Umblu liber…

Tuesday, April 29th, 2008

Sigur a inviat?

Am avut un weekend liber dupa o lunga perioada de timp. Am fost plecat la Bacau unde-mi sunt parintii si o parte din prietenii din copilarie. Cu aceasta sfanta ocazie, am luat masina tatalui meu la primul drum dupa intrarea in posesie a permisului auto. In total am umblat liber 490 de km cu viteza legala, si uneori cu putin peste. Am avut o singura situatie la limita intr-o depasire, o evitare a 3 gropi puse in diagonala la peste 80 la ora si un drum dus-intors pe o portiune foarte ciudata pe care nu as fi parcurs-o daca as fi cunoscut-o inainte.

Am revazut locurile copilariei mele, copacul din fata blocului in care ma cataram, biserica in curtea careia ma ascundeam de prietenii mei. Am revazut plopii inalti de 12 etaje, sau macar o parte din ei. Cativa au fost taiati cu nerusinare de firma care a cumparat gradinita din spatele blocului, altii au supravietuit macelului. Undeva langa aceasta fosta gradinita se afla punctul termic, centrala, in fata careia jucam tenis de camp, care de fapt era de asfalt, iar pe acoperis ne urcam in spirit de aventura putin pisati pe noi, astia micii, nestiind sa coboram.

Biserica despre care am scris mai sus are aceiasi doi preoti de cand eram eu mic + acelasi dascal campion la urlat. Va recomand, daca treceti prin Bacau, sa va opriti la biserica Buna Vestire din cartierul Bistrita Lac. Frumoasa cladire, ingorizitori “privighetorii”. Am aflat de un botez care s-a intamplat acum cativa ani acolo. Era vorba despre o fetita si o familie indestulata, macar. Din cate stiam eu, fetele nu sunt trecute prin altar la botez cum se intampla cu baietii, dar pentru ca parintii au inaintat niste bani si cateva rugaminti preotilor, regula a putut fi incalcata cu aceasta ocazie. Nu judec traditia, pentru ca nu ma intereseaza prea mult, dar sa o schimbi pentru ca cineva-ti da bani, deja e prea mult. Fetzele celor 2 preoti par a fi desprinse din Cosa Nostra, si nu glumesc deloc, iar dascalul la slujba de Inviere, atat de tare a tipat incat enoriasii au avut figurile contorsionate de “emotie”. O slujba rece, care nu m-a atins la nici un nivel.

In prima zi de Paste am fost in satul Berzuntzi unde exista o manastire, din pacate nu am retinut numele. Am ajuns tarziu, cat sa prind pe preotul staret dand binecuvantarea celor 15-20 de oameni aflati in biserica si am facut o inevitabila comparatie cu ce am vazut in noaptea de Inviere. Omul acesta le vorbea oamenilor pe un limbaj familiar, ti se adresa in asa fel incat sa simti ca porti o discutie cu un om intelept la o bere. Nu era ingrijit la 4 ace desprins parca dintr-o fotografie asemanatoare cu cea a Patriarhului, dar transmitea foarte mult si ajungea la sufletul omului fara un limbaj numai de el inteles.

Tatal meu a fost la acest preot inainte de Paste cu doua saptamani si purta in buzunar fotografia fratelui meu pe care nu l-a vazut de 3 ani (este plecat in Legiunea Straina din ‘94), iar parintele la finalul discutiei i-a spus sa o scoata din buzunar pentru a-i vedea mai bine baiatul. Nu mica i-a fost uimirea. Preotul nu avea de unde sa stie ca avea o fotografie, si mai ales nu avea de unde sa stie continutul. Dupe ce i-a spus doua vorbe despre fiul cel mare, l-a rugat sa o scoata si pe cealalta, pentru ca mai avea una. In aceea eram eu…