Ma gandeam zilele trecute la ideea ca toti suntem diferiti unul de celalalt si ca, in acelasi timp, desi nu venim inzestrati egal pe lume, cu totii avem 24h la dispozitie in fiecare zi pentru a face ceea ce vrem. Privind aceste ore ca pe o “bogatie” pe care o investesc si care imi aduce rezultate, beneficii, dividente ori pierderi, mi-a devenit clar pentru o fractiune de secunda cat de superficiali suntem eu si cei din jurul meu. (superficial = care privește și tratează lucrurile cu ușurință, usuratic – sursa DEXONLINE)
Daca ar fi ca eu sa impart lumea in doua, as imparti-o in cei care au acceptat ca exista reincarnarea si ca viata merge mai departe si in cei care nu cred in reincarnare si au acceptat ca asta e singura viata, si astfel “Go for it”. Pe cei din urma ii inteleg ca investesc acest activ important – timpul – in lucuri care raman ale Planetei atunci cand ei mor. Nu m-am inteles pentru moment pe mine si pe cei din categoria din care fac parte. Nu am inteles de ce ambele categorii fac aproape aceleasi investitii cu timpul nostru. Adica, acceptand ca moare corpul si ca urmeaza sa mergem mai departe intr-o alta masina pe care o vom numi corp, oare nu ar fi logic sa investim “timpul” in a ne dezvolta acele abilitati, calitati pe care sa le luam cu noi in urmatoarea viata ca sa putem trece astfel poate la urmatorul nivel al jocului? Nu vorbesc de solitudine sau de abandonarea vietii curente. Vorbesc despre a face ceva in cele 24h pe care le avem, ceva care sa ne aduca un profit pe termen lung, ceva pe care sa-l luam cu noi in viata urmatoare si dupa. Sa dezvoltam o abilitate, o/un “ceva” care va face ca in viata urmatoare sa avem un alt platou in care sa ne jucam rolul, sa avem un avantaj in aventura numita “viata viitoare”.
Un film tulburator si intesat cu mesaje spirituale de o adancime impresionanta. Un film despre viata cotidiana, despre moarte, despre ce se intampla dupa aceasta si mai ales inainte de reincarnare. Arta cinematografica presarata cu scene sexuale explicite, consum de droguri, necazuri, momente de fericire.
Enter the Void este o productie la care am muncit 4 zile pentru a reusi sa o vizionez pana la capat. Nu am putut duce episoade mai lungi de 40 de minute partial din cauza senzatiilor negative provocate de scenele dureroase, dar si de somnul care m-a luat de fiecare data parca din dorinta de a ma opri.
Ineditul este dat de modul de filmare, acesta fiind 1st person. Privesti prin ochii personajului principal si numai prin ochii acestuia. El este Oscar, un baiat care provine dintr-o familie ce i-a provocat multa suferinta. Traieste la Tokyo, unde si-a chemat sora, pe care o iubeste foarte mult. Printre pasiunile sale se numara si consumul de iarba, DMT si altele asemenea. In timp ce incearca sa vanda o parte din marfa pe care o detine, este impuscat mortal de catre politie, moare si apoi vegheaza asupra surorii sale. Prin grafica exceptionala iti sunt zugravite imaginile halucinogene pe care Oscar le experimenteaza prin drogurile recreative.
Mi-a adresat cineva intrebarea aceasta dupa ce eu i-am facut o ditai pledoaria despre realitatea care nu este de fapt asa cum o percepem noi si ca perceptia aceasta este influentata de “programe” introduse in creier de catre educatia venita de la parinti si societate, religie si asa mai departe. La final, cand am asteptat o reactie la tot ce am spus, a venit intrebarea nevinovata si foarte pertinenta: “Si, daca te inseli?”
Pai, as avea ceva de pierdut intr-un astfel de caz? Ce ai putea pierde daca ai crede ca realitatea ar putea exista altfel decat tu ai percepe-o? Ce ai pierde daca ai fi convins ca nu exista coincidente si ca acestea sunt de fapt semne ca ceea ce doresti sa se intample e pe cale sa se materializeze in viata ta si ce ai putea pierde, in numele lui Dumnezeu, daca ai fi convins ca prin iubirea fata de aproapele poti rezolva orice problema si ca prin iubire pentru celalalt te iubesti, de fapt, pe tine?
Oricat de ciudata sau grea ti se poate parea viata, de fapt e o suita de situatii menite sa iti aduca informatii noi. Nu exista un Dumnezeu acolo Sus care sa te pedepseasca daca faci o miscare gresita si in nici un caz nu-si bate viata joc de tine atunci cand cazi de la inaltime si-ti dai seama ca nimic nu-ti iese.
Incepi jocul prin a-ti alege parintii, conditiile de trai, calitatile de care vei dispune odata “incarcat” scenariul, defectele, bolile din care doresti sa inveti ceva. Setezi toate acestea pentru ca in timpul vietii sa inveti din ele. Inainte de a intra joc, daca esti o fire geloasa, vei alege cel mai probabil ca sotia sa te insele in speranta ca vei invata ceva pentru a trata apoi totul cu o oarecare detasare, intelegand ca exista un motiv intemeiat pentru care totul ti s-a intamplat.
E uimitor cum uneori dai peste anumite persoane, ori se intampla invers, spre care simti existenta unei legaturi bizare. Spre exemplu, aseara cat faceam Guerrilla LogOut in locul lui Bogdan Serban, m-a abordat o domnisoara pe id-ul de messenger folosit la radio, o domnisoara care gandeste in sincron cu mine si viceversa.
Gandim aceleasi lucruri, iar in discutia virtuala se intampla de foarte multe ori sa scriem acelasi lucru simultan. Nu mai spun nimic despre senzatia pe care o avem, si anume aceea de familiaritate. Suntem straini, dar oare chiar suntem? Ne intalnim pentru prima data online, dar oare e prima data? Exista teorii care spun ca o asemenea senzatie ai doar in legatura cu persoanele pe care le-ai mai intalnit. Sunt adeptul vietilor multiple, iar acestea sunt un suport logic pentru ceea ce urmeaza.
Ce cadouri vrei sa primesti, sau la ce cadouri te astepti cu ocazia sarbatorilor? Ce te-ar face fericit(a)? Pana anul trecut asteptam cu infrigurare, si la propriu si la figurat, Craciunul pentru a observa creativitatea celor din jurul meu si de putine ori eram surprins, dar de fiecare data bucuros ca s-au gandit la mine.
Nu acelasi lucru pot spune ca se intampla anul acesta. Nu vreau cadouri ciudate, utile, decorative si asa mai departe, ci carti. Am o sete de cunoastere ceva de speriat, si iertati-mi miserupismul, dar in acest moment agreez doar Romanele Initiatice. Recunosc valoarea celorlalte ramuri ale literaturii, dar romanele de acest tip ma dau pe spate. Aici e interesant de observat inventivitatea, sau poate perspicacitatea, celor care innebuniti cauta asa ceva in necunostinta de cauza – “Oare ce-i place?”, “Unde naiba gasesc asa ceva?”, “Dar de unde sa stiu ce sa iau?”
Asa ca daca te-ai gandit sa-mi oferi ceva cu ocazia Craciunului, indreapta-te spre literatura cu caracter spiritual pentru a-mi face un cadou pe care sa-l pun cu mandria in biblioteca, ori abtine-te pentru ca oricum nu prea rezonez cu alt gen de daruri. Iti multumesc totusi pentru gest.
Părerile expuse aici sunt de natură personală şi nu reflectă punctele de vedere ale angajatorilor mei sau ale familiei.
Copyright
Toate drepturile rezervate asupra textelor. Textele de pe "Umblu liber" sunt protejate de Legea drepturilor de autor. Este permisa publicarea citatelor pe alte site-uri cu precizarea sursei insotite de link spre textul citat.
Ma gandeam zilele trecute la ideea ca toti suntem diferiti unul de celalalt si ca, in acelasi timp, desi nu venim inzestrati egal pe lume, cu totii avem 24h la dispozitie in fiecare zi pentru a face ceea ce vrem. Privind aceste ore ca pe o “bogatie” pe care o investesc si care imi aduce rezultate, beneficii, dividente ori pierderi, mi-a devenit clar pentru o fractiune de secunda cat de superficiali suntem eu si cei din jurul meu. (superficial = care privește și tratează lucrurile cu ușurință, usuratic – sursa DEXONLINE)
Ce cadouri vrei sa primesti, sau la ce cadouri te astepti cu ocazia sarbatorilor? Ce te-ar face fericit(a)? Pana anul trecut asteptam cu infrigurare, si la propriu si la figurat, Craciunul pentru a observa creativitatea celor din jurul meu si de putine ori eram surprins, dar de fiecare data bucuros ca s-au gandit la mine.
