May 11 2008
Puritate
Un prieten foarte bun de-al meu despre care am vorbit aici, si-a botezat fetita (despre care am scris tot aici). A trebuit sa fac aranjamente pe la radio pentru a putea pleca in siguranta, dar am uitat ca am de-a face cu prostia CFR-ista. A ajuns trenul in statia Gara de Nord. Vagoane de Personal reconditionate si trecute in regim de Rapid. Scaune din plastic alb-albastre. Unghiul de la baza coloanei – 90 de grade. Iti imaginezi ce confort am indurat 4 ore si jumatate.
Am ajuns la Galati unde fetita, care abia-abia a putut ajunge si ramane pe lume, a fost botezata in compania apropiatilor parintilor. Unchiul Petru mai avea putin si oprea preotii pentru cate o poza. Am fotografiat din aproape toate unghiurile posibile.
Pana sa ma bucur de ocazia aceasta, m-am intrebat cine Doamne iarta-ma a conceput aceste scaune din tren. Crede-ma ca dupa 4 ore in acea pozitie, ai nevoie de masaj cu talpi de thailandeza :) pentru a-ti reveni. In timpul slujbei fetita a urlat atat de tare ca mi-a fost teama pentru siguranta preotului, care citea incantatiile de Botez.
La intoarcerea spre Bucuresti am nimerit in aceleasi vagoane de Personal reconditionate si am oprit o ora inainte de Ploiesti. La auzirea vestii unui accident in fata, m-am gandit “bine ca nu am fost noi” si am urcat in trenul de langa, tot Rapid, dar care pleca primul de acolo. Vagoane d
e InterCity. Romania tata! In noul compartiment, un domn aparent citit, de fapt destul de limitat. Multe ganduri, prea putine cuvinte. “Cine mi te-a scos in cale?” m-am intrebat.
Intr-un final am ajuns la Bucuresti si inevitabil acasa unde am stat pana pe la ora 3 dimineata cu ochii lipiti de fotografiile facute cu dragoste. Unchiul Petru e foarte fericit acum :).


Anul trecut sincer nu credeam ca voi ajunge pana aici, nu credeam ca un simplu blog poate sa-si puna amprenta, mai mult sau mai putin, asupra existentei mele. L-am inceput din dorinta de a-mi face mana in ale scrisului si pentru a completa CV-ul cu scrieri mai de Doamne ajuta si este clar ca Dumnezeu cateodata mi-a dat inspiratie sa nu pot duce, iar alteori mi-a aratat ca sunt om si ca neuronii mei se mai dau loviti.

