Pana acum 2 ani mi-am trait viata precum un generic de film. Exista dar nu-ti spune mare lucru, iti mananca o parte din viata si nu-ti ofera in schimb decat amintiri. Genericul meu a durat aproape 24 de ani si s-a incheiat brusc rasturnandu-mi Universul pe toate partile. De fapt aceea a fost trecerea la primul nivel.
Am cunoscut jucatori si “arme”. M-am jucat altfel decat in generic in quest-uri cu adevarat interesante si am avut parte de confruntari mai putin placute, dar din care am iesit cu fruntea sus. Nivelul 1 a durat aproape doi ani, iar la final am fost nevoit sa ma confrunt cu cel care mi-a servit drept mentor in acesta si, astfel, am primit lectia de final pe care invatat-o. Cel putin asa cred, pentru ca… Citeste mai mult (Articol publicat pe 22 februarie 2010)
Nimanui nu-i plac inmormantarile, dar trebuie sa recunoastem ca priveghiurile pot fi foarte faine, precum insule de zambete si amintiri nostalgice in marea de durere, care ne cuprinde odata cu pierderea cuiva drag.
Am fost astazi la priveghiul lui Marian, un tanar cu viitor promitator de pilot pe avioane de pasageri, si am cunoscut-o pe mama lui, o femeie de care m-am lipit instantaneu. Abia ce am cunoscut-o, dar asa bine m-am simtit in prezenta ei… O tarie de caracter ceva de speriat. Am ras in hohote la unele amintiri de-ale sale si a fost ca un stalp al starii de spirit.
Intotdeauna m-am intrebat ce gandeste/simte un om atunci cand moartea devine inevitabila, cand corpul ii da semne de oboseala ce ar duce la o oprire totala. Sigur exista acel moment in care constientizezi ca asta a fost tot si ca in curand urmeaza sa afli ce este dincolo. Prin ce trece oare persoana in cauza?
Cel mai simplu raspuns ar fi FRICA, dar aici nu ma refer la crestinii speriati de moarte de catre propovaduitorii “vietii” cu palarii negre si imbracati in aur printre cruci. Sa fie resemnare, indarjire, razvratire, regret, curiozitate?
Sper sa am taria sa pot muri cu ochii deschisi pentru a nu pierde nici o secunda din finalul serialului intitulat “Viata”. Sunt curios, totusi, ce as simti in suflet stiind ca viata mea a ajuns la capat si ca mai am doar cateva momente/minute de existat in forma fizica…
Mintea mea este una bolnava intr-un mod cu totul creativ, imi place mie sa cred. Intr-o plimbare linistita pe malul marii sub clar de luna mi-au venit in minte elemente demne de un film de groaza…
Imi imaginam cum, pasind pe nisipul rece si ascultand valurile calme ale marii limpezi, as vedea pe plaja pustie, venind din sens opus, un domn, pe care l-am tot vazut in ultimele zile pe la hotel, privind pierdut spre largul marii si impingand un carucior pe nisip, lasand astfel urme adanci pe plaja, in care s-ar gasi o papusa rupta si cu un zambet larg.
Dupa 10 minute de mers, am dat de un coridor format din geamanduri ce facea legatura intre mare si plaja pentru barcile salvamarilor, probabil. M-am intrebat cum s-ar incadra in peisajul calm al noptii o batrana fara prea multi dinti in gura razand isteric agatata de o geamandura si aratand cu degetul spre mine ca apoi sa se scufunde. In jurul meu sa se auda rasete de copii, fara ca acestia sa se arate… citeste mai mult »
Va rog, daca aveti pe cineva care are in posesie cartea aceasta, sunt dispus sa o cumpar la pretul de raft sau chiar mai mult indiferent de gradul de uzura. E pentru o cauza nobila si e urgent. Cartea nu se mai gaseste nicaieri in comert.
Contact: petru[la]umbluliber[pct]com
Ma intereseaza versiunea fizica nu cea electronica.
Tehnologia ne permite aproape sa atingem stelele in carcase de metal, depersonalizate, artificiale si chiar periculoase. Cu totii visam sa ne desprindem de sol prin forte proprii intr-o armonie totala cu mediul inconjurator si sa zburam prin puterea intentiei. Ce nu realizam cat ne aflam pe acest Pamant e ca ajungem acolo la un moment dat.
Am aflat astazi, cu tristete, ca un prieten de-al meu face asta acum. Marian Ionita, un om pe care l-am cunoscut in iulie 2010, a fost scos din lumea asta fara voia lui, as crede. Si-a dorit de mic sa zboare si de aceea a urmat cursuri de pilotaj. A ajuns chiar pilot comercial si astepta acum o companie care sa-l angajeze dupa ani de studii dificile si o caruta de bani cheltuita.
Ne-am cunoscut prin intermediul jocului StarCraft 2, unde ne-am petrecut noptile jucandu-ne ca inecatii in echipe de cate 4. Am facut mistouri pe seama relatiilor sale cu femeile, fiind mai stangaci cu acestea, ne-am si certat prin joc. Din pacate am ajuns sa bem o singura bere intr-un an. Desigur, nu mi-a fost prieten in sensul clasic, eu clasand oamenii in cunostinte, amici si prieteni, ultimii fiind extrem de putini, dar era amicul acela foarte apropiat pe care-l cam consideram prieten fara sa-l am fizic langa mine. citeste mai mult »
Părerile expuse aici sunt de natură personală şi nu reflectă punctele de vedere ale angajatorilor mei sau ale familiei.
Copyright
Toate drepturile rezervate asupra textelor. Textele de pe "Umblu liber" sunt protejate de Legea drepturilor de autor. Este permisa publicarea citatelor pe alte site-uri cu precizarea sursei insotite de link spre textul citat.
Pana acum 2 ani mi-am trait viata precum un generic de film. Exista dar nu-ti spune mare lucru, iti mananca o parte din viata si nu-ti ofera in schimb decat amintiri. Genericul meu a durat aproape 24 de ani si s-a incheiat brusc rasturnandu-mi Universul pe toate partile. De fapt aceea a fost trecerea la primul nivel.
