Jul 29 2010
Copiii, limitati de parinti
Din pacate nu mai stiu cine a spus-o, dar a zis-o bine: “90% din copiii planetei ar trebui sa-si omoare parintii”, la figurat, pentru ca acestia prin educatia aplicata, necesara de altfel, isi limiteaza odrasele si astfel le influenteaza viitorul intr-un mod negativ.
Un copil se va manji cu tot felul de substante, va lua in brate soba incinsa, va da foc la casa daca are ocazia si asa mai departe, pentru a (se) explora. Un copil stie ca poate face orice. Pentru el limitele nu exista in vocabular, iar educatia ar trebui facuta fara a i le impune ci prin a i le recomanda. Educatia prin “NU ai voie” este una menita sa indobitoceasca omuletul aflat la inceput de drum. Nu mai vorbesc despre atentatele la experientele mistice ale copiilor, catalogate fara mila drept rod al imaginatiei infantile mult prea bogate pana intr-acolo incat viitorul matur se va inchide intr-o inchisoare imateriala a realitatii materiale si va sti ca foarte multe lucruri sunt imposibile si ca in afara de masa la care mananca si poarta locului de munca, de care se izbeste zilnic, nu mai exista nimic.
Dintr-o categorie opusa, si aici ma refer strict la spiritualitate, am cunoscut-o pe M., o pustoaica de 16 ani cu intrebari fundamentale care ar lasa un matur cu gura cascata si cu eroare Blue Screen de Windows pe frunte. Foarte fain e ca are si parinti care sa o sustina in calatoria ei de a (se) explora, fara a o limita in acest sens. Da, probabil si-a lasat si ea parintii cu o spranceana ridicata la inceput, dar acestia s-au regrupat imediat si i-au oferit sprijinul de care are nevoie orice copil in calatoria pe care o face spre maturitate.
Un copil care iti povesteste cum langa patutul sau a stat nu stiu ce inger si ca sub acesta s-ar fi aflat un demon din cauza caruia plange in fiecare seara pana la aparitia figurii angelice, ori ca in spatele tau, al parintelui, vede o lumina pe care tu nu o percepi, nu inseamna ca are o imaginatie prea bogata ori ca a innebunit copchilul. Este foarte posibil ca el sa perceapa altfel realitatea inconjuratoare decat tine, pentru ca el nu a fost inca limitat de Societate.
Aud 30 voci
Aud 30 voci - “Copiii, limitati de parinti”
Inaintea publicarii unui comentariu, te rog sa ai in vedere urmatoarele:
1. Limbajul folosit sa fie unul decent
2. Ataca ideea, nu persoana
3. Foloseste-ti nicknameul ca link, dar nu scrie aceeasi adresa si in comentariu pentru o mai mare vizibilitate
4. Informatiile publicate prin comentarii apartin autorilor si nu blogului UmbluLiber.com
Moderarea comentariilor este activata, astfel ca acestea vor aparea imediat ce vor fi aprobate, uneori cu intarziere.
Vorbeste:
Bine punctat; cel mai obscen cuvant care i se poate spune unui copil este NU!
Buna Petru,
Un subiect foarte sensibil … copiii – cele mai pure fiinte si neatinse inca de societate , sunt cei care vad lucruri pe care noi nu le mai vedem , cei care iau totul in ” joaca” , trebuie sa fim foarte atenti la comportamentul copiilor-nu degeaba se zice ” am uitat sa fim copii ” Ar trebui sa invatam de la copii ..mai ales ca in perioada asta toti copii vin cu foarte multe informatii de sus … :) Pace :)
Ce spui arata necunoasterea realitatii si a lumii in care traiesti. Fiecare copil are exact parintii de care are nevoie si care sunt cei mai potriviti pentru el…. motiv pentru care i-a si ales daca e sa vorbim adevarul.
Daca ti-ai ales parintii, de ce sa ii acuzi ca te cresc intr-un mod sau altul ? Da, putini inteleg cat de profunda e acel sfat (eu nu ii zic porunca !): “cinsteste pe tatal tau si pe mama ta”….
Revenind la copii…. uite astazi ce au in “mana”: aproape totul, net, telefonie, carti, informatie, libertate…. ce fac cu ele ? Raspunde singur si ai sa intelegi de ce la un anumit nivel al evolutiei cuvantul NU este indicat. Intr-o zi ai sa imi dai dreptate, atunci cand o sa vezi cum copilul propriu o sa fuga spre strada circulata de masini…. atunci ai sa strigi din tot sufletul NUUUUUUU, dar nu o sa iti aduci aminte de mine si nici de acest subiect.
Daca tot comentez la acest subiect, cateodata ma mir de duritatea cu care judeci lucrurile si le imparti in albe si negre….. da, cred ca e nevoie sa inveti sa gasesti calea de mijloc. Parerea mea, evident.
Darael, da, cred ca ne alegem parintii, dar asta nu ne opreste ca apoi parinti fiind sa-i ajutam mai mult pe cei care vin pe lume. Asa, ar trebui sa stam cu totii cu fundul in balta ca oricum totul decurge precum un program deja pus la punct. Datoria fiecaruia e sa fie mai bun.
Nush ce sa spun. Adultii cred ca le stiu pe toate – de la ceea ce un copil are voie, pana la ce trebuie sa faca pentru a “avea succes”. “A avea succes” e modul parintilor de a proiecta imaginea lor despre ce inseamna succes. E si modul parintilor de a spune “ai de ales, ori tre sa fii extraordinar, ori esti tre sa fii ca ceilalti”. In mintea lor nu exista optiunea “tre sa fii tu insuti, sa fii unic, sa faci ce vrei tu, sa fii cum vrei tu”. Daca alegi de unul singur aceasta optiune, urmeaza certuri si clasicul argument “eu te-am facut, eu te omor”.
Adultii din vremea de azi nu mai apreciaza imaginatia, cu atat mai putin cea a copiilor.
Nu stiu nimic despre cei care au scris aici, dar inclin sa cred ca nimeni, din cei de mai sus, nu este inca parinte. S-ar putea sa ma insel….. Eu sunt mama a doi copii, unul de 18 si unul de 7 ani. Petru, asa este, exista si copii limitati de parinti! Dar foarte, foarte putini, dupa parerea mea. Darael are dreptate si eu ii intreb pe toti copii, inclusiv pe ai mei: de ce nu folositi imensa informatie pe care o aveti la dispozitie?!! Cei mai multi copii nu sunt limitati de parintii lor, sunt limitati de ei insisi! Majoritatea nu au prea multe intrebari, ei sunt nascuti cunoscatori si nu au nevoie sa mai afle si altceva. Asa ca, oricat de mult ti-ai dori sa nu-i spui niciodata NU copilului tau, tot ajungi sa o faci pentru ca altfel il pierzi in jungla pe care o numim societate. Poate ca si noi am uitat sa fim copii, dar parerea mea este ca si cei mai multi copii, au uitat sa fie copii! Din pacate, desi nivelul lor de inteligenta este din ce in ce mai ridicat, nu vor sa-si foloseasca inteligenta, cu atat mai putin s-o dezvolte!
Petru mai sensibilizat profund( am lacrimi in ochi). Pt mine este foarte important acest subiect si rezonez total cu ce vrei sa transmiti. Mi se pare ca unii oameni, cu pareri, tot nu fac diferenta intre aceasta realitate superficiala si cea profunda esentiala la care atunci cand esti copil esti conectat. Iar indobitocirea vine atunci cand tu ii negi aceasta realitate si il fortezi sa traiasca in superficial.
Multumesc ppentru sentimentele transmise e minunat sa comunicam chiar daca nu ne cunoastem(cum ne am cunoaste intr o realitate superficiala).
Sunt curioasa sa te vad pe tine cand vei deveni parinte…
Ca dupa stilul dictatorial pe care il ai pe blogul tau, atacand imediat pe oricine te contrazice, nu prea cred ca vei fi un parinte liberal. Nu prea te vad ca pe un tip empatic, capabil sa inteleaga punctul de vedere al celorlalti, si deocamdata pari a sti foarte putine despre psihologie si despre viata in general.
In plus, din cate cunosc eu, oamenii care sunt obsedati de sentimente rebele impotriva autoritatii parentale, ca si impotriva autoritatii divine, sunt la randul lor foarte autoritari cand au ocazia. E un paradox, sau de fapt nu e nici un paradox! Cred ca te regasesc din plin aici.
Suporti acest punct de vedere?
99% dintre parinti isi limiteaza copiii, Adela si Darael. Stiu ca din pozitia de parinte pare sa nu ti se adreseze aceasta informatie, dar copilul vine in viata adultului care “stie mai bine” si este adevarat ca experienta de viata pare sa-ti ofere un punct de vedere ceva mai larg, dar este experienta ta de viata. Copilul poate fi educat printr-o limitare redusa, daca parintii il abordeaza in anumite feluri, eliminarea lui “NU” fiind una dintre ele. Nu inseamna ca eliminand negatia, lasi copilul de capul lui. Nu, este vorba de o alta abordare. Transmite ideea de baza formulata altfel.
Julie, la cat de “bine” ma cunosti, nu esti in masura sa ma introduci intr-o categorie. Dupa o discutie fata in fata, ti-ai putea forma o opinie. Altfel… te joci si atat. Iti accept joaca (punctul de vedere) si astept ca timpul sa te contrazica.
Petru, daca nu te cunosc, inseamna ca activitatea ta pe blog nu te reprezinta. Eu am vorbit despre Petru cel care scrie pe blog.
Cat priveste trecerea timpului, aceasta este constructiva in masura in care studiezi cu adevarat un anumit domeniu. Altfel, din analize superificiale, nu vei reusi sa afli mare lucru.
Ma reprezinta activitatea, dar aici nu este toata activitatea mea. Aici sunt franturi din mine. Nu poti judeca un om dupa niste franturi, mai ales cand iti propui sa-i gasesti nod in papura. ;)
Inchei aici interventia mea, nu te mai deranjez cu pareri diferite de ale tale.
Studiaza mai mult, si nu mai emite teorii simpliste bazate pe analize superficiale.
Accept parerile diferite, dar m-as bucura sa vina intr-un mod sincer si nu din dorinta de a cauta nod in papura, asa cum clar ai evidentiat in TOATE comentariile tale. Sper sa fie ultima ta interventie pentru ca m-ai obosit teribil cu atitudinea in permanenta anti.
vad ca fiecare isi apara punctul de vedere pentru ca este adevarul pe care-l traieste fiecare, deci nu e nimic gresit; petru vorbeste despre un ideal, julie despre o parte mai practica
ambii au dreptate si nu au cum sa aiba aceeasi viziune asupra lucrurilor expuse
Ok, papa… please take your pills, relax and don’t hit me again :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) .
Quod Erat Demonstrandum
Nu TIN sa supar pe nimeni,dar!Si asta pentru ca e singurul comment care mi-a atras atentia; imi cer scuze ca zic asta, il si citez pe Darael, ^ daca tot sunt aici o spunCum poate un COPIL sa se LIMITEZE SinGUR? Ce cunostinte are el in a si-o face cu propria mana, care le are TOT datoria lor.. care ar fi nevoia lui de a se limita! in cele din urma, de ce “VREA” el sa creasca mare cunoscand, din fragilele prea putinele 9 luni incepand, ca mai bine e stand si privind ce e in jur, nepunadu-se in vreo primejdie, din pacate el vazandu-le doar emotionale pentru un inceput, ca e mai bine sa NU facem asta si sa NU o facem nici pe cealalta; cresteti mari si “veti vedea atunci cum”, e un pacat sa intreb ce inseamna “vedem atunci” daca de “acum” n-i se spune NU, nu? Comic trebuie sa fie,.., altfel nu as fi scris, nu m-as fi riscat sa-mi las opinia, bine zicea tot altul aici, si ca sa fiu si “copilul nelimitiat” sa punctez curiozitatea, problema cat ma pot avanta sa zic, e mult mult mult mult mult mai subtila decat crede toata lumea, nu cer nu gandesc nici nu zic ca “parintii” ar trebuii vreodata sa recunoasca ca au “)gresit(“, au deja mult mai grele ca semnificatie obstacolele in viata, motivul pentru care e prea GREU sa se intoarca si sa se confrunte cu , iara un oarecare necunoscut, dar “si” ei isi zic defapt un NU, subtil cum au zis-o si altora, nu…!
Obligat fortat ma voi oprii aici si sper sa deranjez si mult mai mult sper sa bucur ochii obositi, sper sa dezgust din tot sufletul meu .. pentru cel ce dezgustat va fi , va fi primul ce va ‘chicotii’ la cele ce poate mintea ii va arata.
Original normal, cu stima si respect, cu simpatie, Ma Inclin!
(cu teama va spun ca cautati unde nu trebuie)
Mai Petru, nu am reusit sa citesc ce ai scris pentru ca e un haos total in comentariul tau.
Acum daca si puiul de urangutan este protejat de mama lui si mai primeste si cate o scatoalca atunci cand depaseste limita impusa de mama Insemna ca si omul-fiinta suprema-ar trebui sa faca la fel. Nu poti sa il lasi sa se friga sau sa experimenteze priza sau sa caute in cutia de pastile crezand ca e “bobo”, sau mai tarziu pe la 16 ani sa crezi ca e destul de destept si matur sa il lasi sa guste din toate sticlele din bar si sa fumeze nu stiu ce, ca e “hi” ,ca s-ar putea sa ramai ,Doamne fereste, fara el. lasand-ul sa exploreze necunoscutul.
da, si doar ai investit atatia ani in el nu? nu poti sa-l lasi…:)
1.Incep prin a spune ca nu sunt parinte, si nici nu voi fi in tara asta de rahat.
2. @Ramona – cred ca e ok sa pui niste limite in activitatea copilului, cand mai are putin si se omoara. Dar, sa fim seriosi, la 16 ani esti destul de mare sa gusti ceva dintr-un bar, si fumatul de iarba n-a omorat pe nimeni, statistic vorbind. Eu am o sora mai mica cu 9 ani, de care am avut grija mereu, in masura in care am putut, si care, insa, nu a avut multe proptele puse de ai mei. Pot sa spun ca ma bucur ca nu au fost asa de stricti, pentru ca am invatat si eu multe de la ea, la varsta mea. Sunt chiar mandra de ea. Si de ai mei.
Si mai e ceva ce am invatat in scoala: exista si moduri de a te exprima negativ cu privire la ceva, fara insa a pronunta cuvantul ‘nu’.
E arhicunoscuta si deja batrana faza cu educatia prin “comenzi pozitive”, si evitarea “comenzilor negative”. Se bazeaza pe conceptia ca subconstientul nu percepe comenzile negative, ci le percepe ca pe comenzi pozitive; astfel ca folosindu-l pe NU, e posibil sa obtii efectul contrar (vezi NeuroLinguisticProgramming- orice carte pentru incepatori).
Unii au aflat-o tarziu, si cred ca au descoperit apa calda.
Deja teoria asta a fost upgradata, si in educatia moderna se foloseste un mix de comenzi pozitive si negative. E evident ca un copil are nevoie de interdictii, si ca exista o sumedenie de alte metode de modelare, si de exercitare “inteligenta” a influentei (de exemplu, limbajul hipnotic- vezi tot NLP).
Prin urmare, a crede ca poti scoate la lumina un supraom numai prin comenzi pozitive, sau ca a folosi comenzile negative este desuet, e o teorie naiva.
Un copil e ca o foaie nescrisa. Ca parinti , putem alege fie sa luam noi initiativa , scriind pe aceasta foaie ( echivalentul unui copil limitat ) sau putem lasa foaia sa se scrie singura..
Ce infrangere mai mare pentru un parinte sa aiba un copil care sa ii semene intr-o proportie ridicata ?!?
si un mic citat : “Tata , te cinstesc traindu-mi viata altfel si facand alte greseli ” ( din “Oile privesc in sus” de John Brunner )
Petru, sunt deacord cu Julie. Esti foarte autoritar, cel putin pe blog, nu arati deloc deschidere fata de opiniile diametral opuse de ale tale, si de multe ori tratezi persoanele mai axate pe material cu o aroganta de “om mai dezvoltat spiritual decat altii”.
Si sunt deacord ca pana nu esti parinte, e bine sa nu judeci atat de aspru parintii. Asta o stiu pe pielea mea.
Ca psiholog stiu ca daca o persoana uraste limitarile, este pentruca el insusi a fost limitat de catre cineva. Culmea este ca el insusi va ajunge foarte limitator in raport cu ceilalti, pentru ca este singurul comportament pe care l-a invatat de mic.
Eu spre exemplu am primit o educatie foarte violenta de copil. De aceea urasc violenta si ma tem de ea. Culmea este ca atunci cand am ajuns sa lucrez cu copiii, m-am descoperit foarte violenta la randul meu, desi nu imi venea sa cred. Mi-a fost foarte greu sa ma controlez si sa ma schimb.
E simplu sa spui “nu spune NU copilului”. Dar copilul va primi foarte multe “Nu- uri” de la viata. Daca in copilarie el nu invata cum sa faca fata acestor situatii, ca adult se va frustra foarte usor si nu va fi in stare sa managerieze propriul comportament.
Gandesti simplist in cazul asta, exact ca o persoana fara experienta de viata, dar cu multe carti citite si cu o impresie foarte buna despre sine. Hm…parca am mai spus asta o data.
Atat timp cat am argumente intr-o discutie, imi apar punctul de vedere. Cand raman fara, accept ca celalalt ar putea avea dreptate. Momentan, privind articolul de mai sus, asta imi e parerea. Viata mi-o va confirma sau infirma. Nu ai de unde sti pentru ca nu vei trai experientele mele. Poate in cazul meu va fi diferit. Da, am o impresie buna (in limitele normalului) despre mine. Stiu ca stiu putine (sunt sigur de asta), sunt intr-o permanenta cautare si fac tot posibilul sa aplic ceea ce invat.
PS: Vezi ca te repeti. :))
Eu cred ca este foarte important sa ai o parere buna despre tine si sa ai libertatea de a-ti expune parerile, asa cum face Petru.
Opiniile contrastante sunt foarte necesare in orice discutie, dar nu trebuie sa contina reprosuri la adresa omului care are o alta viziune despre acest subiect, asa cum sunt cele adresate acestui articol.
In ceea ce priveste limitarile la care sunt supusi copiii, cred ca este important ca parintii sa se apropie de odraslele lor in calitate de prieteni si nu cu o atitudine de superioritate (uneori violenta) pentru a arata cine este seful.
Am purtat o conversatie cu un viitor parinte care sustinea ca se va ghida dupa modalitatea “traditionala” de educare a copilului: isi va ocupa postul de guvernator asupra destinului micului om care trebuie dresat pentru a capata un anumit tip de comportament.
Copilul vine pe lume cu un pachet foarte mare de cunostinte care nu trebuie suprimate, ci respectate. Da, acesta trebuie respectat pentru ca, in ciuda marimii, nu este inferior. Incercati sa analizati lumina din ochii copiilor si veti vedea ca acestia va pot fi maestrii in atingerea iubirii si fericirii depline pentru ca sunt “nestiutori” ( neatinsi de sistem).
In primul rand, multe s-au mai schimbat in blogosfera de cand n-am mai intrat pe-aici :)
Second… despre copiii vorbeam si eu azi cu mama mea si i-am spus ca mie imi este frica de ce o sa se intample cand o sa fiu mama (momentan sunt si eu un copil, dar cand o sa cresc si eu mare), daca o sa le pot da o educatie potrivita. In bacau, noua distractie e fumatul de etnobotanice la greu, nu mai stiu copiii sa se distreze. Mie una mi se par teribile atitudinea si gandirea adolescentine din momentul de fata si ma simt clar in afara generatiei asteia.
Sunt mamica unei fetite de 3 luni si vad mai mereu parinti care isi limiteaza copiii. Faceti un exercitiu cand mergeti in parc, unde de cele mai multe ori locurile si lucrurile pe care un copil vrea sa le exploreze sunt sigure (de ex: gustatul pamantului sau al ierbii, alergatul pe o alee etc) si urmariti reactiile adultilor din jurul lor. Si va veti aminti comentarii precum cele ale lui Petru.
Intr-o carte absolut minunata, “Brain Child” (http://dobrestii.ro/blog/2010/08/how-smart-parents-make-smart-kids/) este prezentata, printre altele, o statistica cutremuratoare, din punctul meu de vedere, legata de comentariile negative versus cele pozitive auzite de un copil din partea adultilor: 16:1!!! Asta inseamna limitare!
Atunci cand un adult ii spune unui copil “NU!” se asteapta ca acel copil sa se opreasca din ceea ce face. Ei bine de cele mai multe ori nu se intampla asa si asta pentru ca parintii nu-i ofera copilului in cauza si explicatia acelui “NU!” El, adultul, are in minte eventualele consecinte si efecte negative, dar copilul NU le are. Si atunci copilul le afla pe propria-i piele, punand mana pe soba incinsa. Treaba asta se numeste Invatare Experientiala si este absolut normala. Cu totii invatam asa, numai ca adultii uita uneori acest lucru sau il ignora. Pacat!
Eugenia, “da” sau “nu” invata copilul sa diferentieze modul in care reactioneaza la stimuli.
In “mintea” sa de 3 luni exista senzatii si doar atat. “Da” si “nu” inca nu exista dar prin asociere cu senzatiile pe care le are in urma unui stimul le poate invatza.
Daca, spre exemplu, atinge cu mana din greseala o flacara incinsa va simti senzatia de durere si o va retrage instinctual ca si reactie la stimulul termic care ii provoaca disconfort si astfel va invatza singurel ce inseamna “nu”.
Ma refer la acel “nu” tradus prin simturile sale, acel nu invatzat experiential, care difera de acel “nu” spus pe cale verbala.
Acel “nu” pe care i-l spui tu este o comanda pe care o dai impreuna cu instructiunile de executare. Copilul poate invata foarte usor sa reactioneze la acea comanda prin mima.
Acel “nu” are impactul devastator pe care il expun unii specialisti de la o anumita varsta in sus si in anumite contexte.
Apropo de limite, hai sa-ti dau un exemplu absurd : cum ar fi sa crezi ca un bebelush se limiteaza la a plange pentru a da de veste ca ii este foame.
Tu, ca adult crezi ca a plange este o vulnerabilitate,o manifestare ce ar trebui mascata de priviri indiscrete mai ales pentru un baiat.
ok , dar aceeasi teorie nu poate fi aplicata unui bebelush de 3 luni care plange pentru ca a facut pe el ori pentru ca are febra, ori pentru ca ii e foame.
E absurd,nu ?
Ehh atunci tu de ce ii ceri unui bebelush de 3 luni sa inteleaga explicatia cuvintelor, fie ele atat de simple ca “da” si “nu” ?
Spre exemplu,chiar trebuie sa ii explici ce inseamna dragostea pentru ca bebelushul sa dea un pupic pe obraz ?
Nu cred . E de ajuns sa mimezi pupicul si bebelushul te va imita. ;)
Citind ultimul comentariu pe acest subiect imi dau seama ca as putea carifica mai bine punctul mu de vedere, continuand propriul comentariu. Am sa punctez mai multe idei, pentru usurinta citirii:
1- am scris ca sunt mama une fetite de 3 luni pentru a puncta faptul ca intr-adevar sentimentele inainte si dupa nasterii unui copil sunt diferite. Deci, astea sunt pareri de mamica.
2- stiu si vad cat de bine functioneaza cu bebelusha mea primele 2 tehnici de invatare din viata ei, asocierea si copierea (prin copiere intelegandu-se mimica, adica un lucru bun). Din momentul in care am vazut-o mi-am dat seama ca cel mai bun lucru pe care il pot face pentru ea este sa o iubesc NEcondintionat, fara niciunfel de asteptari. Drept urmare nu ii cer nimic, asa cum a fost interpretat mai sus. Asta este valabil si pentru ceea ce fac pentru ea. Si atata vreme cat eu nu am asteptari, ea va face cele mai minunate lucruri. Cred intr-adevar ca este o super fiinta cu puteri fantastice, capabila sa faca orice isi propune. Este nelimitata, este puternica, este inteligenta, este…. lista poate continua. Toate aceste cuvinte sunt forma sentimentelor pe care le am atunci cand o privesc. Asa o vad eu si sunt convinsa ca un astfel de “set-up” ii va aduce succes dupa succes in viata de aici. Cred in capacitatea infinita a copiilor care vin pe aceasta lume si o voi creste pe pitica mea cu acest gand si sentiment in minte si suflet! Ce pot face in situatii mai dificile este sa ii explic ce simt si sa o rog sa ma inteleaga, pastrand cel mai dulce si calm glas. Si da, chiar functioneaza!
3 -cred ca sentimentele pot fi exprimate liber, indiferent de varsta, sex, locatie, imprejurare. Insa este decizia fiecarui om daca o face sau nu. Am sa dau un alt exemplu ce are legatura cu activitatea minunata de mamica. Alaptarea, un fenomen cat se poate de natural, care a permis rasei umane sa se dezvolte. Momentan, in Romania este vazut ca o povara grea. Altfel nu-mi explic de ce doar 15% din mamele romance reusesc sa alapteze pana in 3 luni. Si din cele care se numara in acest procent, multe se ascund sub paturi atunci cand sunt cu bebe in parc sau in magazin si acestuia ii este foame. De ce nu alapteaza liber, vazand asta ca pe un lucru absolut firesc? Pentru ca exista prejudecatile oamenilor mari, nu ale copiilor.
Noi, adultii, am putea invata o gramada de lucruri de la copiii nostri, insa multi decid sa vada un bebelush chiar de 1 an, nu mai vorbesc deunul de 3 luni, ca pe o chestie care nu stie si nu intelege nimic. Astfel, parintii in cauza incep sa seteze reguli, bariere, limite, dupa cum stiu ei ca se intampla in lumea adultilor, ignorand dorintele copiilor. Suntem suma tuturor experientelor traile si lucrurilor invatate, incluzand aici si cuvinte precum “da” sau “nu”.
4 – cresterea unui copil cred ca este lucrul cel mai provocator pe care un om il poate face in viata de aici. Si ce il face asa de provocator este faptul ca mergi pe un drum cu sens unic, fara sa ai sansa sa dai inapoi si sa reiei lucrurile care au dat un rezultat gresit sau mai putin bun. Ai o singura sansa si tine de fiecare cum o va folosi. Eu am ales sa ii ofer ingerasului meu dragoste neconditionata si dragalasenii in locul regulilor si barierelor.
Inchei prin a le dori multa intelepciune tuturor parintilor ce isi doresc sa aiba niste copii LIBERI si NELIMITATI!