Problema e ca o fac si din placere uneori. Asta am facut toata viata cu parintii, prietenii, apropiatii mei. Mi-am perfectionat metodele de-a lungul timpului si pot spune cu o mandrie destul de amara ca a devenit chiar simplu si eficient. Daca vreau ceva, nu se pune problema obtinerii acelui lucru indiferent peste cati oameni trebuie sa trec.
Problema e ca incerc sa infranez pornirea aceasta de prin ianuarie, dar mi-a intrat atat de bine in reflex si a devenit o insusire atat de naturala incat imi este uneori aproape imposibil sa ma opresc odata ce incep actiunea asupra cuiva. Din pacate, de cele mai multe ori o fac fara a realiza, dar de curand am facut-o constient, ceea ce e si mai grav in fata mea.
Mi-am dorit dintotdeauna sa fiu cameraman la emisiuni culinare, la finalul carora cu siguranta cei care au privit prin obiectiv in detaliu high definition acele mancaruri cazute parca din Rai se infrupteaza cu gura murdara pana la urechi de pofta.
Imagineaza-ti sa fi filmat emisiunile lui Radu Anton Roman. Cum ar fi fost oare sa nu-ti fi dat nici macar o gustare, dupa ce i-ai filmat pe el si pe Busu delectandu-se la final in jurul oalei? Daca noi, telespectatorii, am udat covoarele apartamentelor romanesti cu ochii lacrimand de dorinta in fata ecranelor umede, cum s-or fi simtit oare cameramanii care au parte si de simtul olfactiv la fata locului?
Ziua de ieri a fost una extrem de fructuoasa ce ne-a adus, mie si bunului meu prieten Robert, o idee care va schimba lumea.
Mergand spre locul unde imi voi cladi casa din satul Frumusani, la 10 minute de sud-estul Bucurestiului, intr-o masina plina cu caramizi si purtand discutii despre fumatorii care s-au lasat de acest viciu prin cartea lui Allen Carr, In sfarsit nefumator, ne-a lovit o idee care va schimba literalmente lumea, si nu are legatura cu fumatul. Proiectul va lupta pe 13 fronturi, in prima faza, si se va extinde apoi sub alta forma vizand publicul tinta pe categorii de varsta ca apoi sa duca la infiintarea unei fundatii prin care sa ne aducem contributia la binele lumii. Il vom demara anul viitor.
Unii ma catalogheaza ca avand creierul spalat, dupa ce declara ca urmeaza sa lanseze critici constructive. Eu nu sunt deranjat de acestea, dar ma deranjeaza lipsa de seriozitate a autorului care nu-si respecta cuvantul dat fata de mine, cititorul dar si tinta a ideii lansate.
Domnisoara a scris un articol despre bloguri pe care le citeste si despre altele pe care a obisnuit sa le frunzareasca, eu aflandu-ma la capitolul din urma, din cauza creierului meu “spalat” si a “rahaturilor spirituale si religioase” prezente pe Umblu liber. Imi dau seama ca a pus laolalta cele doua domenii crezand ca sunt unul si acelasi lucru.
Sa fii pe aratura e un lucru bun, daca lucrezi in agricultura. Asta am gandit pana acum, pentru ca in urma aratului apar si roadele, insa mi-am dat seama astazi ca nu conteaza daca o faci pe ogorul patriei sau pe ogorul fiintei tale. Eu in aceasta perioada nu ar ogorul ci asfaltul de pe marginea strazii, pe care pana acum am mers destul de linistit avand o destinatie destul de clara si o cale asemenea.
De cateva saptamani starea mea de spirit coboara pe schiuri, iar la capatul partiei sta un zid din caramida, urmat apoi de un altul din beton armat si, pentru orice eventualitate, o ditai stanca. Daca viteza e prea mare sa ma pot opri totusi in ceva.
Intr-atatea bucati incat nu stiu sa le numar pentru ca in 95,7% din cazuri, nu-mi pasa daca actiunile mele supara pe cineva, atat timp cat ele vin din dorinta de a face ceva pentru mine si nu pentru ceilalti.
Nu-mi pasa de ce cred parintii, prietenii sau rudele, avand in vedere ca imi doresc ceva. Atunci cand am plecat in Franta pentru un workshop, care m-a costat in total vreo 2500 de lei, mi s-a opus, in mare parte, cam toata lumea, in afara catorva prieteni foarte importanti. Ceea ce m-a socat la vremea respectiva a fost si rezistenta opusa de catre consoarta, care pana la aparitia posibilitatii plecarii a fost oarecum de acord. Pentru ca mi-am dorit foarte mult, am mers si am ramas cu amintiri si informatii incredibile. Nu trimit sms-uri din obligatie pentru ca destinatarul sa se simta bine ca nu a fost uitat. La nunti nu ma prezint doar pentru faptul ca am fost invitat de catre o persoana draga, daca eu nu am chef sa ma misc din casa, si lista continua cu enorm de multe exemple.
Părerile expuse aici sunt de natură personală şi nu reflectă punctele de vedere ale angajatorilor mei sau ale familiei.
Copyright
Toate drepturile rezervate asupra textelor. Textele de pe "Umblu liber" sunt protejate de Legea drepturilor de autor. Este permisa publicarea citatelor pe alte site-uri cu precizarea sursei insotite de link spre textul citat.
Problema e ca o fac si din placere uneori. Asta am facut toata viata cu parintii, prietenii, apropiatii mei. Mi-am perfectionat metodele de-a lungul timpului si pot spune cu o mandrie destul de amara ca a devenit chiar simplu si eficient. Daca vreau ceva, nu se pune problema obtinerii acelui lucru indiferent peste cati oameni trebuie sa trec.
