Ai mei se indreapta acusi spre 65 de ani si au inceput sa-mi spuna, mai in guma, mai in serios, ca vor sa fie ingropati, cand va fi sa moara. Sunt ceva mai traditionalisti, dar le-am taiat repede macaroana.
Le-am spus ca ii voi incinera, spre groaza lor. De ce? Pentru ca este eficient. Daca i-as ingropa, ar insemna ca va trebui sa fac drumuri periodice in alt oras pentru a le ingriji mormantul, sa platesc anual o taxa, sa discut din cand in cand cu afaceristul in sutana… E posibil sa nu mai fiu in tara sau pe continent la momentul respectiv. Ar fi multa pierdere de timp. Au raspuns ca nu sunt de acord si mi-am exprimat regretul, dar nu au ce face.
Inainte de toate, avem articolul acesta, din revista Ok!:
Dobrovolschi şi momentul lui infantil! Eram în maşină azi dimineaţă. Ascultam Radio Guerrilla… că ce altceva era să ascult?! Există oameni care dau pe Mihai Morar dimineaţa. D-aia merge treaba în halul în care merge în ţara asta. Dar nu asta contează în viaţă. Cum îi ascultam eu pe Dobrovolschi şi pe Craioveanu, primul dintre ei m-a făcut să vorbesc singur în maşină. Absolut stupefiant. Nu ştiu cum s-a hotărât Dobrovolschi, aşa s-a gândit el că e cazul, să vorbească despre diavol azi dimineaţă. A vrut să lămurească treaba pe partea asta a vieţii. Cum la începutul carierei mele voiam să devin cel mai bun om de radio, eram într-o relaţie bună cu Dobrovolschi. Vorbeam constant. In fine. Priveam spre el într-un tip de simpatie. Era un om cu obiceiul de a se raporta într-o logică la Dumnezeu. Aşa l-am reţinut. Avea sens. Oricum mi-a rămas în minte ca fiind un tip cu mult mai inteligent decât pare. Aşa l-am lăsat atunci. N-am mai ţinut legătura. Nici nu prea i-am mai ascultat matinalul, nefiind genul de om treaz în acea parte a zilei.
In ultima vreme, programul meu, in general previzibil si anost, a explodat intr-o multime de taskuri, intalniri, programari, rezervari, evenimente si cate si mai cate. Nu mentionez lipsa de somn si scrisoarea de adio pe care am scris-o mersului la birou la orele tarzii ale diminetii. Nu mentionez nici macar lipsa interactiunii cu toti acei oameni pe care ii iubesc si de care mi-e dor. Mentionez numai ca viata mea pare acum o compozitie de fragmente ce nu se potrivesc, dar care creeaza un mozaic colorat si interesant.
Am cunoscut oameni noi, am fost la evenimente inedite sau plictisitoare si am vizitat o gramada de locuri ciudate (topul listei: Academia Romana din 13 septembrie). Imi place ritmul asta agitat in care colcai in fiecare zi de mai bine de-o luna, dar mi-e dor de casa. Desi dorm in propriul pat in fiecare noapte, casa nu-mi mai pare cunoscuta si pare ca nici ea nu ma mai cunoaste pe mine. Am deschis ochii azi si am privit pe fereastra dimineata innegurata. Am vazut-o ca pe-o vrajitoare rea ce ma ademenea in mrejele ei. Am incercat sa-i fiu potrivnica, agatandu-ma de protectia propriului camin, camin ce nu parea interesat de lipsa mea. Nu parea sa ma vrea inauntrul sau; cu siguranta s-a simtit neglijat exact ca o amanta al carei pat odata parasit… Totul mi-a parut nelalocul lui, usor prafuit si fara noima. Zornaitul metalic al usii incuiate in urma mea m-a facut sa incerc sa-mi amintesc sunetul primului pas inapoi in apartament. Nu l-am regasit…
Ma tot uit la Vocea Romaniei, rad alaturi de concurenti si juriu, ma bucur alaturi de parintii emotionati din anticamera, urlu in picioare prin casa cu mainile in aer, cand un concurent este acceptat in ultima secunda a piesei sale si ma intreb de cateva saptamani: a remarcat-o cineva pe tipa care deschida usa?
Este vorba despre o domnisoara pe la 22-25 de ani, filmata numai din profil, par lung si cu casti pe urechi. Ea deschide usa care sta intre concurent si scena, si intotdeauna zambeste. Langa ea, artistii aspiranti la titlul de Vocea Romaniei varsa toate emotiile. Unii plang chiar inainte de a canta, tremura, vorbesc neincetat din cauza stresului… Domnisoara aceasta are, probabil, cel mai stresant job din toata productia si nimeni nu-i acorda atentie.
Draga domnisoara care deschide usa, daca citesti sau afli de existenta acestui articol, te rog trimite-mi o fotografie pe adresa redactiei Umblu liber – petru[at]umbuliber[ptc]com – pentru a te arata natiunii.
Am fost invitat la o petrecere de Halloween si am nevoie de un stetoscop si un baston pentru a ma deghiza in Dr. House. Nu ma barbieresc deloc pana atunci si imi voi face o frizura neglijenta. Voi lua 3 kg de sarcasm, o camasa sifonata si niste blugi prespalati. Pentru a fi complet, imi trebuie obiectele din titlu si o mingiuta (rosie) din burete, pe care cred ca o gasesc la un magazin de articole pentru copii.
Daca ma poti ajuta, trimite-mi un mail la petru[at]umbluliber[pct]com sau lasa un comentariu aici, folosind o adresa de mail valida pentru a te putea contacta. Voi inapoia obiectele in cel mult 2 zile dupa petrecere.
Fiecare are in mintea sa construita imaginea partenerului ideal. Aceasta reprezinta, de fapt, un sablon pe care-l cauta, dar care in timp va suferi modificari pe masura ce se va maturiza. Ceea ce-mi doresc acum de la o femeie imi voi dori si peste 10 ani cu niste mici modificari, probabil.
Daca ar fi sa desenez femeia ideala in ochii mei, aceasta ar fi in intruchiparea unui personaj de serial de televiziune. Neveste Disperate aduna la un loc mai multe tipologii feminine. Avem: barfitoarea/superficiala, mama eroina, neindemanatica si femeia perfecta. Ea este eleganta in orice situatie, diplomata si intotdeauna cu pasii planuiti dinainte, extraordinara in bucatarie si dormitor, sofisticata. Din pacate, calitatile acestea sunt foarte greu de gasit laolalta in viata reala. Tocmai de aceea, o astfel de femeie ramane, pentru moment, un ideal.
Părerile expuse aici sunt de natură personală şi nu reflectă punctele de vedere ale angajatorilor mei sau ale familiei.
Copyright
Toate drepturile rezervate asupra textelor. Textele de pe "Umblu liber" sunt protejate de Legea drepturilor de autor. Este permisa publicarea citatelor pe alte site-uri cu precizarea sursei insotite de link spre textul citat.
Ai mei se indreapta acusi spre 65 de ani si au inceput sa-mi spuna, mai in guma, mai in serios, ca vor sa fie ingropati, cand va fi sa moara. Sunt ceva mai traditionalisti, dar le-am taiat repede macaroana.
