O doamna de la PSD a avut o idee la auzul cariea am fost in pragul orgasmului. Doamna, ca-mi permit sa o iau cu respect, avand in vedere ca mi-a provocat placere saptamana trecuta cu informatia asta, a propus ca fumatul sa fie interzis in toate spatiile inchise deschise publicului din Romania, fara nici o exceptie, si ca fumatul sa fie permis numai in aer liber. Ai fi tentat sa combati masura aceasta extrema cu ce se intampla in prezent: localurile sa fie obligate sa delimiteze fumatorii de nefumatori sau sa aleaga una dintre tabere, daca sunt mai mici de 100 metri patrati.
Ceea ce spune legea acum reprezinta un ideal, intr-o Societate in care lumea respecta legea si in care oamenii nu se calca reciproc pe bombeuri. Asa ar trebui sa fie, dar, de fapt, se intampla altfel:
Spatiile chiar mai mari de 100 metri patrati au optat sa fie destinate fumatorilor pentru ca sunt consumatori ceva mai apetisanti (langa o tigara mai merge si o cafea, stam mai mult la masa pentru socializare etc.)
Localurile care au fost obligate sa creeze zone speciale au inteles invers legea. Aceasta spune ca pentru a ajunge in zona fumatorilor, trebuie sa treci prin cea a nefumatorilor, nu invers.
Zona fumatorilor trebuie construita special, inchisa si aerisita, nu cea a nefumatorilor. Fumatorii trebuie izolati si nu nefumatorii.
Bun. De ce e nu e ok ce se intampla acum (le iau in ordine):
Din week-end încoace totul este pe bază de Bercea Mondial/Mondialu`/Mondialul (nici cel în cauză nu cred că știe varianta corectă, având în vedere că și cu cititul se descurcă mai greu), care și-a înjunghiat un nepot. Dacă vă uitați cât de cât la știri, ori citiți ziarele, știți ce și cum, deși e mai puțin important de la ce au pornit discuțiile, pentru nu mi-am propus să analizez aici clanul/familia acestui „intergalactic”, așa cum a fost individul caracterizat de către un parlamentar în exercițiu care îi împărtășește etnia.
Interesantă în toată această poveste este legătura de rudenie între acest Bercea Mondialu` (merg pe varianta asta, sună cel mai plauzibil pentru etnia individului și modul lui/al celor care-l înconjoară de a se exprima) și diverse persoane, extrem de influente, cu sau fără funcții publice. Din câte știu eu, Bercea Mondialu` are vreo 8 copii, iar printre nașii odraslelor îi regăsim pe Theodor Stolojan, presupun că știți cine e, Maria Huza, fost magistrat și membru al C.S.M., (ironic este faptul că odrasla nășită a primit numele de Judecător), Gheorghe Brenciu, procuror la Tribunalul Olt (ce alt nume decât Televizor i se potrivea odraslei), Nicolae Grădinaru, fost prefect de Olt, și Mircea Băsescu, despre care presupun, de asemenea, că știți cine e.
Am scris acum doua saptamani despre complexul fata de occidentali ca despre un “procedeu toxic” pe care mi se pare ca il alimentam cu sarg. Subiectul, extrem de vast, nu as dori sa il epuizez, ci sa il continuu, indemnata fiind de frecventa aparitiei lui. Probabil sunt o gramada de tineri care, ca si mine, au plecat in strainatate la studii pentru un job mai bun sau mai stiu eu de ce, si pentru care ceea ce scriu acum nu are niciun sens. Nu sunt chioara si nu privesc totul in roz, doar ca privesc cu alti ochi.
Intalnit in mediul universitar, printre studentii romani care invatau acolo, complexul nostru de inferioritate mi se pare cel putin bizar. La capitolul rezultate scolare/universitare obtinute peste grantita nu mi s-a parut niciodata ca stam atat de dezastruos. Plus ca nu i-am surprins niciodata pe studentii din Camerun, spre exemplu, sa isi nege originea sau sa isi evite compatriotii. Bine, lor le-ar fi si greu sa o faca, insa as putea da si alte exemple, cum ar fi studentii polonezi.
Omul e o specie data naibii. Daca celelalte isi urmaresc scopurile pentru a fi fericite/satisfacute de propria existenta, ca e vorba de mancare, perpetuare sau pozitie sociala, omul cred ca e singura care-si da cu tesla-n oaie.
Stim care ne sunt obiectivele si aparent luptam pentru ele. Cu totii vrem sa fim fericiti, dar imediat ce am ajuns la ultimul pas, cel decisiv, dam inapoi din cele mai stupide motive. Rareori acestea ar fi bazate pe ceva concret, chiar daca unica persoana cu adevarat afectata ar fi cea care poate atinge fericirea.
Exista o componenta a fiintei umane care are talentul de a se pune hotar in fata dorintelor noastre: orgoliul. E fenomenal. Cred ca daca ar fi fost testoasele de o inteligenta superioara noua, ne-ar fi studiat fascinate specia. Unde in alta parte ai putea gasi un sistem de autodistrugere atat de bine pus la punct? Autodistrugere emotionala.
Riscam sa traim o viata ok, dar sa ajungem la batranete regretand ca nu am luat decizia aceea cruciala si evidenta in acel moment prielnic. O viata intreaga poate sa treaca fara nici un sens tocmai din cauza orgoliului care nu ti-a permis sa faci ceea ce ti-ai dorit cu toata fiinta.
Multi spun ca viata e scurta. Aceia au profitat de ea.
Părerile expuse aici sunt de natură personală şi nu reflectă punctele de vedere ale angajatorilor mei sau ale familiei.
Copyright
Toate drepturile rezervate asupra textelor. Textele de pe "Umblu liber" sunt protejate de Legea drepturilor de autor. Este permisa publicarea citatelor pe alte site-uri cu precizarea sursei insotite de link spre textul citat.
Pana acum am avut o atitudine pro-Romania, fiind sigur pe pozitia mea de a nu parasi tara. De ce sa o fac? Nu e cea mai buna, dar eu ma simt in siguranta. Apoi am vazut cum rand pe rand prietenii imi pleaca spre pasuni ceva mai verzi.
