Jun 08 2008
Legea atractiei
Nu este vorba despre cea gravitationala ci despre cea “spirituala”, daca vrei. Acum 2 luni cineva mi-a impins sub nas un documentar “The Secret” pe care l-am considerat a fi o baliverna inainte de a-l vedea, parere pe care nu mi-am schimbat-o in timpul vizionarii, ci abia la cateva saptamani dupa, in sensul ca nu ar mai fi “secretul”, daca e pus intr-un documentar. A fost facut parca pentru americani. Cat mai evident si dus la extrem in materie de idei pentru a o evidentia pe cea principala.
Filmul, pe care sunt aproape sigur ca l-ai vazut sau ca ai auzit macar de el, spune ca poti avea orice doresti, material sau nu, daca-ti doresti sa ai. Simplu, nu? Nu am masina, dar sunt bucuros cu masina pe care vreau sa o am, gandind la prezent actiunea. AM si e al naibii de frumoasa, chiar daca locul de parcare e gol in fata blocului. Invitati pentru a da interviuri in acest documentar sunt oameni “de vaza” in materie de spiritualitate si filosofie, religia nefiind atinsa deloc.
Dupa cum spuneam, la cateva saptamani dupa vizionarea documentarului, am inceput sa “atrag” oameni care-mi pot da raspunsuri la intrebari fara a fi nevoie sa le adresez. Aseara m-am trezit abordat de o amica pe care o stiu de aproape 2 ani. M-a surprins cu niste idei, ajutandu-ma astfel sa inteleg anumite lucruri. La fel s-a intamplat acum 2 saptamani cu o tanara doamna, care a simtit nevoia sa ma abordeze pe id-ul de messenger folosit la radio pentru a discuta lucruri care pe mine ma intereseaza. Mi-a oferit raspunsuri la intrebari si m-a ghidat in anumite situatii. Lista cu situatii, care s-au “potrivit” este a naibii de mare si contine foarte multe intamplari din februarie si pana in prezent.
Anul trecut, si de fapt din acest motiv scriu prezentul articol, pe 15 iunie Vita de Vie a fost in concert in B52 (foto dreapta). Nimic special, daca nu iei in calcul faptul ca a 2a zi era aniversarea “celor 23 de primaveri”, iar concertul parea a fi pentru mine, cel putin asa l-am simtit fericit fiind. In ultimele 2 luni m-am gandit cu un oarecare regret la faptul ca anul acesta nu voi avea un concert intr-o astfel de zi (care ar fi fost sansele?), dar si cu o oarecare speranta ca trebuie sa se-ntample, iar acum am aflat ca vor canta pe 15 iunie, fix ca acum un an.
Exista Legea Atractiei? Fuck yeah! Imi trebuie un avizier din pluta pentru a agata in el toate lucrurile pe care mi le doresc si mi-e teama ca se va umple destul de repede. E dificil pentru ca mai tot ce-mi doresc nu este material, asa ca nu stiu cum sa le agat in panoul vietii mele…
Aud 37 voci
Aud 37 voci - “Legea atractiei”
Comentariul tau nu va fi publicat, daca:
-
nu are legatura cu subiectul articolului;
-
este irelevant (“foarte misto!”, “bun!” etc.);
-
folosesti cuvinte vulgare;
-
ataci persoana, nu ideea;
-
nick-ul tau reprezinta denumirea unui site sau blog;
-
adresa de mail este fictiva.
*moderarea poate fi activata, ceea ce ar intarzia publicarea
**Informatiile prezente in comentarii le apartin autorilor acestora, nicidecum Umblu Liber





ai grija ce iti doresti.. s-ar putea sa se intample!:) …
Voteaza
+1
E O SIMPLA STARE DE SPIRIT….:p…..IO VREAU DOAR O LICENTA GATA….ATAT!!!!
Voteaza
0
Nenea… Hai sa fim seriosi! Ai ceva daca iti doresti si daca faci ceva pentru a-l avea. Dar de aici pana la a ajunge sa zici ca pentru ca tu ti-ai dorit Vdv are concert pe 15…. e cale lunga. Just enjoy life.
Voteaza
+1
E o chestie mentala cred, dar ideea e ca lucrurile la care te astepti cel mai putin, desi ti le doresti, se intampla fix in momentele in care te astepti cel mai putin… proprie experienta… si nu oricare… n-o s-o povestesc acuma numa asa… pe cine intereseaza…? ;) right?:p important e ca se intampla fara sa ne dam seama…cand iti doresti ceva cu adevarat, i always say :
Hope for the best, expect the worst.
%%-
Voteaza
+1
Exista o parte a matematicii care se ocupa cu ‘coincidente’, conexiuni, legaturi, incercari de a explica totul prin intermediul numerelor. Majoritatea is abureli. Ideea e ca daca cauti, gasesti. Si dc devii atat de obsedat de asta, totul ti se pare ca ar avea legatura. Desi nu are. Have fun… :)
Voteaza
+1
eu am avut un prieten (fostul cel mai bun prieten din liceu ) care a vazut acest documnetar si a inceput sa citeasca multe cartie despre lucrul acesta si crede ca ” daca gandesti ca esti bolnav at te imbolnavesti ” . inainte de aceasta mare schimbare era negativist convins : nu sunt bun de nimic , MIE nu o sa imi fie bine niciodata …
acuma e intr-o stare roz ( pe care ne cam sperie ) in care crede ca alcoolul duce la razboaie si dc tot poporul american se gandeste la pace nu o sa mai fie atacati…nice nu /:)
deci ai grija cu chestiile astea… ;)
dc iti doresti ceva pune mana si munceste pt el…si nu spera ca o sa se intample numai dc te gandesti la el…
dc ar fi fost asa deja as fii casatorita cu brad pitt george clooney si as avea multi copii a nu mai stiu cui :d
Voteaza
+1
Frumos ca ti-ai dorit concert VdV pe 15 iunie..cred ca si eu mi-as fi dorit acelasi lucru avand in vedere ca se termina si scoala pentru urmatoarele 3 luni :D:D
P.S: Scuze de pozele de pe blog-ul meu….nu mi-am dat seama…le inlocuiesc..pe bune,mii de scuze!!:D:D:D
Voteaza
0
tanara doamna… ? :d
oi fi eu maritata, da nu ma simt ‘doamna’… :p
Voteaza
0
deea, nu e nevoie sa le inlocuiesti, dar spune de unde le ai…pune link spre site-ul sursa…ca asa se face. e un fel de “multumesc autorului”
Ok,am prins ideea….nu imi trecuse prin cap….adica culesesem atat de multe poze de peste tot de numai stiam care,cum…am sa fiu atenta data viitoare,promit!:P:P:P:P:P
Voteaza
0
Daca retin bine a mai fost o carticica pe aceeasi tema care a facut valva si care avea acelasi mesaj “Daca iti doresti ceva cu adevarat, universul lucreaza pentru tine” .. park era cohelio…
.. si tind sa cred ca e adevarat, e exact ce spun toti, universul lucreaza pentru a-ti indeplini dorinta, dar, mai zice un proverb ‘dumnezeu iti da, dar nu iti baga in traista’ .. right?
Am multe intamplari de povestit in care universul a lucrat fara ca eu sa fi facut nimic, acelea le consider mici miracole, fapt pentru care cred intr-o entitate pe care majoritateao numesc Dumnezeu.
Iar celelalte… celelalte le poti realiza tu, doar gandind pozitiv, viata te poate duce departe daca o faci sa te duca unde vrei tu, poate fi cea mai buna prietena a ta, doar sa te pui bine cu prietenii ei :)), scolica, serviciul, socializarea in cafenele precum cea a lui Petru, carti bune.. samd … fursecuri :P..
Ce mai, eun fluturash, doar, ai grija, ca e firav…
Voteaza
0
The Secret e un film tipic americanesc, care vinde al naibii de bine la el ca toate cartile si toti indivizii care “propovaduiesc ” aceasta stare de bine…ma si sperie la un momentdat…
ce ti s-a intamplat cu Vita de Vie sa zicem ca e o coincidenta al naibii de mare…legea atractiei…nu stiu….mai cred si eu in deja vous ca prea se intampla unele chestii asa cum mi le imaginam, dar nah…e firea omului…
cred ca putin mister din cand in cand nu strica…si sa nu avem toate raspunsurile (desi sunt o fire cat se poate de pragmatica si nu inchid galustele de genul din The Secret :)))
Voteaza
0
Treaba e ca Petru are dreptate, numai cine a incercat exercitiul poate sa inteleaga postul lui Petru
;)
Voteaza
0
exista aceasta lege..si mi s-a intamplat si mie. cel mai bun exemplu care sa sustina asta este faptul ca dupa cat m-am gandit ca mi-ar placea sa lucrez la radio si bla bla bla, am vorbit cu tine si am ajuns intr-un studio de radio. dar pana la urma cred ca nu trebuia “dezvaluita” aceasta lege a atractiei deoarece misterul face viata mai interesanta, si in plus asta da apa la moara romanilor..”eh de ce sa mai muncesc, daca ma gandesc destul de mult la un lucru, o sa se faca singur”.
Voteaza
0
la mine se rezulma la “vreau sa aud acum urmatoarea melodie la radio” si urmeaza acea melodie. Sunt circumspecta si aici caci in genere ascult cam acelasi radio si subconstientul meu (care lucreaza mai mult decat constientul:-” ) probabil ghiceste.
Dar de aici pana la lucruri serioase e cale lunga si eu pana nu vad nu cred.
Voteaza
0
da, am vazut si eu filmul, si nu m-am simtit deloc binecuvantata… i believe in life si in surprizele ei, si daca poti sa controlezi ce ti se intampla in viata, atunci… treaba ta… dar care mai e farmecul? si uite, am 2 prieteni atat de obsedati si de brainwashed de filmul asta, incat nu vad realitatea, nu vad ca lucrurile se intampla cu un motiv, si mai au putin si fac din filmul asta un cult.
Voteaza
0
A mers exercitiul si la mine! Tot ma intrebam “oare cand implineste Petru 24 de ani?” Acuma am aflat: pe 16 iunie! LA MULTI ANI, TINERE!(*) >:d<
Voteaza
0
Mi-ai facut ziua mai frumoasa.ma refer la concertul vita.imi doream foarte mult sa aud varza pe 15 iunie!
Voteaza
0
@ sob, trebuie dezvaluit “misterul” pentru ca oricum ramane la latitudinea fiecaruia sa il si inteleaga si abia apoi sa il aplice corect. si legea atractiei, oricat de minunata ar fi , sigur nu iti da mura in gura; cat despre romanul care asteapta sa i se intample minuni fara ca sa munceasca deloc in sensul asta…errr let’s say ca e un fel de boala nationala b-(
Voteaza
0
nu ma voi lupta aici cu argumente si contraargumente pentru ca nu are sens. e ceva ce nu poate fi “palpat” dar care poate fi testat. pentru a teste teoria trebuie sa crezi putin in ea sau macar sa fii open minded cat sa cercetezi.
eu am o lista de “rezultate” in urma legii, asa ca eu sunt convins de ea. ce am scris in articolul de mai sus e doar o mica parte dintre “coincidente”, dar daca incepi sa analizezi coincidentele iti dai seama ca ceva e in neregula la mijloc.
nu exista coincidente ( gata tac :-$ )
Voteaza
0
pai de ce am pus ghilimele? :)>-
“ce am scris in articolul de mai sus e doar o mica parte dintre “coincidente”, dar daca incepi sa analizezi coincidentele iti dai seama ca ceva e in neregula la mijloc.”
: ))
nu-mi vine sa cred ce ai scris.. nu stiam ca ii zice atractie si ca e si o lege dar da. exact la coincidente de genu ma gandeam si eu si mi se intampla. nu neaparat cu lucruri pe care le doream. oricum nu poti sa aplici legea asta la nivel absoult si nu a mers. si eu am vrut sa merg la ada milea si puteam, dar s-a intamplat ceva marunt si am ratat. asta ii legea respingerii?
Voteaza
0
mie mi sa intamplat de multe ori..da chiar nu ma gandeam k si altora li sa intamplat..si k se poate dovedii..
Voteaza
0
microx, sper ca data viitoara imi vei spune ca ti S-A intamplat ceva foarte interesant si ca ai gasit si o explicatie ;)
Ce s-a spus in the secret se stie de multa vreme. l-am vazut si eu, dar nu m-a dat pe spate pentru ca le stiam. Daca tot vrei sa patrunzi in “lumea asta” si daca tot vrei raspunsuri, cauta Ekhart Tolle cu puterea prezentului, Gibran Kahlil si chiar Osho…mai departe le vei descoperi singur. Bafta!
Voteaza
0
ekhart tolle e in biblioteca. abia l-am cumparat, dar inca nu e momentul sa-l citesc.
Osho e pe standby. am o lista de achizitionat de la el :)
[...] “Lege a atractiei”, care-ti este explicata in documentarul “The Secret”, dar si aici. Pe scurt:gandeste-te la ce vrei sa ai ca si cum ai avea acel lucru si il vei atrage spre tine, [...]
Voteaza
0
Hai ca am si eu o baliverna. Ati dori ceva in asa masura incat sa ai intr-un final, se explica prin simplu fapt ca toata energia ta este trimisa inspre acel scop, tot ceea ce faci, faci doar pt a realiza acel ceva care ti-l doresti. Simplu, nu?
Si mai mult de atat, crezand f tare ca vei obtine acel lucu, ajungi la un moment dat sa constati ca e ca si cum il ai. Ex. : visez la o masina da?, deci cand sunt in troleu “eu’ sunt in masina mea mult visata, cand sunt in autobuzul 45, ‘eu” tot in masina mea…, si cu orice as calatorii “eu” calatoresc cu masina mea. Ajungi la un moment dat sa nu mai faci diferenta ca-i o rabla de auto in comun sau un A1 prototip :D.
Dupa umila mea parere lucrurile reale nu au nici o importanta, “cenusiul” conteaza!!!! Daca esti fericit acolo, n-ai treaba….. cu restu’.
Sa ma scuze cine nu-i pe aceiasi parere cu aberatia mea!!! ii pup oricum pe toti!
Voteaza
0
“Secretul” cred ca trebuia sa ramana secret…
Voteaza
0
de ce?
nici eu nu i-am dat vreodata un nume. la mine functioneaza insa prin multe coincidente, dar si printr-o chestie pe care eu o gasesc interesanta: in momentul in care sunt interesata de un subiect, tot ce mi se intampla, vad, citesc in zilele respective vine si completeaza subiectul- de parca ar fi acelasi modul si mi-l serveste cineva ca pe un curs.
Chestiile astea se leaga singure, de parca eu nu ar trebui sa caut. De obicei sunt chestii ample, complexe in care as fi coplesita printr-un research pe cont propriu si ar fi greu sa gasesc tot ce e nevoie ca sa le leg in mod eficient. Dar pot fi si chestii marunte: de exemplu zilele astea m-am hotarat sa vad toate filmele lui woody allen (am vazut pana acum in jur de 20 si sunt foarte multe)…am fost la biblioteca si primele lucruri care mi-au sarit in ochi (ca nu le-am cautat) au fost biografia si cartea lui + un CD : )) fiecare in alt raion
Cred ca Universul ma ajuta sa castig timp : D
Voteaza
+1
Majoritatea de aici sunt inevoluati mintal sau minori ori tineri la varsta pubertatii . Luati-o cum vreti . The secret este adevarat .
CINE ESTE INTELEPT aplica si intelege INTELIGENT daca este adevarat sau nu .
CINE NU, isi da cu parerea aiurea fara sa aibe habar cu ce se mananca psihologia sau folosofia (de unde si zicala : sportul romanilor este datul cu parerea)
*comentariu cenzurat de administrator
Voteaza
+2
Functioneaza clar!!!
Eu il folosesc de…3 ani.si viata mea e fantastica de atunci.
Ma simt fericita oriunde as fi…cu cine as fi…
Am incurajat prietenii mei sa faca asta…Unii sunt deabia la inceput si le este greu sa creada insa…poate vor crede pe parcurs
Cel mai mare record al meu de cand stiu secretul??ha ha
2 secunde…atat mi-a luat sa imi doresc sa am ceva si sa am…
Eu cred in el si stiu ca merge…
Voteaza
+1
ioana, poti exemplifica te rog?
Ok…sa exemplific?…Poi in primul rand ma trezesc dimineta fericita…sunt singura persoana dintr-un autobuz care zambeste,banii vin…incet incet…mi-am gasit iubitul pe care l-am asteptata aproape 1 viata…
Cat despre exemplul cu 2 secunde…
Mi s-a rupt peria de par…in Mijlocul Oceanului Indian…nu tu magazin la vapor nu tu barci nu tu port…nimik.Aveam nevoie disperata de 1 perie nenorocita de par;)) ptca am parul lung…
Stateam in oglinda si am zis…ahhh am nevoie de o perie de par…incercam sa gasesc solutii .ce solutie sa gasesti pe un vapor plin cu barbati in mijlocul oceanului?ha ha
insa dupa 2 secunde …un baiat avea intr-o borseta o perie pe care nu o folosise niciodata doar ca o avea acolo pur si simplu…si…am primit-o eu…
HA HA am fost foarte fericita si mandra de puterea mea si a secretului..Atunci a fost primul semn ca secretul functioneaza…
acum…totul e simplu…
de la carti…radiouri… melodii…lucruri pe care mi le doresc sa se intample..pana la a intalni persoane la care ma gandesc…
totul se intampla.Este adevarat sunt lucruri care necesita mai mult sau mai putin timp…dar …secretul functioneaza…si stiu ca nu e coincidenta…se intampla sa fie adevarat…acest secret
Voteaza
+1
Subscriu la Ioana…
De la vizionarea documentarului am inceput sa folosesc “legea”. Asta pe langa faptul ca eram dinainte o persoana optimista, dar de la vremea vizionarii (aprox 3 ani in urma…) au inceput sa-mi “iasa” lucrurile mai bine decat ma asteptam….
Exemple mici: ma duc la supermarket…in zi super aglomerata…intru in parcare (cat mai aproape de intrarea principala…) si in momentul in care vreau sa parchez, se elibereaza un loc! Si asta functioneaza la orice loc de parcare, intotdeauna cand am nevoie de loc! Cum? Pur si simplu cand ma apropii de locul respectiv, imi spun in gand (sau celorlalti din masina) ceva de genul…”locurile de parcare nu sunt o pb pt mine”.
Alt exemplu… ma duc sa rezolv o hartoaga pe la diverse institutii ale statului, unde birocratia si statul la cozi sunt permanente si non stop… De fiecare data la ghiseul la care am eu treaba, nu este nici o persoana…sau daca am nevoie de “inca o hartoaga la dosar”, ei bine …se rezolva si fara aia ca nu mai e necesara sau s-a schimbat legislatia!
Exemple ceva mai mari… anul trecut…aveam nevoie de 1500 lei (ron) sa platesc niste restante mai vechi la leasing sa nu vina aia sa ridice masina. Banii erau necesari in 2 zile… Am dat telefoane la prieteni la rude, la cunostinte…nimeni nu avea bani de imprumut … Trece prima zi, trece a doua, in ziua in care trebuia sa fac plata…ma suna un var de-al meu (la cere nu apelasem sa-i cer imprumut ca stiam ca e student…). Ce-mi zice omul la telefon? “Vere, week-end-ul asta dau un gratar ca am castigat la PokerStars 6500 $ !!!” Ce-i zic eu: “Vere, sa fii fericit si sa te bucuri de bani, DAR! ajuta-ma pt o luna cu 1500 Lei! ca uite am pb cu masina…” Si…s-a rezolvat! Era ultima zi! Era un gand plecat pe o valoare destul de mare in care gand am crezut pana la capat…!
vreau sa mai spun doar atat: degeaba iti propui sa ai sanatate, bani, fericire si alte cele, daca nu ajuti si tu la obtinerea lor. Cum ajuti? Crezand mereu si mereu ca le vei avea! Ajunge doar o secunda sa nu mai crezi in reusita ta si ele nu vor mai veni niciodata! Poate ca aici este adevaratul secret: in perseverenta cu care crezi ca ceea ce ti-ai propus se va realiza! depinde insa si ce vrei! Ca daca esti vai mama ta de om si iti doresto banii lu’ Bill Gates, n-o sa obtii nici macar bani de tigari ieftine!
Voteaza
+3