O sansa | Umblu liber

Feb 11 2010

Profile Image of Petru

O sansa

Scris la 17:09 | Categoria: Umanitar

Print Friendly

0292 Nu prea am scris articole caritabile, acesta fiind abia al 3lea in decurs de 3 ani de existenta a blogului, dar dupa ce am vazut ca primul caz despre care am pomenit, Erika, a scapat cu bine de leucemie datorita expunerii de care a avut parte in urma careia a strans banii necesari interventiei chirurgicale si tratamentului, iar al doilea, Alexandra Vasilescu, a reusit sa stranga mai multi decat ar fi avut nevoie cu 3 luni inainte de termenul limita, am realizat ca oamenii acestia chiar au o sansa.

Cred ca existenta lor este menita sa ne invete pe noi lectii. Una dintre ele ar fi altruismul. Spusesem, si regret si in ziua de astazi, cuiva acum aproximativ 2 ani, ca nu vreau sa transform blogul in spatiu caritabil caci apoi cu greu voi reusi sa mai ies din el. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu fetita aceea pentru care omul ma rugase sa scriu un articol. Imi pare rau, daca acum citeste din intamplare textul. Imi pare rau si-mi cer iertare ca l-am refuzat.

Daniel Raduta, caci la el vreau sa ajung, este un barbat aflat pana in octombrie in toate puterile si floarea varstei. La cei 29 de ani are un loc de munca, sau avea (nu sunt sigur), la BitDefender, o sotie foarte frumoasa (aici sunt sigur) si urmeaza ca din martie sa aiba si un copil. Citind informatiile pe care le-a scris despre el, pe site-ul prin care apeleaza la ajutorul oricui ar dori sa-i intinda o mana, am vazut un om fericit care nu se lasa lovit de boala nemiloasa.

Îl susţin pe Daniel RăduţăCum m-a impresionat? Este adevarat, cand vine vorba de copii instinctiv ti se rupe sufletul, dar cand ai in fata un barbat in toata firea tinzi sa fii ceva mai rigid. M-a impresionat tonul pe care il are si prin care cere ajutorul. Am simtit multa demnitate si chef de viata. Am simtit cum pentru Daniel, moartea este doar un semnal de alarma si in nici un caz incendiul. Pentru ca el crede in ajutorul celorlalti, in doar cateva luni a reusit sa stranga aproximativ jumatate din suma necesara – 64.000 Euro dintr-un maximum de 150.000.

Chiar daca odata cu Criza aceasta nenorocita scad salariile, ceea ce s-a intamplat si la noi la radio, chiar daca exista dificultati financiare prin care trecem, este si cazul meu, si chiar daca viitorul pe termen scurt este pus la incercare, nu voi ezita sa-i trimit un mic ajutor, atat cat imi voi permite. Stiu doar atat: cazurile pe care le-am prezentat pe blog mi-au livrat o lectie si pentru aceasta le multumesc. Acum astept cu sufletul la gura vestile bune.

Cum poti ajuta:

În conturile deschise la Banca Transilvania, agenţia Panduri (sau sucursala Marriott în unele aplicaţii online banking),  pe numele Răduţă Daniel Mădălin:

EUR: RO72BTRL06404201F02712XX
RON: RO57BTRL064013HAF02712XX
Cod SWIFT/BIC: BTRLRO22

Prin telefon apelabil doar din reteaua Romtelecom:
0900 900 115 donatie de 5 Euro 0900 900 110 donatie de 10 Euro

Donaţii rapide cu cardul

Dacă aveţi un cont PayPal, puteţi transfera bani simplu şi direct în contul meu  PayPal. Dacă nu ştiaţi, PayPal este unul dintre cele mai populare şi mai sigure servicii de plata online din lume. Dezavantaj la sume mari: comisionul de 3.5%. Vă puteți face un cont dacă aveți un card activat la plata online.

Donaţii prin contract de sponsorizare

Persoanele juridice au posibilitatea de a face sponsorizări în scop umanitar, deductibile din impozitul pe profit. Sponsorizarea se face încheind un contract de sponsorizare cu o organizaţie non-profit cu care colaboram (vezi contractul aici).
Sponsorizarea este o practică reglementată prin lege şi folosită de multe companii din România. Iată ce precizează legea nr.32/1994, modificata si completata prin Legea nr.394/2006:
Art. 1. – (1) Sponsorizarea este actul juridic prin care doua persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru sustinerea unor activitati fara scop lucrativ desfasurate de catre una dintre parti, denumita beneficiarul sponsorizarii.
Art. 4. – (1) Poate fi beneficiar al sponsorizarii:
a) orice persoana juridica fara scop lucrativ, care desfasoara in Romania sau urmeaza sa desfasoare o activitate in domeniile: cultural, artistic, educativ, de invatamant, stiintific – cercetare fundamentala si aplicata,
umanitar, [...]
Codul fiscal stabileşte limitele sponsorizării la Titlul 2, Cap II, art. 21, alin. (4), litera p):
Contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, şi ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei care acordă burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente în limita minimă precizată mai jos:
1. 30/00 din cifra de afaceri;
2. 20% din impozitul pe profit datorat.

Comentariile KPMG privind tratamentul fiscal al cheltuielilor de sponsorizare întăresc afirmaţiile de mai sus.

Aud 4 voci

Aud 4 voci - “O sansa”

  1. Ioanaon 11 Feb 2010 at 19:48 1

    ce chestie, ce site au facut!
    uite ce zic:
    Posted by Raluca Raduta on 7 februarie 2010:
    Speram ca toti indicatorii sangelui sa fie in limitele normale, astfel incat Madalin sa inceapa o noua etapa din tratament. Dar credeti-ma, mergem mult mai motivati si cu mai multa speranta in suflete.

    Posted by Raluca Raduta on 9 februarie 2010, 10:02am:
    O dimineata de marti. Un pic impovarati. Nici ieri Madalin nu a putut incepe noua cura de tratament. Are niste trombocite tare incapatanate.

    Posted by Daniel Raduta on 11 februarie 2010, 6:08pm:
    Nu conteaza ca nici azi nu a inceput tratamentul citostatic, intarziat a mia oara de probleme obscure cu productia de trombocite, ca sunt extenuat, slabit si in acelasi timp insomniac dupa doua saptamani de pastile imunosupresoare in doza mare, ca am fost intepat inca o data in oase pentru o extractie de maduva sau ca Raluca trebuie sa-si traiasca ultima luna de sarcina facand drumuri la spital.

    cu siguranta tu o sa fii la curent, sa ne mai atragi atentia. ma intereseaza evolutia lui.

    Voteaza Thumb up Thumb down 0

  2. Laura Musaton 15 Feb 2010 at 23:26 2

    multumesc frumos in numele lui daniel pentru post si banner ! e un gest frumos din partea ta !

    Voteaza Thumb up Thumb down 0

  3. Petruon 16 Feb 2010 at 00:57 3

    placerea este de partea mea. ii voi trimite si eu o donatie, atat cat voi putea si sper din tot sufletul, de fapt stiu asta, sa se faca bine. Banii vad ca vin intr-un ritm ametitor, iar campania online a prins intr-un mod fenomenal. Daca va cunoasteti, te rog transmite-i multa sanatate din partea mea. :)

  4. Lauraon 16 Feb 2010 at 13:25 4

    si noi am fost surprinsi de modul in care s-a propagat informatia mai ales in retelele sociale. o sa ii transmit toate cele bune, are nevoie de incurajari ! multumesc inca o data!

    Voteaza Thumb up Thumb down 0

Trackback

Comentariul tau nu va fi publicat, daca:

  • nu are legatura cu subiectul articolului;
  • este irelevant (“foarte misto!”, “bun!” etc.);
  • folosesti cuvinte vulgare;
  • ataci persoana, nu ideea;
  • nick-ul tau reprezinta denumirea unui site sau blog;
  • adresa de mail este fictiva.


*moderarea poate fi activata, ceea ce ar intarzia publicarea
**Informatiile prezente in comentarii le apartin autorilor acestora, nicidecum Umblu Liber