Feb 25 2009

Profile Image of Petru
Petru

Feng Shui

Scris la 20:16 | Categoria: Spiritual

pakuaA inceput sa-mi faca acest domeniu cu ochiul in ultima perioada mai ales pentru ca am fost in 3 locuri care sunt amenajate cat de cat dupa o logica feng-shui. In acestea m-am simtit extraordinar de bine. Unul apartine unei foarte bune prietene (salut Andreea!), altul este un cabinet de consultatii al unui foarte bun terapeut, si nu numai, iar al treilea se numeste Mandala Club.

La intrare aveau cate o oglinda pakua, iar la intrebarea “pentru ce doamne iarta-ma sunt astea?”, mi s-a raspuns ca depinde. Cea de atragere iti aduce oameni de calitate, cu vibratii apropiate de vibratia ta, oameni cu care te poti intelege si de la care ai ce invata. Cea de respingere respinge energia negativa, care ajunge in spatiul protejat de catre aceasta oglinda, si o trimite inapoi catre sursa pe principiul “ma blestemi, ia de aici inzecit!” Pe langa asta, ele se ocupa de o curgere fireasca a energiei “chi” in spatiul pe care sunt montate.

Soarta face ca eu sa fi cautat mai bine de 5 luni aceste oglinzi si sa le fi gasit, dar din lipsa de timp sa nu fi ajuns sa le si cumpar. Tragedia s-a transformat in amuzament aseara, cand dupa 6 luni de calatorit zilnic in tramvaiul 41, am decis sa ma opresc in fata unei ferestre la care mi-am tot holbat ochii inteligenti pe geamul mijlocului de transport in comun. Zilinc m-am uitat la acea fereastra. Ajuns langa ea, am observat o oglinda de atragere si mi-am dat seama ca aceasta a fost de vina.

Un apartament de doua camere transformat in magazin ezoteric plin de obiecte feng-shui si nu numai, cu alte cuvinte – Raiul pe Pamant. Am ales doua oglinzi la un super pret (20 de lei – setul) pe care le-am montat in aceasta seara asa cum cartile de feng-shui recomanda. Deja simt ca atmosfera din casa este una mult mai “calduroasa”. Namaste bai!

12 perechi de cojones

12 perechi de cojones pentru “Feng Shui”

  1. y2kornon 25 Feb 2009 at 20:34 1

    eu unul nu prea cred in asta. intr-adevar schimba atmosfera in casa dar nu cred ca are influenta asupra sufletului si a starii asa de mult. nici in chi nu cred. oricum…cand am vazut statusul tau pe mess m-a bufnit rasul:)) . de 2 luni in grupul meu de prieteni avem o gluma. daca cineva isi cumpara ceva sau schimba ceva, ii spunem ca e mai feng-shui asa.:))

  2. Hexeon 25 Feb 2009 at 20:38 2

    Cine nu crede nu vede! nu simte , nu traieste , nu doreste si nici makar nu are!

    sau poti spune cit de Zen e! e vax daca nu crezi ,,nu simti nu,,vezi mai sus!

    Namaste Petru! ;)

  3. Petruon 25 Feb 2009 at 21:12 3

    y2korn, cati n-au crezut ca Pamantul e rotund?

  4. Bagherraon 25 Feb 2009 at 21:38 4

    clopotei de vant din bambus pe partea de est, patul pe peretele opus geamului dormitorului, un bol decorat cu panza rosie catifelata si un pumn de banuti in el pe nord langa o bruscuta mica raioasa cu un banut in gura, 3 dragoni, suprapusi, ai fericirii pe pervazul geamului langa o floare care creste miraculos de cand am pus dragonii langa ea, un set de banuti cu ciucurasi bagati in dosarul unde imi tin acte, diplome etc, si cel mai important obiect, o oglinda pakua loshu pe usa de la intrare. va descriu putin din cum mi’am calculat camera cu ajutorul unei busole astfel incat sa “reglez” cat de cat balanta chi’ului din camera in care dorm. asta s’a intamplat acum 2 ani. privind inapoi de’a lungul acestui interval vad schimbari in bine mari care s’au produs brusc fara nici un fel de explicatie logica. acesta a fost fostul meu dormitor. acum ca urmeaza sa’mi construiesc casa de la temelie, casa in care imi voi forma familia mea, o sa am grija sa tin cont si de cateva aspecte feng shui. intelepciunea chinezeasca intotdeauna s’a dovedit a fi adevarata.

  5. Bagherraon 25 Feb 2009 at 21:41 5

    ps. in momentul in care Bruce Lee a fost ucis, oglinda lui pakua a cazut de pe usa si s’a facut bucatele.

  6. DeMaioon 26 Feb 2009 at 09:32 6

    Am senzaţia că treaba asta cu Feng-Shui este legată tot de consumism. Ştii cum este, mai investeşti puţin pentru echilibru, mai dai un ban să fie şi partea de apă prin casă, mai schimbi o mobilă la apus…şi tot aşa.

  7. y2kornon 26 Feb 2009 at 10:25 7

    :)) …mi-ai zis-o. pamantul il pot vedea. au fost inventati sateliti. rar cred in ceva ce nu vad (exceptand aerul). asa sunt eu…merg pe ramura stiintifica.

  8. shakon 26 Feb 2009 at 10:53 8

    foarte interesant ce spui, cu exceptia faptului ca eu cred ca principiu “ma blestemi, ia de aici inzecit!”, de care pomenesti, functioneaza in mod natural, fara sa fie necesar un catalizator pentru asta. insa e o parere personala :)

  9. Petruon 26 Feb 2009 at 11:13 9

    oglinda nu se refera la blesteme ci la energii negative care sunt trimise voluntar dar si la energiie negative din zona in care este plasata casa ta.

  10. silviu.nicuon 26 Feb 2009 at 16:35 10

    Partea cu comunismul e trista. Dupa razboi s-a trecut la o urbanizare fortata ( in genereal in Romania nu doar in Bucuresti)ce a dus la o crestere evidenta a locuintellor de tip colectiv. Fie ele organizate in cvartale staliniste, cartiere micro,sau cele tip dormitor in jurul diferitelor industrii, toate aceste lucuinte colective, de la blocurile P+3 pana la cele inalte de 10 etaje au la baza un plan sectiune tip care a fost repetat la nesfarsit. Au fost puse la gramada si in graba si nu s-au tinut cont de anumite exigente( iluminare naturala pe toate fatadele, distanta corespunzatoare a unui bloc fata de altul etc.)
    Parerea personala este ca exista greseli in arhitectura ( vechi sau noi) din punct de vedere tehnic sau/si functional (poate ca unele puteau fi evitate altele nu), greseli pe care modul de gandire Feng Shui incearca oarecum sa le rezolve/repare;..
    Din pacate nu am avut timp sa studiez acest domeniu desi sunt la facultatea de arhitectura, asa ca ….. nu am sa vorbesc despre o oglinda care e pusa in fata zonei de lucru in bucatarie( zona de lucru care e asezata cu spatele catre usa de intrare spre exemplu) ca element care ajuta la o buna circulatie a energiilor ci mai degraba ca un element decorativ placut si… util in acelasi timp. Astfel cand sunt cu spatele la usa si lucrez pot sa vad cu usurinta daca cineva intra in camera, daca se intampla ceva nedorit in spate etc… Sau alt exemplu daca se poate spune.. mi se pare absolut normal in cazul unei camere mici( hol bucatarie etc.) sa atasez o oglinda pe unul din pereti pentru a crea “iluzia de spatiu”… Acum pe care perete o pui depinde de la caz la caz..
    Sunt de acord cu o amenajare Feng Shui al unui apartament… dar nu stiu cat de mult sustin sau nu stiu cata valoare au statuetele, clopoteii sau ciucurasii, obiecte produl al unor matrite ( mass production).
    Banuiesc ca la baza acestor energii/ elemente cosmice sunt totusi niste reguli fizice, functionale de bun simt si logica.
    Domeniul e f vast si nu stiu daca mi-am exprimat parerea pe intelesul tuturor..nu’s geniu, nu ma injurati :P

  11. Petruon 26 Feb 2009 at 18:47 11

    cauta un ghid de amenajare feng-shui. vei fi uimit cat de logic suna. :)

  12. cezaron 02 Mar 2009 at 17:41 12

    Eu am fost la o prietena in casa..(garsoniera)..care seamana cam..ceva de genu’.. nu mai vroiam sa plec. pietricele..banuti..f misto. Cred in asa ceva…si pot sustine cu tarie si viceversa proverbului “omul sfinteste locul” Are o logica intradevar..
    Este un paradox cu care sunt multumit.

Trackback

Cojones?