Tuesday, May 27th, 2008
Cojones divine
Eh, asa da! Cateva voci din Biserica Ortodoxa Romana au inceput sa faca putina galagie deranjand pe “superiorii” acesteia. Intre peretii bisericilor nu e doar dragoste pentru aproape si rugaciune pentru binele Mult Preafericitului, dar si al omenirii.
Acum la Realitatea TV la “16-18 Deschide Lumea” e o dezbatere prin telefon intre preotul Viorel Dica si I. Corduneanu, consilier juridic al Patriarhiei, pe tema “Sindicatului Pastorul cel Bun”. Primul dintre fericiti este purtatorul de cuvant al acestei organizatii menite sa-i reprezinte pe preotii care se vor inscrie. Cel din urma spune ca este ilegal, ca acestia cand au fost hirotoniti au acceptat sa piarda anumite drepturi, printre care si asocierea in organizatii.
Argumentul purtatorului de cuvant a fost acela ca prea putini bani ajung la preotii din zonele rurale si ca acestia sunt nevoiti sa sustina parohia pe care o au cu fonduri mici traind astfel in saracie lucie. Este vorba despre satele care inregistreaza scaderi demografice. Patriarhia, desigur, nu este incantata de aceasta idee “laica” si spune ca preotii i se subordoneaza intru totul, lucru precizat in “noul statul al preotilor”, document care nu a ajuns in mainile acestora, dupa cum a precizat domnul Viorel Dica.
Ne indreptam spre un destin luminos, un destin care culege ceea ce istoria a semanat in sanul BOR prin ignoranta si fudulia Mult Preafericitilor - cojones. Un preot cu cojones, dragoste pura pentru enoriasi, dar si dorinta de a indruma pe cel care are nevoie este un Parinte.










May 27th, 2008 at 7:44 pm
Sem said:
Hai salut! Cred ca nu ai idee ce “manarii” se fac la nivelul bisericii!
Am o cunostinta cu care din intamplare m-am intalnit mai zilele trecute. Pustiul student la teologie, dar angajat in acelasi timp, locul de munca nu conteaza. Am stat putin de vorba si zicea ca daca la actualul loc de munca nu merge, el oricum termina facultatea si se insoara ca sa ia parohie.
Toate bune si frumoase pana aici. Ia ghici cat costa in ziua de azi sa “primesti” o amarata de parohie la tara undeva?
Suma te-ar uimi si pe tine si nici nu stiu daca ma lasa constiinta sa o scriu aici!
Rusine PreaFericitiolor si PreaInaltilor!
Daca in randul vostru e asa, noi, bietii muritori de rand ce sa mai zicem?
May 27th, 2008 at 9:40 pm
Iulian said:
Da… Era undeva la vreo 300 de milioane ROL acuma vreo 3 ani, in Moldova. S-o fi schimbat ceva?
) e preot intr-un satuc amarit, vai de viata lui. Si a satucului, dar si a preotului. Ce poti face TU, Preot, care esti tu preot m-ai inteles…..dintr-un salariu MINIM pe economie , cind enoriasul vine la Biserica in lacrimi, ca n-are bani de o luminare, si te roaga pe tine sa ii faci o slujba “asa, ca pentru saraci”. Ce poti face, cind ai de intretinut familie? Ce poti face cind, mergind “la oras” , trece pe linga tine proaspat achizitionatul Q7 al Parohiei X, de linga oras? Sa blestemi? Nu e voie. Uite, iti faci sindicat. SA FIE ! Si sa aiba succese.
Pe de alta parte…am prieteni care sunt preoti. Unii dintre ei (mai exact unul singur
May 28th, 2008 at 12:06 pm
mmanolash said:
n-ai cu cine donle’….
eu propun privatizarea bisericilor
Petrule, daca te-ai uitat la emisiunea aia im pare rau pentru tine…mai bine iti umpleai timpul cu altceva…
May 30th, 2008 at 6:54 pm
Andreea Talmazan said:
Suma a ramas aceeasi pana in zilele noastre. Stiu din sursa sigura.
Sunt niste nemernici si cred ca e timpul sa se dea jos de pe pernele pe care si le-au pus sub fundurile lor PreaInaltate si sa isi vada lungul nasului. Din pacate muritorii de rand nu prea pot sa faca revolutie sa schimbe patriarhul. Dar fac revolutie sa-si pastreze parohii.
Din cauza Prea Inaltelor capete (ne)luminate multi mari duhonvnici au suferit la propriu chinuri fizice si psihice. Sunt departe de a fi curati in Duh! Dar avem preotii pe care ii meritam. Pentru ca pentru majoritatea dintre noi conteaza prea putin viata unui preot.
Si apropo: salariile preotilor din Bucuresti sunt intre 300 si 700 lei. Si ei au cheltuieli lunare la biserica care depasesc 5000 Ron pe timpul verii (cand nu folosesc gaze si energie electrica prea mult), bani pe care ii primesc pentru serviciile pe care le fac credinciosilor. hai ca ma lungesc ca un post. Ideea e ca oamenii apeleaza la preoti fara sa stie daca slujba facuta de acesta ii foloseste ori ba. Ca preotul poate sa fie total lipsit de duh. Si atunci slujba e o poezie spusa fara implicare. O turuiala fara noima!