Marginea defineste spatiul, in care ne experimentam existenta. Fara aceasta, nu am fi capabili sa intelegem ceea ce ne inconjoara, asa cum foarte multi nu-L inteleg pe Dumnezeu fara marginea impusa de religiile crestine, Diavolul. Desi traim, aparent, intr-o lume nemarginita, simtitm inca nevoia sa gasim limita. Am auzit recent o teorie conform careia exista o margine a spatiului cosmic si ca acesta ar avea o forma, dar i-am uitat denumirea.
Am fost dintotdeauna curios ce se afla dincolo de ea. Ca este vorba despre marginea cosmica sau cea a trotuarului vecin, este o limita, iar omului ii place sa priveasca dincolo de ea, facand un pas urias pentru Omenire sau o simpla gaura.
La un moment dat, am privit in jos si am analizat: unui melc ii ia mai mult de 20 de minute, pentru a parcurge distanta, timp in care sa cugete la ce are de gand sa faca. O furnica o strabate in mai putin de 60 de secunde si, orice ar face, nu s-ar putea desprinde de suprafata pe care umbla. Un om ar face un singur pas, odata ce luminile metroului s-ar apropia de el, si asa ar afla ce se afla dincolo de margine.
Am incercat sa ma pun in locul lui Serban Huidu, si chiar daca am facut-o doar la nivel teoretic, tot m-a ingrozit situatia. O fractiune de secunda iti poate schimba total viata si prin ea poti schimba iremediabil vietile mai multor oameni.
Nu cred ca i-as avea pe constiinta pe cei care au murit, intr-un accident provocat de mine, cat pe apropiatii lor ramasi in viata. Este posibil ca noptile albe sa nu-mi fie cauzate de imaginea victimelor, cat a familiilor si prietenilor acestora. Avand o alta viziune asupra mortii, e posibil sa am si alte trairi referitoare la aceasta. Acum as fi speriat de ideea unor ani petrecuti dupa gratii si mic in fata vinovatiei fata de oamenii de langa care i-am rupt pe cei 3.
Intotdeauna m-am intrebat ce gandeste/simte un om atunci cand moartea devine inevitabila, cand corpul ii da semne de oboseala ce ar duce la o oprire totala. Sigur exista acel moment in care constientizezi ca asta a fost tot si ca in curand urmeaza sa afli ce este dincolo. Prin ce trece oare persoana in cauza?
Cel mai simplu raspuns ar fi FRICA, dar aici nu ma refer la crestinii speriati de moarte de catre propovaduitorii “vietii” cu palarii negre si imbracati in aur printre cruci. Sa fie resemnare, indarjire, razvratire, regret, curiozitate?
Sper sa am taria sa pot muri cu ochii deschisi pentru a nu pierde nici o secunda din finalul serialului intitulat “Viata”. Sunt curios, totusi, ce as simti in suflet stiind ca viata mea a ajuns la capat si ca mai am doar cateva momente/minute de existat in forma fizica…
Viata in Bucuresti este una periculoasa. Te trezesti dimineata, sau la amiaza in cazul meu, iesi din casa si totul pare sa urmeze tiparul zilei precedente. Adica, ce s-ar putea intampla diferit? Eventual… Sa mori? E o perspectiva care pe multi i-ar speria, dar care mie imi trezeste interesul. De aceea, ies din casa in fiecare zi in Bucuresti pregatit sa mor de mana altora. Singura mea dorinta e lipsa agoniei.
Am mai patit sa mor de 3 ori pana acum. In 2006, in intersectia de la Dristor, am dat sa pasesc pe trecerea de pietoni la culoarea verde a semaforulu si am fost sters de o masina ce alerga cu cel putin 80 km/ora si in timp ce ma uitam spre aceasta, din spate, am facut si al doilea pas, moment in care am fost sters de o alta la aceeasi viteza. Probabil faceau curse. A treia ocazie, in care Moartea “rubbed the mint”, a avut loc intr-o statie de tramvai pe care un idiot teribilist a devastat-o dupa ce a intrat frontal cu Peugeut-ul sau 207 in gardul ce desparte liniile, aruncand pe peroane stalpi metalici, peroane pe care ar fi urmat sa ma aflu dupa 15 secunde, in zona impactului. Masina a luat foc.
Intotdeauna m-am intrebat ce simte un om cand afla ca mai are putin de trait, ca urmeaza ca viata sa-i fie scurtata brusc de o boala incurabila si cu o evolutie foarte rapida. Ce-o fi in mintea lui? Cum se reorganizeaza tot ce a planuit pentru sine?
Viata e precum firul ce alcatuieste un ghem, pe care uneori apar noduri ce pot fi descalcite, numai ca unele sunt atat de stranse incat pun capat unui destin care ar fi putut avea mai multe impliniri si dezamagiri.
Exista, oare, si persoane usurate de aflarea unei asemenea vesti, care sa priveasca detasate inevitabila schimbare? Oameni care sa astepte “trenul” cu sufletul la gura, bucuroase ca vor schimba planul si ca vor parasi o lume plina de suferinta, cu bucurii presarate pe ici-colo…
De atat este nevoie pentru ca totul sa se schimbe. Un pas in directia unei casnicii fara sens, unul in afara uneia cu sens, un pas facut de pe trotuar pe strada, fara sa privesti traficul sau culoarea semaforului, unul in lateral sub vibratiile unui metrou ce abia soseste in statie. Totul se poate schimba cu un singur pas.
A fost cat pe ca astazi, inainte sa ajung in studio la radio, printr-un singur pas sa schimb totul dintr-o neatentie stupida. Cufundat intr-o moleseala specifica unei primaveri mohorate, in zona Aviatorilor, am pasit pe jumatate de pe trotuar fara sa ma asigur si aproape ca am ajuns in fata unui autobuz aflat la doar cativa metri de mine. “Hmm, ce interesant!”, mi-am spus apoi. Gandul ca intr-o secunda s-ar fi schimbat totul a fost unul care m-a fascinat de-a dreptul. Toata curiozitatea mea ar fi fost satisfacuta iremediabil printr-un singur pas. citeste mai mult »
Părerile expuse aici sunt de natură personală şi nu reflectă punctele de vedere ale angajatorilor mei sau ale familiei.
Copyright
Toate drepturile rezervate asupra textelor. Textele de pe "Umblu liber" sunt protejate de Legea drepturilor de autor. Este permisa publicarea citatelor pe alte site-uri cu precizarea sursei insotite de link spre textul citat.
Marginea defineste spatiul, in care ne experimentam existenta. Fara aceasta, nu am fi capabili sa intelegem ceea ce ne inconjoara, asa cum foarte multi nu-L inteleg pe Dumnezeu fara marginea impusa de religiile crestine, Diavolul. Desi traim, aparent, intr-o lume nemarginita, simtitm inca nevoia sa gasim limita. Am auzit recent o teorie conform careia exista o margine a spatiului cosmic si ca acesta ar avea o forma, dar i-am uitat denumirea.
