Mar 10 2010
Interviu: Creeaza-ti realitatea II
In urma cu o saptamana, am publicat o prima parte din interviul luat lui Marian Licxandru, tanar, care la 29 de ani are tot ce doreste prin materializarea gandurilor si dorintelor. Tehnica mai este cunoscuta sub denumirea Legea Atractiei, prin care de fapt nu atragi ci materializezi ceea ce-ti doresti. Cel putin asta am inteles eu. Continuarea interviului, mai jos:
Petru: Asta nu inseamna ca tu controlezi si liberul arbitru al celorlalti?
Marian: Depinde cate lucruri cunosti sau nu. Eu privesc fiecare moment astfel: ma aflu intr-un punct 0. In fata mea sunt multe posibilitati pe care ma pot duce, iar daca am de ales, de ce sa nu o aleg pe cea pe care doresc sa o experimentez? Fizica cuantica, stiinta care L-a dovedit pe Dumnezeu si care ne arata cat de puternici suntem ne spune asa: In permanenta ai un inifnit de probabilitati. Nu stim care va fi rezultatul final caci tu esti cel care decide. Si atunci de ce sanu aplic asta in viata mea. Daca pot sa fac o viata mai buna cu aceste informatii, de ce sa nu o fac?
P: Astfel, daca intru in bula ta de realitate, inseamna ca tu ma creezi si pe mine. Pana unde mai decid eu si de unde incepi tu sa decizi pentru mine?
M: Pai nu ai cum sa existi in viata mea, daca tu nu vrei.
P: Inseamna ca eu atunci cand intru in viata ta, renunt la o parte din liberul meu arbitru?
M: Nu, inseamna ca posibilitatea in care intri tu si in care intru eu reprezinta aceeasi posibilitate pe care amandoi am creat-o pentru ca orice discutie poate avea loc in mai multe feluri. E o faza foarte frumoasa in Razboiul Stelelor, care spune ca o minte puternica controleaza una slaba. Iisus, cand a materializat pestii si painea de fata cu toti ceiallati si cand ei nu au vazut peste si paine, El a vazut peste si paine.
P: Vrei sa spui ca Iisus avea deja peste si paine, dar ca ceilalti au vazut altceva?
M: Pai, se pare ca asta spune teoria. Ca toate posibilitatile exista simultan.
P: Deci Iisus nu ar fi creat pestele si painea ci…
M: Iisus s-a mutat in acea potentialitate si a transformat-o in realitate. Nu poti crea ceva ce a fost creat. Toate lucrurile au fost create deja. Ceea ce urmeaza este perceptia noastra asupra lor. Realitatea nu poate fi literalmente creata. Campul cuantic exista. Te duci intr-un supermarket cuantic, la nivel cuantic, unde toate lucrurile exista simultan (iti recomand documentarul Elegant Universe) si tu doar alegi. Asa ca hai sa alegem ce vrem sa traim. Cum? Facand acelasi lucru ca acum doar ca o facem cu lucrurile care ne plac. Hai sa nu ne mai gandim in fiecare zi la ce cred eu ca-mi aduce viitorul pe baza a ceea ce-mi spune trecutul ca-mi va aduce viitorul. Hai sa privesc viitorul ca o suma de posibilitati si sa ma duc spre acelea care-mi plac nu spre alea pe care le cred posibile. Ca nu eu le cred astfel, ci personalitatea mea.
P: Cum ar trebui sa gandeasca un om pentru a materializa constient ceea ce-l inconjoara?
M: Eu consider ca documentarele What the Bleep do we Know si The Secret spun mult mai multe decat as putea eu sa zic despre asta. Experienta mea spune ca acel lucru pe care ti-l doresti apare mai repede cu cat te gandesti mai mult la el. La ce ma refer? Exercitiul cu care am inceput… Cuvintele. Cuvantul este un simbol. El declanseaza imagini prin care noi comunicam. Altfel am putea doar onomatopeic. Noi ca specie putem comunica prin cuvinte, simboluri care declanseaza imagini in cap, imagini care declanseaza niste reactii emotionale in corp si totodata ele declanseaza si o schimbare in ADN. Intra pe ram-romania.ro/blog , unde am 2 articole: Unul de la cercetatorii rusi si altul de la altii americani, care au spus “Exista 98% din ADN pe care nu-l folosim si pe care l-am crezut degeaba… Eh, tocmai s-a dovedit ca nu e asa. Cuvintele pe care le folosim zilnic afecteaza modul in care ADN-ul se deschide.” Este foarte important, pentru ca ADN-ul este baza celulei. Ce scrie acolo, noi suntem. El da codul prin care o celula va fi sanatoasa sau bolnava. Tot el face acelasi lucru in cazul nemuririi. Cancerul nu dispare pentru ca nu mor celulele. Stii care este diferenta? Un cod. Cine da codul?
P: ADN-ul.
M: Pe baza a ce?
P: Ganduri.
M: Ce sunt gandurile?
P: Informatii. Coduri.
M: Imagini in capul nostru. Am scos o carte foarte frumoasa, Mesajul unui Maestru la Editura Prestige. Dupa ce am scos cartea aceea, am vrut sa ma las de carti si sa ma apuc de altceva. Am zis ca mi-am atins scopul. Daca cineva vrea cu adevarat sa-si creeze realitatea, nu sa lectureze despre crearea realitatii si apoi sa se planga ca nu functioneaza. Daca cineva vrea neaparat sa creeze realitatea, cartea este baza. Dupa care am primit OK-ul sa il public pe Ramtha si lucrurile s-au schimbat. Revenind la Mesajul unui Maestru, in fiecare seara inainte de culcare, citeste urmatoarea lista de cuvinte, care exista in carte si vezi ce inseamna ele pentru tine. Ia fiecare cuvant. Ce inseamna sanatate? Inseamna ca intregul organism functioneaza perfect, rad, mananc, glumesc, sunt plin de viata. Bogatie… Asta inseamna sa contemplezi acel cuvant, ce inseamna el pentru tine. Cuvantul este un simbol. Simbolul bogatie, ce inseamna pt mine? Pai inseamna ca… Stii banii aia pe care ii am de dat la banci? Da. De fapt bancile au sa mi-i dea mie ca eu am depozite acolo. E o alta imagine. De exemplu o persoana foarte agitata, teorie testata pe mine… In momentul in care am contemplat la calm… Ce inseamna calm: sa fii si sa faci lucrurile calm? Mi-am dat seama ca dupa 2-3 zile am inceput sa fac lucrurile exact asa cum mi le-am imaginat. Nu mai eram agitat. Eram atent. Vorbeam fluent si calm. Bun, ce inseamna sa fii bogat? Mi-am dat seama ca sunt niste atitudini pe care le-am schimbat in privinta banilor. Oricat de bine as tine pumnii stransi, banii tot reusesc sa curga din mana mea. Ma gandeam la dragoste. Ce inseamna? Inseamna o relatie perfecta de iubire. Si am creat-o. Ce incerc sa zic este ca primul pas este sa te apuci sa gasesti acele solutii prin care sa creezi in capul tau acele imagini care reprezinta ceea ce vrei. Iti amintesti cartile care-ti spun sa zici afirmatiile la modul prezent? Cum poti sa spui la modul prezent “Eu sunt bogat”, cand banca vine si te executa ca nu ai bani pt credit si cand tu nu ai cunoasterea ca ceea ce tu faci de fapt e sa creezi de fapt in cap imaginea “eu sunt bogat”? Contempleaza asupra acestui lucru… Ce inseamna el pentru tine? In acel moment, tu creezi urmatoarea ta realitate. Fara cunoasterea asta, “eu sunt bogat” starneste antipatii fata de tine insuti pentru ca te minti pe tine, dar in conditiile in care iti dai seama ca inveti, esti initiat, ti se explica faptul ca esti o entitate care poarta acest corp, asa cum un sofer care conduce masina nu este masina insasi. Cand esti invatat si experimentezi ca tu nu esti corpul tau si ca realitatea din jurul tau nu e decat o proiectie a imaginilor din capul tau, tot ce-ti doresti e sa gasesti acele simboluri prin care sa creezi imagini noi.
P: Un exemplu cat mai clar a ceva ce ti-ai dorit si ai creat.
M: Masina. Daca vrei sa traiesti in viitor, pregateste-te ca si cum ar fi inevitabil. Mi-am luat vesta reflectorizantata, stingator si un odorizant. Dupa un an a venit masina.
P: Cum?
M: Imi deschisesem editura, chiar dupa ce mi-am dorit un Touareg. Intr-un an a inceput sa mearga foarte bine. Aveam niste bani, am cumparat masina pe firma, iar editura mi-a platit banii inapoi pe masina. Firma s-a creditat pentru masina, iar firma a platit creditul din profit. Dar nu aveam firma cand m-am hotarat ca vreau masina. La fel s-a intamplat si cu editura. Mai intai am lucrat la Editura Mix, la prietenul meu Florin, si am vrut editura mea. Aveam planuri cum sa-i modernizez editura si le-am aplicat la editura mea. Am avut o afacere cu asigurari. Citisem Conversatii cu Dumnezeu in care spunea ca gandul este samanta realitatii. Este la baza ei. Realitatea este un gand care a crescut. Si-mi spuneam asta: la baza realitatii este un gand. Ok, eu castig 100 milioane de lei pe luna – aceasta a fost samanta pe care am plantat-o. Am facut asigurari RCA intr-un decembrie si am facut 9 milioane. In doi trei ani am crescut afacerea atat de mult ca lucram cu 8 dealeri auto, din care 5 din afara orasului. Am facut foarte multi bani din asigurari. Toate au plecat ca intentie. Sunt multe carti si filme care spun ca intentia sta la baza miscarii Universului. Care este intentia din spatele actiunii? Ai fost si tu la scoala la Ramtha. Ai vazut ca ni se spunea sa ne gandim la ceva ce vrem , sa scriem pe hartie, sa desenam un simbol a ceea ce ne dorim si sa ne uitam la el fara sa ne gandim la nimic. Care este intentia cu care privesc? Ca acel lucru sa apara in viata mea. Se zice ca Dumnezeul din noi materializeaza intentii. De aia cateodata vrem sa dam de o persoana, cautam pe la prieteni nr de tel, adrese si dam din greseala peste ea pe strada. Este intentia din spatele actiunii. Actiunea probabil doar dovedeste ca vrem cu adevarat acel lucru.
P: Asta inseamna ca orice e posibil.
M: Acesta e adevarul. Pentru ca orice este posibil, ar trebui sa ne uitam la viitor cu alti ochelari. Sa nu mai purtam ochelarii trecutului prin care doar ce s-a intamplat in trecut este posibil. Ar trebui sa ne uitam la viitor cu niste ochelari care ar trebui sa zica asa: Orice e posibil, inclusiv intinerirea corpului meu.
P: Tu ai tot ce vrei?
M: Nu.
P: De ce?
M: Pentru ca sunt inca pe drum.
P: Pai, pare simplu. Ai informatiile necesare.
M: Am cunoasterea, mult adevar personal si multe lucruri pe care mi le doresc.
P: Ce lipseste?
M: Adica?
P: Pai…
M: Inca nu am casa pe care mi-o doresc.
P: De ce?
M: Pentru ca e pe drum.
P: De cand o doresti?
M: M-am hotarat acum 4 luni de zile ce casa imi doresc. Nu am inca sanatatea pe care mi-o doresc si stii de ce? Pentru ca nu am facut nimic pentru ea. In schimb stii ce am? In fiecare zi descopar tot mai multe despre procesul crearaii realitatii caci acesta este pasiunea mea interioara. Dimineata cand ma trezesc, intrebarea din capul meu este: ce mai trebuie sa stiu? In fiecare zi una din frazele mele este: Astazi, si in fiecare zi, descarc din mintea lui Dumnezeu tot ce vreau sa stiu si stiu imediat. Asta e pasiunea mea. De a cunoaste.
P: Inteleg ca o peroana oricat de expeirmentata ar fi in a crea si a manifesta realitatae, tot are lipsuri.
M: Starea asta de Zen, din punctul meu de vedere, nu-si are scopul. Am venit aici pentru a experimenta cat mai mult si pt a evolua. Un maestru nu sta intr-un templu si este in armonie cu el insusi. El este si razboinicul din lupta si capitanul care a pierdut o batalie, este si unul care se bate cu un tigru in padure, sau unul care renunta la toata averea sa. Pentru mine un maestru e unul care-si creaza noi si noi experiente. Un maestru este cineva care zice: Ce lucru imi doresc sa experimentez cu adevarat? Sa stau pe Luna si sa vad Pamantul. Hai sa cream asta.
P: Cred ca aici Armstrong a avut o astfel de gandire.
M: Hhahahahaha, Armostrong si catelul care a ajuns inaintea lui. Parerea mea e ca maestrul nu sta intr-un templu si nu face nimic pentru ca are totul. Diferenta e in actiuni. Cand tii cu adevarat ca poti materializa orice doresti, ai o problema in a te gandi ce vrei. Fiecare mica victorie pe care o ai in crearea realitatii iti creste nivelul de acceptare ca toate acestea sa le faci si tu si chiar mai mult. Ca de fapt asta se creaza. Acceptare. Ai nevoie de cunoastere, de ce? Sa poti accepta ca poti. Ai nevoie de materializari “micute” la inceput ca sa creezi acceptare si pe masura ce aceasta creste, materializarile vin mai repde. Tot noi stam in calea materializarilor noastre prin atitudini.
P: A nu putea avea totul instantaneu, este foarte bine pentru un maestru pentru ca asta-l propulseaza inainte. In cazul in care acesta poate materializa instantaneu orice-si doreste si sa ajunga sa nu-si mai poata dori nimic pentru ca are totul, inseamna ca jocul s-a cam terminat.
M: Jocul pe planeta asta s-a cam terminat. De fapt din planul acesta.
Aud 20 voci
Aud 20 voci - “Interviu: Creeaza-ti realitatea II”
Inaintea publicarii unui comentariu, te rog sa ai in vedere urmatoarele:
1. Limbajul folosit sa fie unul decent
2. Ataca ideea, nu persoana
3. Foloseste-ti nicknameul ca link, dar nu scrie aceeasi adresa si in comentariu pentru o mai mare vizibilitate
4. Informatiile publicate prin comentarii apartin autorilor si nu blogului UmbluLiber.com
Moderarea comentariilor este activata, astfel ca acestea vor aparea imediat ce vor fi aprobate, uneori cu intarziere.
Vorbeste:






Asa da mod de gandire .
Omul asta stie sa-si foloseasca resursele pentru ca le cunoaste dar mai ales pentru ca are curajul de a explora si descoperi cate o parte din sine in fiecare zi ,cate o noua resursa.
Poate ca acum va intrebati cum anume pot fi in armonie dar in acelasi timp, pregatit de lupta cu noile provocari ?
Mai pot fi razboinic daca accept starea de Zen ?
Ne intalnim , ca de obicei , cu 2 laturi diametral opuse si avem impresia ca trebuie sa alegem intre starea de armonie sau de lupta.
Hraneste-te pe tine si pe umbra ta , nu numai pe tine .
Un maestru stie cum sa imbine aceste laturi nu numai prin acceptare cat prin disciplina .
Un maestru care cunoaste disciplina este liber prin prisma autodisciplinarii si nu prin prisma evadarii , asa cum o facem noi.
Un maestru este un razboinic disciplinat .
Bai, eu tot nu inteleg. De ex, eu vreau sa merg la Lisabona cu prietenii mei in mai. Prietenii mei si-au luat deja bilete de avion pentru ca nu au datorii, eu nu mi-am luat pentru ca sunt in mare criza de bani si am datorii chiar la unii din acei prieteni. Dar imi doresc foarte mult sa merg. A se nota ca nu vreau sa ajung la Lisabona dupa un an, nici cu doua zile dupa ei, eu vreau sa merg CU prietenii mei la Lisabona.
Acum, sfatuieste-ma tu Petru ce sa fac concret (in afara de a da banii pe biletul de avion), astfel incat in mai sa pot merge si eu la Lisabona cu prietenii mei.
Te rog, ajuta-ma sa inteleg concretul legii atractiei sau cum ii zice, ca pana la urma filosofia mai putin conteaza daca nu siti sa o pui in practica.
Cumpara-ti biletul de avion si in fiecare zi, pana la plecare, pune cate un obiect in geanta de voiaj pe care o vei lua.
Poti face asta asa:
1. te imprumuti pt avion urmand ca apoi sa restitui banii
2. materializezi banii. aici e mai greu, caci trebui sa te gandesti in permanenta ca ii ai deja, sa te bucuri de ei etc. aici il rog pe Marian sa intervina cu explicatii ceva mai coerente ca nu ma pricep la pedagogie prea bine.
Ahhh…. nu ar fi fost mai normal mai intai sa “materializez” banii? Sau ai sarit din comentariul meu peste partea cu “am deja datorii”?
Vrei o inghetata si nu ai bani sa ti-o cumperi? Pai te invata legea atractiei cum sa materializezi inghetata foarte simplu: fi inghetata, pregateste-te mintal pentru inghetata, fa-ti planuri cu inghetata si apoi…..suspans……… imprumuta bani, ia-ti inghetata apoi vezi tu de unde “materializezi” banii inapoi. Nu iti suna putin aiurea? Sincer acum.
Marian si-a dorit masina, si ce a facut, a facut credit? Pai asa am “materializat” si eu o gramada de lucruri. Dar impreuna cu ele am “materializat” si muuuuulte datorii!
Marian, poate intervii tu cu un raspuns mai…..coerent?
scrisulici, tocmai de aceea l-am invitat pe Marian. Sper sa ajunga pe aici pana maine. Eu cand am plecat in Franta nu aveam bani pusi deoparte pentru asta, dar am facut rost de bani pt avion si am achizitionat biletul chiar daca in rest nu aveam nimic. Riscam sa pierd suma aceea cheltuita, dar acela a fost primul pas care a materializat restul. si mi-au venit in total 1200 de lei de nicaieri prin coincidente.
in cazul tau. concentreaza-te pe banii aia si vor aparea de undeva. cel putin teoretic. la mine a functionat de mai multe ori. depinde cat de bine te concentrezi pe situatia aceea. poti sa-i atragi si prin imrpumut, ca apoi sa materializezi banii ca sa-i inapoiezi fara a-ti crea alte datorii, caci ti-ar veni din coincidente. depinde cum te concentrezi.
;))) un prieten de-al meu vroia acum 2 ani motocicleta asa ca ce idee credeti ca i-a venit ?
Nou nout , motorul costa 5 mii de euro si in fiecare luna din cei 2 ani si-a pus banii stransi la pusculita pentru motor , casca si costum de piele .
Si-a luat casca intai , apoi geaca de piele si acum isi va cumpara motorul la mana a 2-a cu 1400 de euro deoarece , intre timp au aparut probleme de sanatate si a fost nevoit sa recurga la operatie .
Au aparut complicatii in urma operatiei si acum urmeaza sa-si angajeze avocat pentru a actiona in judecata clinica .
Motorul si-l ia pana la urma dar nu e in stare prea buna .
Azi i-am spus ….nu ai de gand sa testezi motorul inainte de a-l lua ?
La care , ce crezi ca mi-a raspuns ?
Il iau oricum chiar daca are defecte pentru ca astept de prea mult timp sa apara . ( legea compensarii )
Deci , legea atractiei a functionat ,in final , insa omul nu parea a fi macar entuziasmat ca il cumpara , parea mai degraba ceva ce trebuie sa aiba pentru a incepe o noua etapa din viata .
Momentul acela s-a dus chiar daca i se va indeplini dorinta in 2-3 zile .
Ahh sa precizez si faptul ca si-a pus casca in camera la vedere pentru a o vedea de fiecare data cand trece pe acolo .
E mai degraba dezamagit decat multumit si asta pentru ca si-a facut planul dinainte iar momentul aparitiei motorului a intarziat fata de momentul in care se astepta sa vina .
A facut prostia de a se vizualiza fericit numai in preajma motorului sau .
L-as fi imbarbatat cu o palma dupa ceafa dar stiu ca si eu am facut aceeasi greseala vara trecuta .
Dependenta de implinire m-a facut sa nu vad si sa apreciez ceea ce am deja , dorinta arzatoare de avea ACUM m-a determinat sa vad numai ceea ce nu am ACUM . ( constientizarea nevoii )
Orice e posibil dar ma intreb de ce neaparat ACUM ?
Ce se intampla daca nu reusesc acum , Scrisulici ?
Creative, atasamentul de motor a intarziat aparitia lui. Practic a depins de dorinta aceasta. Atunci cand devii dependent de ceva, acel ceva iti dauneaza si decat sa-ti dauneze, nu mai apare. :) Am patit si eu asta.
Bine Petrule .
Ai inteles perfect la ce m-am referit dand acest exemplu .
Ar mai fi ceva ….
Nu a realizat ceea ce si-a propus in timpul stabilit chiar de el , practic si-a demonstrat ca nu poate in acel moment .
Ca rezultat , o stima de sine scazuta a generat urgenta de a achizitiona motorul in orice fel de conditii numai pentru a compensa pierderea suferita exact in acel moment asteptat de el .
Practic e in stare de orice pentru a evita disconfortul unui al 2-lea esec si chiar daca reuseste de data aceasta , tot nu va acoperi ceea ce a pierdut la prima scadenta .
Primul moment vizualizat a generat o scadenta iar acesta , Petrule este al 2-lea moment vizualizat in care e mai putin atasat de motor in sine dar mai atasat de resusita .
P.S. pentru microbisti , scorul e 2-1 pentru Lyon in meciul cu Real Madrid
Problema a stat in conditionarea pe care a facut-o: in doi ani sa aiba motor. Nu functioneaza asa. Vrei ceva, stii ce vrei, va veni. In cat timp, nu te doare.
La el , conditionarea a fost timpul , la altii banii , dragostea si tot asa .
Toti ne punem conditii la un moment dat . Spre exemplu , daca spun ca vreau un mertan fii si sigur ca nu imi mai este de folos pe la 80 de ani cum imi este acum , nu ?
Poate nu il vreau chiar acum dar barim la tinerete , de preferinta inainte de a astepta prima pensie :))))))))
Tocmai impulsivitatea varstei alimenteaza intensitatea momentului , oricare ar fi acela .
Ce se schimba de-alungul timpului , de fapt ?
Perspectiva , adica unghiul din care privim lucrurile la un moment care este influentata tot de modul in care percepem prin simturi. N-ai sa ai adrenalina de acum la 90 de ani si la varsta aceea vei recomanda intelepciune si mai putina repezeala, calmitate si nu disperarea specifica tineretii .
( ai sa inveti despre neurotransmitatori la radiestezie , materia la care spuneai ca ai sa faci cursuri )
Ochii de copil entuziasmati arata altfel decat ochii trecuti prin viata ce i-a uns pe acei oameni cu toate alifiile .
Timpul doare numai atunci cand constientizezi ca trece in defavoarea ta .
Cand faci asta ? Cand etichetezi negativ momentele traite , fie ele conditionate sau nu .
Daca autoconditionarea este ceva neprielnic , atunci autoconditionarea de a te trezi dimineata , de a te scula din pat si de te duce la servici , este neprielnica .
Autoconditionarea de a fi optimist ar fi si ea tot neprielnica pentru tine atata timp cat este o conditionare .
Petru , chiar asa ne pacalim ?
Ba te doare foarte rau cand ! Ca daca se intampla prea tarziu nu mai imi trebuie. Cu prietenul meu fac mereu exercitiul asta al “cand”-ului:
- Iubi, ma ajuti sa fac patul?
- Da iubi, te ajut, dar intr-o jumatate de ora.
- Pai nu , ca intr-o jumatate de ora il pot face si singura, eu am nevoie de ajutorul tau ACUM, intr-o jumatate de ora vii degeaba, ca eu probabil deja dorm.
Realitatea include si spatiu si timpul. Poti controla doar obiecte, fara sa controlezi timpi? Pai atunci ce mai controlezi? Ce realitate mai creezi? Ce putere e aia?
Noi planificam viitorul in functie de trecut. Daca mi-a reusit asa ceva in trecut inseamna ca e destul de probabil sa imi reuseasca si in viitor. Daca nu mi-a reusit nicodata pana acum, este foarte putin probabil (cam egal cu imposibil) sa imi reuseasca in viitor. Asta e sistemul standard de gandire.
Petru vine si spune: nu e adevarat, daca nu ti-a reusit in trecut iti poate reusi in viitor in ciuda probabilitatilor. Trebuie doar sa fi-faci-si apoi ai.
Pai asta vreau eu sa vad: sa reusesti ceva in ciuda probabilitatilor!! E destul de probabil sa reusesc sa vizitez Lisabona in urmatorii 5-6 ani, asta e realitatea aia normala, probabila, cea care exista in afara actiunii mele. Este insa foarte improbabil (cam aproape imposibil) sa reusesc sa fac asta in 2 luni, in conditiile in care eu acum nu am bani nici de avion. Ei, aici ar trebui sa iti poti creea propria realitate, in care a face rost de bani intr-un mod si timp aproape providential (fara credite sau camatari, evident) este posibil si chiar se intampla.
Daca marea smecherie a legii atractiei si a crearii propriei realitati este ca daca iti doresti ceva PANA LA URMA o sa il ai, eu o sa va raspund asa: Fratilor, voi pe ce planeta ati trait pana acum?
@ creative: ” Orice e posibil dar ma intreb de ce neaparat ACUM ? ”
Pai pentru ca ORICAND ORICE e deja posibil. Asta se intampla si fara legea atractiei. Peste 30 de ani este posibil sa fiu in singapore, sau sa fiu moarta, sau sa am 15 copii, sau sa fiu casatorita cu un ugandez.
“Ce se intampla daca nu reusesc acum , Scrisulici ?”
Daca nu reusesc ACUM inseamna ca defapt nu imi pot controla propria realitate, ci sunt supus ei. Ergo toata polologhia lui Marian este un mare bullshit. Exact asta inseamna.
scrisu: modul de a controla timpul este de a te pozitiona in afara lui; cum? traind doar in prezent; in momemtul in care te gandesti la lisabona peste 2 luni sau cinci ani deja esti in timp si mintea te controleaza pe tine
daca vrei sa urgentezi desfasurarea evenimentelor trebuie sa pui mai multa energie in actiunea ta de influentare
@ scrisulici: E foarte usor din exterior sa spui altuia cum sa faca. Pentru ca mi-ai cerut parerea in comentariul tau imi voi permite sa-ti spun cum as face eu ca sa materializez aceasta excursie si nu banii necesari.
1. Mi-as scrie pe o foaie de hartie ceea ce vreau, iar dupa aceea as compune o propozie care sa rezume cel mai bine realitatea pe care mi-o doresc.
2.Totodata pe o alta foaie de hartie mi-as deseana un simbol un desen de mana care sa reprezinte pentru mine realitatea prezentata in compunerea facuta anterior. Un desen care sa reprezinte ceea ce vreau.
3.In fiecare zi m-as trezi cu 30 de minute inainte fata de ora normala si as face urmatoarele: 20 de minute m-as uita la simbolul respectiv fara sa clipesc, fara sa ma gandesc la nimic altceva, nici macar la cum o sa vina. Dupa aceste 20 de minute in care ma uit la simbol ca la televizor stiind ca asa il vede D-zeul meu si il transforma in realitate, mi-as lua afirmatia aferenta scrisa mai inainte, si as citi-o ca pe un articol de la Petru de pe blog. As citi-o fiind atent la fiecare cuvant si la fiecare sunet scos de mine, stiind ca pe masura ce fac asta, D-zeul din mine vede ce vreau si urmeaza sa materializeze.
3. Din 4 in 4 ore sau chiar mai des, mi-as scoate foaia de hartie si as reciti, concentrandu-mi atentia pe fiecare cuvant, propoziatia respectiva de cel putin 10 ori.
4. Seara inainte de culcare m-as uita la simbol iar vreao 20 de minute si pe urma m-as aseza in pozitie turceasca cu mainile pe genunchi si mi-as imagina ca sunt in vacanta cu baietii. Ca fac baie, ca inot, ca beau bere, ca dansez in club etc…
5. Dupa ce as face asta vreo 30 de minute, pana cand intru in starea respectiva, m-as pune la culcare si as dormi spunand propozitia care am scris-o in gand, stiind ca daca o spun va deveni realitatea mea personala.
6.Dupa ce as face asta in prima zi, mi-as face bagajul, cel putin o lista pe hartie, insa deja as pune niste lucuri in valiza si totodata as lasa valiza intr-un loc in care sa o vad in fiecare zi.
7.Mi-as pune slipii la vedere ca sa ii vada si D-zeul meu si sa stie ca nu ma joc, ci ca vreau sa materializeze cu adevarat aceasta distractie/vacanta.
8.As lua 20 lei si mi i-as schimba in 5 EUR si mi i-as pune la vede in portofel ca sa ii vad de fiecare data cand ma uit in el si sa-i amintesc D-zeului meu ce vreau cu adevarat ca urmatoarea experienta de viata.
Nu imprumuta bani pentru asta daca nu ti s-a ivit vreo ocazie de a primi bani insa putin mai tarziu decat ai avea nevoie! D-zeu nu are nevoie sa imrumute bani, el ii materializeaza. Numai egoul fals/personalitatea imprumuta bani pt asta, d-zeul nostru materializea pt noi banii fara aceasta datorie.
Asta as face eu si stiu ca atunci cand esti implicat emotional pare putin mia greu, realitatea este insa ca D-zeu materializeaza intentiile noastre, si daca reusim sa ii aratam cat mai des care sunt intentiile noastre, atunci mult mai usor si repede ne vin materializarile.
Si .. PS: Nu incera sa stii cum o sa vina! Nu ai cum. Fiind in viitor ceea ce urmeaza sa se intample … NU AI CUM SA STII!!!
Si… cel mai important este ca as sta atent la ce se intampla in viata mea pt ca usi vor incepe sa se deschida si persoane sa apara si ganduri noi/idei isi vor face aparitia in mintea mea … si m-as angaja in ele, in oportunitatile ce apar, si asta pentru ca stiu ca am pus universul in miscare pentru a crea ceva nou in viata mea.
Sper ca nu e prea lung raspunsul si ca vei gasi pasiunea de a materializa aceasta vacanta frumoasa in viata ta.
Aminteste-ti ca toata realitatea a fost creata, urmeaza doar sa perceptia ta asupra ei, urmeaza doar sa experimentezi ceea ce alegi ca realitate personala si atat. NU poti crea realitatea deoarece este deja creata, poti crea doar realitatea personala si … asta devine destul de usor pe masura ce nivelul de acceptare creste.
@Scrisulici: Si inca ceva…. daca nu reusesti nu inseamna ca nu functioneaza si ca e bulshit. Inseamna doar ca inca nu ai reusit!
E ca atunci cand incerci sa inoti, sau sa mergi pe bicicleta, sau sa faci dragoste prima oara … etc…
Devine mai usor odata ce exersezi, dar nu inseamna ca nu functioneaza!
Iti poti imagina cum ar fi fost viata ta daca prima oara cand ai incercat sa mergi si ai cazut ai fi renuntat pentru totodeauna?
… sau daca la prima nota mica ai fi renuntat la educatie? … sau daca la prima suferinta in dragoste ai renunta la ea? … etc….
E o diferenta intre cei care vor sa isi creeze realitatea, sa invete cum si sa practice pana cand devin maestrii absoluti … si cei care incearca sa isi creeze realitatea. A doua categorie ramane doar cu incercatul.
Si uite inca un pont: In procesul de creare constienta a realitatii, noi suntem singurii care stau in calea materializarilor dorite. Acest proces de crearea constienta are un singur obstacol: “limitele autoimpuse” , iar rezultatul calatoriei este mult mai frumos pentru ca premiul este ca ne-am cucerit pe noi insine, toate limitarile si toate gunoaiele pe care le-am acceptat pana atunci. Premiul este ca am decojit ceapa de tot si ne-am transformat din larva in fluture.
E mai mult decat “pot sa creez orice”! Este …. “am devenit cine sunt cu adevarat!” ;)
marian: ouch, nu mai bine joci la loto? cred ca daca face tot acest efort pentru amarata aia de excursie o sa-i vina lehamite cand o sa se intample…
sau mai bine ne rugam cu totii cate o juma de ora in fiecare seara sa plece scrisu in lisabona (si sa se mai intoarca?)
:))
sau poate ea nici nu vrea la portocalia, ca e inundatii si ie frica de sfarsitu lumii, a zis doar asa ca intre fete…
si inca ceva, mai exista si legea necesitatii: se intampla daca si cand e necesar, altfel ar cadea numai motoare si mertane din cer peste noi la cat de multe dorinte aiuristice avem….
Scrisulici ,intrebarea “Orice e posibil dar ma intreb de ce neaparat ACUM ?” e pentru tine , eu mereu mi=o pun de fiecare data cand urgentez ceva pentru a descoperi ce anume ma determina sa ma grabesc in luarea unei decizii .
Ghici ce , printr-o simpla intrebare de genul acesta aplanez conflicte dintre oameni pusi pe bataie .
Intrebarea nu le-o pun lor neaparat lor cat mi-o pun mie pentru a realiza de la ce a pornit totul de fapt .
Ma intreb intodeauna ce anume au de impartit intai pentru a a afla clar unde se intersecteaza nemultumirile lor si pentru a sti la ce anume pot apela din interiorul acelor oameni .
Spre exemplu , poti apela la ce anume stii ca ii afecteaza pentru a se convinge pe ei insisi ca isi fac singuri rau .
Nu e intotdeauna usor de realizat acest lucru mai ales cu cei care cred cu tarie ca nu mai au ce pierde .
Asa ca il poti intoarce din 2-3 cuvinte pe iubitul tau daca vrei cu adevarat . Atata timp cat nu vrei sa apelezi la ceea ce stii ca ii pasa si il doare putin , meriti ignoranta sa .
Oamenii nu reactioneaza decat in 2 ipostaze : atunci cand sunt interesati sau cand se simt amenintati .
Problema e ca si eu am inima buna si sunt ditamai omul .
Ca de obicei , privind din exterior , treaba e simpla :
stii ce ai de facut dar n-o faci pentru ca nu ti se pare corect si pentru ca iti pasa .
Asa ca ai de ales , draga , ori il pui la repect ori ti-o iei .
Pardon de expresie ! ;)
Multumesc Marian! In sfarsit un raspuns technic si profi, fara “imprumuta bani si toate dorintele ti se vor implini, dar nu iti dori oameni, da nu iti dori nici “cand”, si oricum nu vei primi decat ce crede Dumnezeu de cuviinta”. Ai dreptate si cu reusitul, si eu sunt de parerea “don’t ever give up”.
@Creative: sunt femeie, deci stiu foarte bine cum sa il fac pe iubitul meu sa “il doara putin” ;) . Situatia insa era un foarte bun exemplu pentru a ilustra de ce e important “cand”. In general nu urgentez lucrurile, insa daca un termen e fix – ca urgentezi sau nu e nerelevant.
Urati-mi succes, va voi trimite o vedere din Lisabona pe 29 mai! :)
Bine , scrisulici .
Nu uita , vedere din Lisabona . ;)