Marginea defineste spatiul, in care ne experimentam existenta. Fara aceasta, nu am fi capabili sa intelegem ceea ce ne inconjoara, asa cum foarte multi nu-L inteleg pe Dumnezeu fara marginea impusa de religiile crestine, Diavolul. Desi traim, aparent, intr-o lume nemarginita, simtitm inca nevoia sa gasim limita. Am auzit recent o teorie conform careia exista o margine a spatiului cosmic si ca acesta ar avea o forma, dar i-am uitat denumirea.
Am fost dintotdeauna curios ce se afla dincolo de ea. Ca este vorba despre marginea cosmica sau cea a trotuarului vecin, este o limita, iar omului ii place sa priveasca dincolo de ea, facand un pas urias pentru Omenire sau o simpla gaura.
La un moment dat, am privit in jos si am analizat: unui melc ii ia mai mult de 20 de minute, pentru a parcurge distanta, timp in care sa cugete la ce are de gand sa faca. O furnica o strabate in mai putin de 60 de secunde si, orice ar face, nu s-ar putea desprinde de suprafata pe care umbla. Un om ar face un singur pas, odata ce luminile metroului s-ar apropia de el, si asa ar afla ce se afla dincolo de margine.
De atat e nevoie ca toata viata sa ti se schimbe. Totul, pana la ea, decurge normal, intr-o zi banala. Nimic nu iese in evidenta, in afara de acea secunda. Iata de ce e foarte important ca pana la ea sa faci tot ce ti-ai dorit, sa-i ierti pe cei care ti-au gresit si sa le ceri iertare celor carora le-ai pricinuit suferinta, pentru ca secunda aceea va veni si va avea efecte iremediabile.
Ce urmeaza dupa, nu stii. Nu stii daca vei avea ocazia sa faci tot ce ti-ai dorit, odata ce a trecut momentul crucial, nu poti fi sigur ca vei mai fi in viata, asa ca de ce sa pierzi vremea? Du-te in primul club si fa-te pulbere, daca asta vrei, si apoi intr-un varf de munte la o manastire pentru a trata mahmureala. Fa ce-ti trece prin cap, oricat de aberant.
Mi-am amintit cum in urma cu 4 ani am primit o veste oribila si am suferit enorm, chiar daca la suprafata am blocat total orice manifestare, cand un om drag mie a fost diagnosticat cu cancer in faza terminala. In jurul meu toata lumea a fost culcata la pamant, dar eu am facut tot posibilul sa ma inchid in mine pentru a face fata mai usor situatiei. Poate ca din afara parea ca sunt un insensibil, dar eu apasam pe multe butoane ca sa “hold it together”.
Astazi am fost aproape de un moment similar, dar cu o persoana si mai apropiata. RMN-ul ar fi putut releva ceva catastrofal, ca in cazul de mai sus, si pentru ca amintirea acelui moment s-a lipit de acest aparat medical in mintea mea, situatiile in care ar fi implicata diagnosticarea prin rezonanta magnetica ma baga in sperieti.
Intotdeauna m-am intrebat ce simte un om cand afla ca mai are putin de trait, ca urmeaza ca viata sa-i fie scurtata brusc de o boala incurabila si cu o evolutie foarte rapida. Ce-o fi in mintea lui? Cum se reorganizeaza tot ce a planuit pentru sine?
Viata e precum firul ce alcatuieste un ghem, pe care uneori apar noduri ce pot fi descalcite, numai ca unele sunt atat de stranse incat pun capat unui destin care ar fi putut avea mai multe impliniri si dezamagiri.
Exista, oare, si persoane usurate de aflarea unei asemenea vesti, care sa priveasca detasate inevitabila schimbare? Oameni care sa astepte “trenul” cu sufletul la gura, bucuroase ca vor schimba planul si ca vor parasi o lume plina de suferinta, cu bucurii presarate pe ici-colo…
Cand am ramas “singur pe lume”, am gustat viata la persoana I. A trebuit sa ma descurc singur, sa preiau si partea celei care a stat langa mine. In afara de treburile casnice, indeosebi culinare, le-am facut pe aproape toate, dar la bucatarie pe cuvant daca m-am priceput. In afara de taiat legume si puse frumos deoparte ca apoi sa fie trantite in oala nu stiam sa fac nimic. Odata ce acest confort a disparut, mi-am intors privirea spre cartea de bucate si urechea spre maica-mea pentru ajutor.
Si, uite asa, am inceput sa gatesc. In primul rand pentru supravietuire, dar exista si un motiv maret aici. Am aproape 27 de ani si, spre deosebire de o parte din colegii mei de la Guerrilla, imi doresc intr-un viitor destul de apropiat un copil. Nu voi grabi momentul, care, in opinia mea, trebuie planificat, dar, daca e sa spun ce-mi doresc al naibii de mult, un copil ar constitui raspunsul (sotia ar fi inclusa in pachet).
Cum pot sa ma gandesc la asa ceva, daca nu ca un tata ce se vrea a fi responsabil? De ce sa am pretentii de la femeia ce va sta langa mine in cea mai frumoasa clipa a vietii, daca eu nu sunt in stare sa am grija de el, asigurandu-i nevoile de baza? Asa ca invat in permanenta sa gatesc. O fac pentru mine, dar si pentru cel care-mi va aprinde lumina din ochi mai tarziu.
Oricat de ciudata sau grea ti se poate parea viata, de fapt e o suita de situatii menite sa iti aduca informatii noi. Nu exista un Dumnezeu acolo Sus care sa te pedepseasca daca faci o miscare gresita si in nici un caz nu-si bate viata joc de tine atunci cand cazi de la inaltime si-ti dai seama ca nimic nu-ti iese.
Incepi jocul prin a-ti alege parintii, conditiile de trai, calitatile de care vei dispune odata “incarcat” scenariul, defectele, bolile din care doresti sa inveti ceva. Setezi toate acestea pentru ca in timpul vietii sa inveti din ele. Inainte de a intra joc, daca esti o fire geloasa, vei alege cel mai probabil ca sotia sa te insele in speranta ca vei invata ceva pentru a trata apoi totul cu o oarecare detasare, intelegand ca exista un motiv intemeiat pentru care totul ti s-a intamplat.
In acelasi timp si altii se conecteaza la jocul acesta si totul seamana cu un Multiplayer Game. Prieteni si dusmani din jocuri (vieti) anterioare te intampina in diverse situatii si prin ceea ce simti relativ la noile intamplari evoluezi sau nu in gandire. Scopul este sa atingi ultimul nivel.
Pana acolo intalnesti oameni si situatii care te vor ajuta, chiar daca la prima vedere te vor jefui, batjocori sau primi cu bratele deschise, caci in aceasta lume totul are loc, nimic nu se intampla, si la baza tuturor momentelor, coincidentelor, suferintelor si bucuriilor exista motive intemeiate ale existentei lor. Cel mai dificil este sa le vezi.
Părerile expuse aici sunt de natură personală şi nu reflectă punctele de vedere ale angajatorilor mei sau ale familiei.
Copyright
Toate drepturile rezervate asupra textelor. Textele de pe "Umblu liber" sunt protejate de Legea drepturilor de autor. Este permisa publicarea citatelor pe alte site-uri cu precizarea sursei insotite de link spre textul citat.
Marginea defineste spatiul, in care ne experimentam existenta. Fara aceasta, nu am fi capabili sa intelegem ceea ce ne inconjoara, asa cum foarte multi nu-L inteleg pe Dumnezeu fara marginea impusa de religiile crestine, Diavolul. Desi traim, aparent, intr-o lume nemarginita, simtitm inca nevoia sa gasim limita. Am auzit recent o teorie conform careia exista o margine a spatiului cosmic si ca acesta ar avea o forma, dar i-am uitat denumirea.
