Ca orice om, o perioada m-am vazut altfel decat sunt, de fapt. Mai mare, mai interesant, mai destept, mai frumos, mai sexy, mai evoluat din orice punct de vedere si cu siguranta mai competent in orice domeniu.
Timp de 7 ani, am privit lumea din exterior, fara sa ma arunc in piscina in care inoata ceilalti. M-am multumit cu una privata, ascunsa, ferita de cea a multimii, si asa am pierdut contactul cu lumea.
Orgoliul meu si-a luat-o atat de grav si atat de des in ultima luna, cat nu a incasat o viata intreaga, iar acesta este adevaratul castig al ultimelor saptamani. A trebuit sa intru intr-un domeniu total nou, in care sunt atat de nepriceput! Exista pesoane care m-au tot corectat, unele au mai ridicat tonul, au fost ironice, chiar enervante, pe una era sa o lipesc de perete, chiar daca-mi este prietena de multi ani. A trebuit sa am rabdare cu strainii, sa fiu serviabil indiferent de circumstante, sa fiu ceva mai binevoitor si sa pun osul la treaba, ceva ce nu mai facusem pana atunci.
Senzatia ca cineva a aruncat o mie de ace spre pieptul tau, iar acelea au trecut cumva de carne si au ajuns direct in suflet, locul sacru, intangibil, dar facut sita in acele momente in fata carora ai coborat scutul de aparare.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu asta simt atunci cand ma expun in fata celorlalti. De aceea, am invatat sa ma apar si sa ridic ziduri, sa pastrez distanta, pentru a fi eu in siguranta. Din cand in cand, mai apare cate cineva, in fata caruia zidul, atat de bine cladit, se darama intr-o secunda. Uneori, e de bine. De cele mai multe ori, insa… Nu prea.
Nu trebuie sa putrezesti pentru a fi mort. Mortii respira, umbla si exista. Este simplu sa-i vezi pe strada, cum privesc doar inainte, fara a sesiza detaliile din jur, alergand spre o destinatie aflata undeva in departare. Ii vezi cum umplu golul din toracele parca lipsit de viata cu obiecte cumparate cu o disperare de mai mult.
Ne gandim ca viata este scurta si pretioasa, dar ne amintim de ea abia pe patul de moarte, ingropati in regrete si inconjurati de o mana de oameni, daca avem noroc si timp sa-i strangem. Daca viata este, intr-adevar, atat de scurta, de unde stii ca inca mai traiesti? Nici daca ai muri, nu cred ca ai sti, fiind atat de prins in ritmul nebun de a pasi peste timp.
Mi-am adus aminte de filmul In pursuit of happiness cu Will Smith si fiul sau, in care el doarme pe strazi, incercand in fiecare zi sa-i ofere baiatului un acoperis, o masa calda, sperante de mai bine si o lume frumoasa in jur. Tot ce-si doreste este un loc de munca din care sa-si poata asigura o chirie si un trai decent. Asa arata fericirea in ochii lui.
Am fost abordat de cativa amici, convinsi de faptul ca ma impart, uneori cu greu, intre doua locuri de munca, indragostit fiind de bani. Am respins imediat ideea si le-am povestit cum a decurs interviul de angajare, in cazul celui de-al doilea job, la capitolul salariu.
Bucata asta de hartie este privita de unii drept o asigurare, iar de altii ca o restrictie. Intr-o discutie purtata in urma cu doua seri, nu am ajuns la nici o concluzie. Fiind o dezbatere pe tema perceptiei individuale, concluzia pur si simplu nu exista. Degeaba ii spui unui cal ca paharul e patrat, daca el il vede cilindric.
Eu vad asa:
Hartia respectiva reprezinta un reminder. Eu, ca barbat, voi fi la fel de tentat sa calc pe bec, iar ispitele nu vor lipsi. Totusi, inainte sa o fac a doua oara, presupunand ca mi-am pierdut deja mintile la prima, m-as gandi foarte serios daca imi doresc sa pun in pericol familia pe care o iubesc, chiar daca ma voi gandi si practic – aoleu, un posibil divort, partaj, suferinta etc; stai asa ca eu sunt casatorit, am un copil, nu pot risca aiurea, hai sa aflu ce-mi lipseste acasa si sa discut cu sotia pentru a nu se mai intampla asta etc. In acest caz, certificatul de casatorie este un lucru bun. Iti arata ce este cu adevarat important, presupunand ca iti iubesti sotia, dar ca rutina aferenta unei casnicii te-a impins, oarecum, spre indobitocire cronica.
Am mai scris ca-mi vine sa-mi zugravesc peretii cu cei care, atunci cand sunt suparat ori furios, imi zic sa stau linistit pentru ca nu e nimic altceva decat o lectie si ca viata e un joc. Daca o mai spun si cu zambetul pe buze, aproape levitand de atata armonie, clar le vad locul pe peretii mei de acasa. Cred, intr-adevar, in lectii si jocul vietii. Fac parte din Crezul meu, dar daca ma vezi suparat ori nervos, lasa-ma sa daram ceva, sa sufar amarnic si, dupa ce ma linistesc ori nu mai am energie sa dau foc la casa, imi poti vinde “gogosile” motivationale. Acela e momentul lor, nu inainte. Asa ca fiti profesionisti, ce dreaq? Vorba lui Dinica din Filantropica.
Lectiile cele mai eficiente nu sunt acelea spuse de altii, ci acelea gasite de tine si asumate imediat, precum o revelatie. Azi-dimineata, am facut ceva ce am simtit ca fiind oarecum nedemn pentru mine, desi face parte din viata. Am simtit-o ca pe o lovitura in stomac, dar, in acelasi timp, am realizat ca nu degeaba sunt pus in pozitia asta. Poate ca a venit momentul sa cobor putin cu picioarele pe pamant pentru a intelege ca viata nu poate fi traita numai intr-un glob de sticla ci si in afara lui. citeste mai mult »
Părerile expuse aici sunt de natură personală şi nu reflectă punctele de vedere ale angajatorilor mei sau ale familiei.
Copyright
Toate drepturile rezervate asupra textelor. Textele de pe "Umblu liber" sunt protejate de Legea drepturilor de autor. Este permisa publicarea citatelor pe alte site-uri cu precizarea sursei insotite de link spre textul citat.
Ca orice om, o perioada m-am vazut altfel decat sunt, de fapt. Mai mare, mai interesant, mai destept, mai frumos, mai sexy, mai evoluat din orice punct de vedere si cu siguranta mai competent in orice domeniu. 
