Nu am avut demult un asemenea vis de o frumusete rara si plin de emotii. Actiunea s-a desfasurat in orasul meu natal (Bacau), langa blocul nanului meu, unde mi-am dat seama ca din omoplati incepe sa iasa ceva, lucru care nu m-a speriat. Dupa scurt timp, au aparut doua aripi superbe ca de inger, uimindu-i pe cei din jurul meu. Fericit cu noua mea “jucarie”, am inceput sa experimentez zborul la mica altitudine la inceput, cu incursiuni apoi la o distanta mai mare de sol, acompaniata si de o frica mare de inaltime.
Scurt, dar bogat in emotii. Daca ai vreo interpretare, te rog posteaz-o prin comentariu.
*Tin o evidenta a viselor pentru a nu le uita si pentru a primi interpretari de la persoane “avizate”. Unele contin mesaje foarte interesante.
Se facea ca stateam la balconul parintilor mei de la etajul 7 (parinti care de fapt stau la parter intr-un bloc de 4 etaje) si priveam in jos. Deodata am alunecat si am cazut peste balustrada, iar in drumul spre sol am gandit cat se poate de limpede si mi-am dat seama ca daca ma agat de pervazul unui geam de la etajul 1, incetinesc prabusirea, ceea ce am si facut. Odata cazut pe sol, m-am ridicat destul de zguduit si bucuros ca nu am murit, am mers la maica-mea pentru a-i povesti. Ea, ocupata, nu prea m-a bagat in seama.
Am discutat despre posibilitatea ca realitatea sa fie un joc sau o iluzie in care ne aflam pentru a descopei iesirea, dar daca e sa ducem discutia la un nivel ceva mai profund si ne-am pune intrebarea “Daca realitatea este un vis?”, la ce idei am ajunge?
Traditia feng-shui recomanda ca in dormitor sa nu existe un televizor si/orioglinzi sau, in caz contrar, acestea sa fie acoperite cu un material pe timpul noptii pentru ca atunci cand sufletul se ridica si paraseste corpul, mergand catre Sursa, sa nu se vada oglindit in ele caci astfel ar suferi un soc ce ar putea fi resimtit de catre noi dimineata prin oboseala, dureri de cap etc.
Mi-am stabilit un obiectiv si am ales sa-i permit Universului sa-mi ofere ceea ce-mi doresc la momentul potrivit, fara constrangeri si conditii. Locuiesc de o viata la bloc si ma simt afectat de vecinii pe care-i am si de aglomeratia din fata ferestrei, ca sa nu mai vorbesc despre poluare. Asa ca visul meu este, ca si al altora, sa ma mut la casa pe pamant, dar casa costa, iar eu nu am bani, de fel, pentru asa ceva.
A dat peste mine un om cu mijloacele necesare (pamant si know how), iar eu trebuie doar sa atrag sumele de bani care sa duca la indeplinirea visului si am nevoie de aproximativ 90.000 de euro, bani pe care nu-i am (casa + 2 masini). :) citeste mai mult »
Azi am fost inconjurat de sutiene. Prin anii adolescentei acneice transpiram de dorinta cand treceam pe langa dresuuri expuse prin magazine si nu mai vorbesc de manechinele din plastic atat de generoase si bune la suflet. Sutienele erau deja perla fanteziilor mele.
Astazi am fost inconjurat de ele. Exista comercianti care vin pe la firme si vand angajatilor marfuri alese pe spranceana. Sunt oameni de treaba, rabdatori si chiar funny de multe ori. Am avut de-a face pana acum cu doi si totul a mers snur, dar astazi a venit unul cu sute de sutiene! Daca era aici, acum, Petru cel mic, de acum 10 ani, ar fi intrat in coma erectus, dar viata m-a purtat prin diferite locuri pentru a ma face oarecum imun la articolele de lenjerie, insa discutiile sunt dementiale: “Uite, daca vrei am cupa X cu prindere snur la spate sau pe gat. Sau poti incerca acesti chilotei, ori rochita pentru dormit.” citeste mai mult »
Ce vrea romanul? Care este Visul Romanesc? O casa, oricat de mare sau mica, un loc de munca, dar sa nu mearga prea des la el, un salariu bun si… cam atat. Poate am trait o parte din visul acesta, iar aici ma refer la orele de “munca”, dar mi-am dat seama ca vreau ceva.
De 5 zile vin cu drag si spor la o agentie de publicitate (povestea aici) cu ochii umezi dimineata. Strada Maior Aviator Mircea Zorileanu este una presarata pe ambele parti cu vilute cochete, frumusele si nu foarte mari. Doar cateva par noi, restul sunt vechi, bineintretinute sau renovate recent. Fiecare, aproape, are o curte micuta, o gradina in spate si una mica de tot in fata pentru cateva flori. Usa de la intrare, de obicei, are pe ea, in dreptul capului celui care intra, o coronita de flori, iar fereastra de langa aceasta gazduieste temporar o pisica domestica superba.
In fata gardului dinspre strada, cum te uiti la ea din afara, gasesti din 10 in 10 metri cate un copac mare cu un diametru cat sa-l cuprinzi cu mainile. O padurice asadar ce ascunde in linistea ei cateva case foarte cochete. Viata aici curge intr-un alt ritm. Rareori mai trece cate o masina pe sensul unic si uneori mai observi cate o masina de femeie parcata cu botul pe trotuar, pana in gardul unei cladiri, si fundul in strada, intr-o zona in care toate parcarile sunt laterale. E si ele soferi.
Părerile expuse aici sunt de natură personală şi nu reflectă punctele de vedere ale angajatorilor mei sau ale familiei.
Copyright
Toate drepturile rezervate asupra textelor. Textele de pe "Umblu liber" sunt protejate de Legea drepturilor de autor. Este permisa publicarea citatelor pe alte site-uri cu precizarea sursei insotite de link spre textul citat.