De foarte multe ori ma incearca un sentiment de razvratire impotriva sistemului in care se incadreaza corpul uman. Ne trezim dimineata, mancam ceva, sau nu, iar seara cadem lati in pat intr-o letargie atat de dulce. Mi se intampla des sa refuz aceasta oranduire cat se poate de normala.
Nu vreau sa dorm pentru ca am atat de multe lucruri de invatat, asimilat pe care doresc sa le aspir continuu, situatie in care un somn de 8 ore pare o pierdere imensa de timp. Am citit doar jumatate din cartea pe care o am pe birou tocmai din cauza somnului, care mi-a facut aproape imposibila focalizarea privirii pe cuvinte. Si cum pot sa dorm cand in paralel cu parcurgerea paginilor pe Vh-1 ruleaza Smells like the 90s cu Ugly Kid Joe la aceasta ora?
Am fost izbit astazi de ceasuri. Am la mine in permanenta doua telefoane mobile, care imi arata oricand doresc sa aflu cat timp mi-a mai ramas. In curand voi avea un al treilea orologiu pentru ca doresc sa-mi cumpar un ceas de mana. La computerul de la birou, in dreapta jos, troneaza 2 perechi de cifre despartite de “:”. Acasa am un ceas pe birou, altul pe al doilea birou (luminos pentru a-l vedea noaptea), combina muzicala imi afiseaza cat a mai ramas, computerul la fel.
Suntem blindati cu cifre si cu ideea ca timpul trece si ca trebuie sa ne miscam mai cu talent. In autobuze avem ceasul afisat de cititoarele de card dar si de afisajul statiei care urmeaza. Metroul de asemenea ne aminteste ca nu ne-a mai ramas foarte mult timp. Ceea ce ma sperie cel mai tare e faptul ca le dorim pe aproape si dorim ca acest timp sa ne aminteasca forma liniara pe care a luat-o in mintea noastra.
Acceptandu-l asa, nu cumva acceptam sa imbatranim?
Scriam aici ca doresc un monitor, care deja se indreapta spre mine cu o viteza naucitoare. Sper doar sa mai franeze pentru a nu ma lovi frontal. Dupa doar 2 zile de “dorit”, fara nici un ban disponibil pentru ca dorinta sa devina realitate, a sosit si primul semn ca eu si monitorul suntem pe drumul cel bun. Poate chiar acelasi. Am fost la un prieten foarte bun din copilarie acasa pentru prima data in Bucuresti si am vazut pe birou…monitorul! Acelasi model, numai ca e mai mare cu 2′, ceea ce sincer nu ma deranjeaza deloc. Nimic nu este intamplator, iar coincidentele nu exista. citeste mai mult »
Pentru a ajunge la radio trebuie sa ies din casa la 10:15. Din fata blocului iau autobuzul 123, la unirii schimb cu metroul spre Aviatori de unde iau 331,330,131, 335 sau altii ca ei pana in Piata Presei Libere. De acolo pe jos prin subsolul Casei Scanteii, care arata precum un decor din SAW. 60 de minute dureaza. Prea mult.
Ruta a doua: merg pe jos pana la Dristor de unde iau metroul spre Unirii. De acolo spre Aviatori si autobuze pana la Piata Presei. Mers la pas grabit prin beciul Casei si ajung la radio. Durata: 60 de minute. Futu-i mortii ma-sii.
Ruta a treia: merg pe jos pana la Dristor, metrou pana la Crangasi, 41 pana la Piata Presei, pas grabit prin beci, ajung la radio. Durata 50 de minute.
De ce ma grabesc? Astazi am uitat ca trebuie sa ajung la ora fixa la radio, asa ca m-am relaxat pe drum. Daca e sa intarzai, Ciprian Dinu va explica asta pe radio iar eu voi ajunge cand voi dori fara a ma grabi. 123 din fata blocului pana la Unirii, metrou pana la Aviatori, iar de acolo pe jos prin Herastrau spre Casa Presei. Afara a plouat pe durata drumetiei, dar asta nu m-a afectat sub nici o forma. Nu am simtit parca niciodata o asemenea placere la contactul cu apa de ploaie intr-un decor de semi-natura. Beciul arata precum un SAW mai luminos, iar duhoarea de acolo era menita doar sa ma trezeasca. De ce atata graba? Maine este ziua mea calendaristica, dar o simt ca avand loc astazi, iar cadoul suprem – concertul Vita de Vie de diseara. Aceasta a fost Ruta a patra – durata: 60 de minute.
Indiferent cat dureaza drumurile noastre, tot acolo ajungem. Important e cum ne simtim pana la destinatie.
Părerile expuse aici sunt de natură personală şi nu reflectă punctele de vedere ale angajatorilor mei sau ale familiei.
Copyright
Toate drepturile rezervate asupra textelor. Textele de pe "Umblu liber" sunt protejate de Legea drepturilor de autor. Este permisa publicarea citatelor pe alte site-uri cu precizarea sursei insotite de link spre textul citat.
De foarte multe ori ma incearca un sentiment de razvratire impotriva sistemului in care se incadreaza corpul uman. Ne trezim dimineata, mancam ceva, sau nu, iar seara cadem lati in pat intr-o letargie atat de dulce. Mi se intampla des sa refuz aceasta oranduire cat se poate de normala.
