Umblu Liber | Petru

Am visat un om căruia i s-a arătat Dumnezeu. I-a spus să-L vestească lumii întregi, omul s-a supus, dar imediat şi-a dat seama că Domnul îl făcuse mut, surd şi orb. Nu mai ştiu ce a făcut omul apoi sau ce a înţeles el din asta, ştiu doar că înainte să mă trezesc i-am presimţit marea îndoială. Un păcătos ca toţi ceilalţi, un tâlhar plictisit de viaţă şi mizerie, obişnuit să vadă, să audă şi să spună, îl vede, iată, pe Dumnezeu! Vesteşte-L, dacă mai poţi, mutule! Ceva din toată treaba asta-şi strigă urgenţa. Nu peste o lună când te vei fi dezmeticit de-a binelea că n-a fost doar un vis, nu peste ani când, chinuit de neputinţă, vei fi învăţat să te exprimi cumva, ci Acum. Nu e timp să-ţi plângi de milă ci doar să te bucuri, dar te poţi bucura? Grea încercare.

Mă întrebam dacă nu cumva suntem cu toţii muţi şi surzi când vine vorba de a-L vesti pe Dumnezeu. Cred că suntem, dar mai ales cu inima. Sunt mut cu inima pentru că nu iubesc şi nu mă bucur, sunt surd cu inima pentru că nu aud strigătele de ajutor ale celorlalţi şi sunt orb cu inima pentru că nu caut Adevărul. Ori, prin oprirea acestor simţuri la nivelul capului, Dumnezeu l-ar fi ajutat pe acest om să şi le trezească în inimă. Ca şi cum ar fi spus „Vesteşte-Mă inimii tale!”

citeste mai mult »

Tags: bianca, dumnezeu

Cred ca s-au facut studii de caz pe acest gen de filme, iar daca nu s-au facut, cred ca ar fi o buna idee, pentru ca filmul de groaza starneste ceva in tine. Ca oricare altul, de altfel. Daca drama se bazeaza pe emotii, pe teama de a fi abandonat de persoana iubita sau familie ori prieteni, comedia pe simtul tau al umorului, cel de groaza iti exploateaza fricile. De aceea e si genul meu preferat.

Am fost in noaptea aceasta la Ritualul cu Anthony Hopkins. O idee buna bazata pe fapte reale cu un actor profesionist (Hopkins) inconjurat de amatori (restul). Pe unii i-a speriat de i-a ridicat de pe scaune, pe altii i-a facut doar sa tresare. Cativa au ramas impasibili, iar unii au avut momente in care chiar au ras (eu).

A fost fascinant sa vad la final reactiile celor din grupul meu. Interesant cum cele mai speriate persoane au fost acelea care cred cu toata fiinta in Dumnezeu numai in prezenta anti-tezei sale, Diavolul. Apropo, in film a fost vorba despre exorcizari. Frica de Diavol, de Iad, instaureaza asa-zisa “frica de Dumnezeu”, desi cele doua concepte, “frica” + “Dumnezeu”, sunt total opuse si nu au ce cauta in aceeasi idee, atat timp cat Dumnezeu reprezinta iubirea neconditionata.

In discutiile iscate dupa film, faptul ca eu as crede in Dumnezeu altfel decat religiosii, dar absolut deloc in Diavol/Iad/Pacat, a provocat uimire. Pai cum sa cred in Dumnezeu daca nu cred in opusul sau?

citeste mai mult »

Tags: diavol, dumnezeu, frica, iad, religie, satana

Pare o blasfemie, dar este doar rodul unei imaginatii prea bogate. Aceasta a fost concluzia comica la care am ajuns intr-o conversatie desfasurata intre doua semafoare alaturi de o femeie interlocutor. Barbatii au fost creati in timp ce Dumnezeu a fost in stare de ebrietate, si le-a dat logica, stapanire de sine, o minte simpla si multa nepasare referitoare la detaliile nesemnificative. A doua zi, cu o mahmureala divina, Dumnezeu a creat femeia, total neclara, haotica in unele privinte, incredibil de frumoasa, grijulie si capabila sa-ti dea adevarate dureri de cap. :)

Privind lumea din jur, ai crede ca a fost creata dupa o betie crunta, atat de alandala, dar cred ca noi traim o mahmureala aparent inexplicabila si nu reusim sa vedem frumusetile ce ne-au fost pregatite pentru a ne bucura existenta. Credem ca totul in jur este negru si uitam sa privim spre interior, cand, de fapt, ar trebui sa traim ca intr-o betie continua, cu zambetul pe buze, mainile intinse, tragand aer adanc in piept si dansand fara a sti pasii.

Daca asa ar fi creat Dumnezeu totul, de ce am trai noi altfel?

Tags: betie, dumnezeu, mahmureala

Stiu ca suna al naibii de aberant, dar in urma concertului Rammstein am primit intrebarea “De ce la o venire de-a lui Dumnezeu pe Pamant nu s-ar strange la fel de multa lume?” cu referire directa la cantarea nemtilor la festivalul Rock am Ring, ce a depasit cu foarte mult numarul fanilor prezenti la timidul Romexpo.

Am urmat firul aberant al comparatiei si am ajuns la concluzia aceasta, posibil eronata:

1. Rammstein are milioane de fani
2. Dumnezeu are sute de milioane de adepti.
3. Fanii Rammstein canta la unison.
4. Adeptii lui Dumnezeu sunt sparti in sute de religii.

Poate acesta ar fi un motiv pentru care Dumnezeu ar da un “concert” pentru o nisa foarte restransa comparativ cu o trupa foarte apreciata la nivel mondial, pentru ca muzica ei este cantata la unison de toti cei care se strang in fata scenei, pe cand muzica lui Dumnezeu este cantata in sute de stiluri si limbi. In timp ce impresarul unei trupe precum Rammstein vrea sa aduca formatia care l-a angajat mai aproape de fani prin evenimente, aparitii in presa si asa mai departe, impresarii, ca sunt cu sutele poate chiar miile, lui Dumnezeu Il duc pe Acesta cat mai departe de adeptii sai. In timp ce o trupa precum Rammstein ridica parul pe fani prin activitatea ei impresionanta, Dumnezeu ridica parul pe sira spinarii de frica, tot prin impresari.

PS: Daca ai impresia ca acest articol face o comparatie intre o trupa rock si o entitate divina (cea mai), esti naiv(a). Citeste din nou si poate te prinzi.

Tags: dumnezeu, rammstein

Uneori am parte de asemenea schimburi veninoase, sau nu, de pareri, fiecare incercand din rasputeri sa-si apere pozitia si ideea precum un erou in fata profanilor. Doamne si ce misto sunt aceste mici razboaie care pot rasturna universul cuiva, daca sunt duse cu argumente bine construite. Parca simti cum in capul tau a mai aparut o rotita gata sa ajute angrenajul sa functioneze la o mai mare capacitate.

Avem razboaie pe teme precum muzica, razboaie, Bush, Clinton vs Lewinsky, Basescu vs Cristoiu, Gadea vs “domnuuuu Gadea” aka Stan s.a. Cele mai dure si mai “sangeroase” sunt purtate pe domeniul credintei. Totul e atat de subiectiv si dogmatic incat este aproape imposibil de dus o dezbatere pe argumente, mai ales ca totul se poate transforma intr-un razboi sangeros in care castigator iese acela care nu a capitulat in fata pledoariei bine, sau prost argumentate, a oponentului.

Discutam in aceasta noapte despre Dumnezeu. BIG, nu-i asa? Dezbaterea avea in coltul din dreapta un fost ateu, aproape, adica eu, iar in partea opusa o greco-catolica. Sa-i spunem Ivanca. Ea merge pe dogma bisericeasca, viata eterna dupa moarte, Biblia e adevarata 100% si contine doar cuvantul Domnului, eu de partea aproape opusa sustineam ca reincarnarea exista, ca viata pe Pamant este mai mult o anticamera in care te perfectionezi pentru a-ti atinge scopul din “planul divin” pentru ca fiecare om are locul sau si rolul sau in Univers, ca omul este de fapt energie (iar el este afectat de energii – deci orice boala poate fi tratata daca stii sa faci asta) si ca viata este dominata de Karma.

Partea amuzanta, ca exista asa ceva in cazul de fata, e ca femeia, cu care ma contraziceam la ora 3 dimineata cu ochii cat cepele in fata monitorului, avea momente cand in lipsa de argumente imi trantea o placinta de genul “Tu nu-L cunosti pe Dumnezeu, nu I-ai simtit atingerea, deci nu stii adevarul suprem cum nici eu nu-l stiu. Eu cred!” Si asa am ajuns de unde am plecat. Precum doi orbi orbecaim printr-un lan de porumb ghidandu-ne doar dupa miros, convinsi fiind ca ceea in ce am calcat in urma cu 5 pasi este un proaspat rahat de caine, fara a-l vedea insa.

Ora 4:07, Vita de Vie – Sunetul mai tare pe Radio Guerrilla. There is a God!

Tags: dumnezeu, reincarnare

E foarte tarziu, dar nu destul pentru mine, si multe ganduri imi zboara prin mintea si asa ravasita de timpul liber, prea mare, pe care-l am la dispozitie. Sunt precum un gandac in bucataria vietii avand la ordinea zilei decizii “importante” precum fuga dupa bucatica de branza picata langa aragaz, siesta de dupa, cautarea atingerii unui alt gandac de sex opus si altele.

Vine un moment in viata unui om (cand acesta ajunge la Radio Guerrilla, spunea un promo acum 2 ani si jumatate) cand acesta-si pune intrebari de obicei aparent adanci si mai ales APARENT fara sens. As vrea sa port o conversatie cu Dumnezeu, nu sa-i iau un interviu cum a facut Octavian Paler din simplul motiv ca nu as mai fi original, pentru a afla raspunsuri la cele mai importante intrebari ale mele. Sa enumar cateva, daca-mi permiteti:

1.De ce ma aflu aici?
2.Vrei sa-mi arati inceputurile Pamantulu? (raspunsuri disponibile “da” sau “nu”, deci intrebare moarta)
3.Ce am fost in vietile mele anterioare?
4.Cate femei am avut in total? :)
5.Am fost eunuc vreodata?
6.Am fost seful lui Dobrovolschi in trecutul indepartat? :d
7.Simona Senzual a pus borduri, sau se intampla doar in prezent?
8.Cum arata fundul Gropii Marianelor?
9.Esti de acord cu Biserica, reprezinta aceasta vointa Ta?
10.Asculti Radio 21?

Este ora 00:27. Pe sms-ul trimis Lui apare cuvantul “Remis”, dar pe telefonul meu scrie Low Battery.

Tags: dumnezeu, Gânduri