Am ajuns la stadiul in care toata ziua visez la patul de acasa pe care ma voi arunca seara. Ajuns acolo, ma descalt, ma schimb in pijamale, ma uit spre pat. Trec evaziv pe langa prietena sarutand-o in graba, dau motanul la o parte, iau perna mea moale….O aranjez, dupa care ma asez intr-o pozitie, oricare ar fi aceasta. Asa stau cat pot de mult. Pozitia in care te asezi pe pat este cea mai buna pozitie pe care o ai pana cand te asezi din nou dupa o zi grea. Nu vi s-a intamplat niciodata ca din pozitia aceea sa va scarpinati pe frunte iar apoi incercand sa reveniti sa vi se para ca desi stati la fel, confortul nu este acelasi?
Patul scartaie usor, gemand parca in raspuns la sunetele mele de placere. Puful din perna scoate zgomote multe si mici ca intensitate pe masura ce capul se afunda in ea, iar salteaua de sub mine isi reconfigureaza forma. Corpul uman, odata cu sufletul, se muleaza perfect pe un obiect, devenind astfel un intreg.
Orice zgomot ce-si face aparitia dupa acest moment este o doar o risipa de energie pentru care nu sunt dispus sa misc un deget. Aflat intr-o deplina armonie cu tot ceea ce ma-nconjoara, perceptia incepe sa se modifice. Ceea ce in mod normal atingi, acum parca nu mai este “solid” ci viu, patul nu este alcatuit sec din lemn, metal, plastic ci devine mai mult o entitate de energie care ma alimenteaza. citeste mai mult »
Mi-am luat o minivacanta de 5 zile luni si am plecat cu trenul InterCity (sageata albastra) spre Bacau, cu plecarea la ora 15 din Gara de Nord. Iti dai seama ca afara nu era tocmai toamna, iar vara anul acesta seamana cu precedenta. Aerul conditionat era oprit asa ca am mers cu putini nervi la controlor pentru a-i explica ce pozitie ocupa el in societate, si anume sa fie legatura dintre mine si mecanic si, poate cel mai important lucru, sa-mi asigure o calatorie cat mai confortabila cu mijloacele din dotare.
Domnul respectuos mi-a spus ca abia a discutat cu mecanicul pentru a porni ventilatia si ca dureaza putin pana cand aerul se raceste. L-am crezut si m-am asezat pe scaun asteptand civilizatia sa ma loveasca drept la subrat. Ori a fost autosugestie ori intamplare reala, temperatura a scazut foarte foarte putin, aproape insesizabil. Am indurat pana la destinatie conditiile “impuse” de Uniunea Europeana care inca nu s-a bagat in asigurarea confortului pasagerilor-cetateni europeni.
Buba a fost la intoarcere azi-dimineata. La ora 4 am urcat in Sageata Albastra cu directia Bucuresti, tot InterCity. A fost destul de frig afara, iar eu am fost imbracat ca de canicula. Nu-ti poti imagina ce frig am indurat o statie, pana cand am mers la controlor scos din sarite si am inceput sa-i zic pe un ton autoritar de barbat la 1,70m si 70 de kg, ca mi-e frig. Raspunsul: “dar nu e frig…”. In cele din urma a oprit ventilatia foarte mirat pentru ca el stia ca a dat drumul la caldura (!?!?!). M-am asezat si am asteptat aerul cald sa ma imbie…. Pe naiba! Nimic! Am acceptat macar darul de la Dumnezeu si anume lipsa totala a aerului conditionat. Dupa 2 ore porneste iar. Merg, discut cu omul, opreste fluxul de aer. Culmea e ca in partea lui de vagon era binemersi, pramatia naibii!
Langa Bucuresti, ora 8, aerul conditionat este din nou pornit la viteza foarte mare si am crezut ca atmosfera devine una criogenica. In jurul meu pasagerii dormeau de ore bune inveliti in propriile haine, desi erau imbracati ca de toamna, iar eu tremuram la pragul hipotermiei imbracat ca de plaja fara nici o haina cu maneca lunga in bagaj. Am repetat miscarea rectilinie spre controlor, iar replica lui m-a lasat fara cuvinte, pentru o scurta perioada de timp: “dar afara a crescut temperatura…”, lucru care m-a scos din sarite “Incompetent mic ce esti, inauntru ninge!!!”
Ruperea de televizor, radio si internet a venit ca o binecuvantare. Luni am parasit Bucurestiul cu destinatia Bacau cu un singur scop – relaxarea. Lucrez doar in weekend, asadar ce oboseala puteam acumula pentru a avea nevoie de un concediu de 5 zile, zile care oricum erau libere pentru mine? Eh, uite ca aglomeratia din Capitala ma doboara la un anumit interval, stirile idiotenice de la televizor, toate din politica, imi defriseaza neuronii mai ceva ca hotii de lemn din Romania…
Eu vreau sa ma gandesc putin la ziua asta, cea a intoarcerii in cel mai important oras al tarii unde este posibil orice. Este ora 3 dimineata, iar ceasul suna in gura mamii lui pentru a ma trimite la trenul de ora 4 spre Bucuresti. Gara din Bacau este mai pustie ca niciodata in asteptarea unui tren alb de nou, putred de prost, incredibil de incomod si enervant de zgomotos in interior.
Părerile expuse aici sunt de natură personală şi nu reflectă punctele de vedere ale angajatorilor mei sau ale familiei.
Copyright
Toate drepturile rezervate asupra textelor. Textele de pe "Umblu liber" sunt protejate de Legea drepturilor de autor. Este permisa publicarea citatelor pe alte site-uri cu precizarea sursei insotite de link spre textul citat.
Am ajuns la stadiul in care toata ziua visez la patul de acasa pe care ma voi arunca seara. Ajuns acolo, ma descalt, ma schimb in pijamale, ma uit spre pat. Trec evaziv pe langa prietena sarutand-o in graba, dau motanul la o parte, iau perna mea moale….O aranjez, dupa care ma asez intr-o pozitie, oricare ar fi aceasta. Asa stau cat pot de mult. Pozitia in care te asezi pe pat este cea mai buna pozitie pe care o ai pana cand te asezi din nou dupa o zi grea. Nu vi s-a intamplat niciodata ca din pozitia aceea sa va scarpinati pe frunte iar apoi incercand sa reveniti sa vi se para ca desi stati la fel, confortul nu este acelasi?
Mi-am luat o minivacanta de 5 zile luni si am plecat cu trenul InterCity (sageata albastra) spre Bacau, cu plecarea la ora 15 din Gara de Nord. Iti dai seama ca afara nu era tocmai toamna, iar vara anul acesta seamana cu precedenta. Aerul conditionat era oprit asa ca am mers cu putini nervi la controlor pentru a-i explica ce pozitie ocupa el in societate, si anume sa fie legatura dintre mine si mecanic si, poate cel mai important lucru, sa-mi asigure o calatorie cat mai confortabila cu mijloacele din dotare.
