Abia ce am fost la parintii mei, in orasul natal, si ma incearca un regret pe care sper ca data viitoare sa-l elimin: nu am refacut drumurile copilariei, acelea pe care le bateam la picior, in fiecare zi prin cartier, ori pe bicicleta.
Doua blocuri, spate in spate, unul in forma de L si altul de I, incadreaza perfect o vila ce seamana cu un castel. Pe vremea aceea, castelul gazduia o gradinita si o cresa. Imprejmuit de blocuri se afla locul de joaca al celor inscrisi aici, pe care noi il vandalizam regulat, facand gauri in gard sau chiar daramandu-l ocazional pentru a juca fotbal inauntru.
Ne ascundeam in blocurile invecinate pentru a ne impusca adversarii de la distanta cu arme de jucarie. De-a latul blocului meu se afla un trotuar in panta de vreo 15 grade, ideala pentru sanie iarna. Deseori se forma gheata acolo, iar partia era populata de cativa copii, fiecare mandru de “bolidul” sau. Sania mea era printre cele mai rapide pentru ca era si cea mai grea. Problema se afla la baza derdelusului, unde, pe o portiune, sub placile de ciment, se aflau niste conducte de apa calda, care topeau gheata de deasupra. Daca nu erai un pilot de exceptie, capabil sa directioneze sania pe gheata la viteza destul de mare, riscai ca ea sa ramana locului, intepenita pe cimentul ud, iar tu sa o iei inainte vreo 3 metri in aer. Ocolind peticul acesta, ajungeai pe strada, dar, de obicei, si aceasta era populata de zeci de copii cu acelasi scop, dar pe zapada in loc de gheata. Niste incepatori.
Prin clasa a 8a, am primit cadou de la fratele meu, din Franta, combina audio din imagine. Deci o am de 13 ani. Ani frumosi cu muzica data tare, desi puterea nu este fabuloasa. Este o combina micuta, cu membrane subtiri de bass, cu un twitter busit de mult timp, care la inalte de un anumit tip tiuie cam in afara gamei. Ce am observat inca de la inceput, miscarea membranei de bass este inversa. In loc sa iasa membrana din boxa, aceasta intra. Am crezut ca e de la cablaj. Nu e.
La combina aceasta am ascultat cele mai dragi emisiuni de radio din Bacau. Tot la ea l-am ascultat si pe cel care mi-a servit drept model in acea perioada, Vali de la Radio Vox T. Era licean, DJ la radio-ul cu circuit inchis al scolii si, in paralel, la cel mai iubit radio local din “batatura”. Mi-am dorit sa fac acelasi lucru si ma bucur ca i-am calcat pe urme, ca apoi sa ridic stacheta, prin Radio Guerrilla.
Realizez cu o stupoare naiva ca tinerii din ziua de astazi nu au scris o scrisoare in viata lor. Mailul a sters orice urma de romantism, de asteptare, telefonul mobil prin abonamentele cu minute nesimtit de numeroase a transformat comunicarea intr-una guvernata de computere si mesaje scurte.
Am ajuns la facultate in anul 2003, intr-o chirie din Drumul Taberei pe care am impartit-o cu doua tipe. Nu aveam internet pe vremea aceea si nici televizor. Toata ziua ma ocupam de cursurile de la facultate, poate un film pe dvd, carti si multa introspectie. In acea perioada am scris multe scrisori iubitei mele ramase la Bacau pentru doi ani, pentru a da apoi la facultate la Bucuresti. Scriam pagini intregi de ganduri. Pe atunci, abonamentele de telefonie mobila nu depaseau 160 minute si cateva mesaje gratuite. Scriam de dor, cu mana tremuranda in miez de noapte, ascultandu-l pe Craioveanu la Pro FM si visand la cele cateva zile pe care le vom avea impreuna dupa aproape o luna de suspin.
Dupa trei zile, scrisoarea mea ajungea la destinatie. Tot ce stiu e ca dupa altele trei primeam raspunsul cu precizia unui ceas elvetian. In drum spre facultate, dis-de-dimineata insfacam plicul din posta si citeam cu nerabdare gandurile asternute in el pana la statia troleibuzului 90.
In zona Vitan, unde imi este pozitionata grota, intreruperile alimentarii cu energie electrica sunt frecvente, media fiind de 2 ore in bezna la fiecare 3 saptamani. Lipsit fiind de tehnologie, fac curatenie, gatesc, citesc, dar sfarsesc de fiecare data in a ma lupta cu mine.
“Demonii” ascunsi bine de experientele trecute, isi croiesc drum din inima care pana atunci i-a ignorat, ies prin piept sub forma unor framantari ale unor amintiri neplacute, care nu-mi dau pace, devin agitat si de foarte multe ori sunt lovit de regrete de care nici nu am fost constient pana la momentul cu pricina. De fiecare data incerc sa ignor tot ce se intampla cu capul pe perna si cu ochii inchisi in speranta unui somn lung si linistitor, numai ca, dupa cateva minute, intotdeauna se aprind becurile, ma intorc la tehnologie si ma prefac ca uit.
Acest articol a fost modificat in urma plangerilor depuse in mod repetat la Politie de catre profesorul, care preda in Colegiul Vasile Alecsandri din Bacau, descris aici de mine.
Domnule L.S. (prenume-nume), tin sa va anunt pe aceasta cale ca am dat ascultare plangerilor dvs si am scos articolul cu pricina. In acelasi timp tin sa va aduc la cunostinta ca nu voi mai raspunde favorabil plangerilor ulterioare si ca eu, impreuna cu cele cateva zeci de martori, elevi si profesori, va voi da intalnire in instanta, daca doriti asta. Inca de la prima plangere depusa de dvs, am adunat o multime impresionanta formata din elevi si profesori dispusi sa imi sustina afirmatiile, acelea legate de igiena, de modul dvs. de predare si asa mai departe.
Ar fi in interesul dvs sa lasati rahatul, acum rascolit, sa treaca, pentru ca o asemenea expunere in tribunal, insotita de una in presa, nu v-ar fi de folos. Mie da. Pe langa tevatura pe care eu as face-o, exista foste eleve de-ale dvs care lucreaza la ziare nationale. Abia asteapta sa scrie cateva randuri. De asemenea, avocatul meu este un fost elev. Se roaga in fiecare noapte sa ma dati in judecata.
Acum ca am respectat cererea dvs, scotand articolul respectiv, consider ca ne-am inteles. Abia astept sa va revad la Reuniunea de 10 ani ca sa povestim fata in fata. :)
Părerile expuse aici sunt de natură personală şi nu reflectă punctele de vedere ale angajatorilor mei sau ale familiei.
Copyright
Toate drepturile rezervate asupra textelor. Textele de pe "Umblu liber" sunt protejate de Legea drepturilor de autor. Este permisa publicarea citatelor pe alte site-uri cu precizarea sursei insotite de link spre textul citat.
Abia ce am fost la parintii mei, in orasul natal, si ma incearca un regret pe care sper ca data viitoare sa-l elimin: nu am refacut drumurile copilariei, acelea pe care le bateam la picior, in fiecare zi prin cartier, ori pe bicicleta.
