Umblu liber pe internet de 4 ani. Umblu liber pe Radio Guerrilla de aproape 7. In primii ani de FM, am avut impresia ca reteta succesului ar contine glumele lui Dobro si Craio, dictia lui Marius Vintila, dinamica lui Bogdan Serban, vocea grava a lui Calin Gheorghe si ironia fina a lui Iulian Tanase si am realizat ca nu am aceste componente. Fiecare coleg, din cei enumerati mai sus, mi-a servit drept model. Nu am intentionat sa copiez pe nimeni ci sa ma dezvolt eu astfel incat sa ating acel grad de performanta. Fiind constient ca nu sunt precum colegii mai mari, m-am intristat si am incercat sa-mi gasesc locul in echipa.
In 2010 l-am gasit. Tarziu, dar frumos. Pe atunci faceam Chillau, in locul lui Calin, care apucase drumul Indiei, si nu dupa ce l-as fi sapat, asa cum au crezut unii adepti ai Teoriei Conspiratiei. Mi-am propus in acea perioada sa relaxez ascultatorul, sa-l ajut dupa o zi grea de lucru si posibil urata. Muzica chill si un discurs relaxant pe teme uneori usor filosofice. Am primit aproape saptamanal email-uri si sms-uri de multumire pentru ceea ce se intampla seara. Multumiri pentru ca, ascultandu-ma, studentii au inspiratie in a-si finaliza proiectele, tripurile celor fumati devin mai interesante, o idee pe care am despachetat-o verbal intr-o interventie a generat o revelatie in viata cuiva etc. Acestea au fost si sunt adevarata mea rasplata. Am mers in fiecare seara la emisiunea Chillau timp de 8 luni cu acest fior, ca voi ajuta sigur pe cineva. Macar un ascultator.
Piesa e interesanta, in schimb clipul este fenomenal. Nu stiu cine l-a regizat, dar Dragos Bucur transmite perfect furia si suferinta personajului. Un clip tulburator…
Ma paste o Reuniune in 2013, imediat ce ii voi supravietui lui 2012 prin conserve (probabil), a naibii de interesanta. Este vorba despre colegii de liceu, pe care nu i-am mai vazut de atunci cu mici exceptii.
Am apartinut unei clase cuminti, din pacate, si daca nu m-as fi bagat la radio-ul liceului cred ca as fi innebunit in climatul acela plin de studiu si note de 10, din pacate lipsit de nebunii, rasete isterice si profesori ofensati. Fiind, intr-un fel, mascariciul clasei, am cautat loc de desfasurare cumva in afara ei. Totusi, in colectiv aveam o femeie care ma enerva la culme (Ela), o alta care-mi facea ochi dulci (Delia), una pentru care dezvoltasem o pasiune copilareasca (Roxana), vampe dupa care salivam (Irina si Anca), o colega pe care o invidiam pentru ale sale *oaie (Alexandra), o alta la sanii careia salivam, oricat de bine si-i ascundea, si in ochii careia ma pierdeam (Simona) si o domnisoara de care am fost indragostit 3 ani si jumatate (Alina). Dintre baieti, unul mi-a cantat in struna (Irinel), mai de comitet si rebel. In rest, George, un om care a impletit perfect sociabilitatea cu apetitul pentru studiu, Laurentiu, cel ingropat in zeci de carti, neindemanatic, total nepriceput la femei si care ne-a lasat acum cu gura cascata dupa ce s-a insurat cu o una foarte frumoasa, Bogdan, ciudatul clasei si Costel, moldoveanul di pisti Prut, si el un mare pasionat de studiu, dar cu momentele sale comice.
Am zis ca nu ma bag in subiect, dar nu pot sa nu ma amuz de ridicolul situatiei. Spre exemplu, Pagina de Media a scris aici despre un protest al unor oameni de cultura si media impotriva masurii prin care sunt obligati sa plateasca TVA retroactiv pe 5 ani (parca) la sumele incasate pe contractele de drept de autor. Ce ma amuza e prostia lumii. Uitandu-ma prin comentariile articolului am vazut numai tampiti, care, orbiti de salariile mari ale protestatarilor, urla in gura mare ca este normal sa plateasca asa cum toti o fac. Va contrazic, dragi oligofreni. Crapa, de fapt, invidia in voi si e bine sa moara capra vecinului pentru simplul motiv ca exista.
Sa luam ca exemplu doua persoane fizice. Una este remunerata prin Carte de Munca, cealalta prin Drepturi de Autor. Prima plateste impozite de x%. Jurnalistul plateste aproximativ la fel, dupa ce Boc a inclus taxe noi pe acest tip de contracte cu scopul ca cele doua forme de remunerare sa fie aproximativ egale in fata ANAF-ului. Deci pana aici avem o oarecare egalitate, pentru ca si noi platim acum pensie, sanatate, somaj si alte prostii. Vine TVA-ul peste noapte, iar Jurnalistul, daca incaseaza bani peste nu stiu ce prag anual, este obligat sa-l livreze, pe care nu l-a luat de la platitor caci nu a stiut ca va fi obligat peste 5 ani sa faca asta, mai departe catre Stat RETROACTIV.
Nu stiu cum se face, dar de un an de zile, daca e sa am niste probleme personale, acelea vin doar vara. Perioada din an in care sunt foarte ocupat la radio, inlocuind colegii plecati in concediu, este plina de belele.
Daca anul trecut a existat cea mai mare bubuitura din viata mea, o despartire a naibii de dureroasa, anul acesta, dupa ce aproape ca mi-am rupt ligamentele de la glezna dreapta, tatal meu s-a imbolnavit si trebuie sa ma misc rapid in mai multe locuri pentru a-i asigura sanse mai mari de tratament si nu numai. De aceea voi scrie mai putine articole saptamana viitoare.
La radio revin de maine, pentru doua zile, dupa care weekend si program de vara.
Daca stii un doctor de medicina interna care sa fie Om si Profesionist, nu doar un Afacerist sau Macelar, te rog contacteaza-ma de urgenta la petru[at]umbluliber[pct]com sau prin comentariu. Am nevoie pentru tatal meu, iar situatia nu este deloc una roz. Bacaul nu prea beneficiaza de profesionisti… Recomanda-mi numai daca ai fost tratat de el sau daca renumele sau este unul puternic. Fiind nevoie pentru diagnosticare, e nevoie ca spitalul sa fie bine dotat.
Părerile expuse aici sunt de natură personală şi nu reflectă punctele de vedere ale angajatorilor mei sau ale familiei.
Copyright
Toate drepturile rezervate asupra textelor. Textele de pe "Umblu liber" sunt protejate de Legea drepturilor de autor. Este permisa publicarea citatelor pe alte site-uri cu precizarea sursei insotite de link spre textul citat.
Umblu liber pe internet de 4 ani. Umblu liber pe Radio Guerrilla de aproape 7. In primii ani de FM, am avut impresia ca reteta succesului ar contine glumele lui Dobro si Craio, dictia lui Marius Vintila, dinamica lui Bogdan Serban, vocea grava a lui Calin Gheorghe si ironia fina a lui Iulian Tanase si am realizat ca nu am aceste componente. Fiecare coleg, din cei enumerati mai sus, mi-a servit drept model. Nu am intentionat sa copiez pe nimeni ci sa ma dezvolt eu astfel incat sa ating acel grad de performanta. Fiind constient ca nu sunt precum colegii mai mari, m-am intristat si am incercat sa-mi gasesc locul in echipa. 
