Jan 16 2010
Potopul
Cred ca am avut unul dintre cele mai ciudate vise pe care sa mi le si amintesc destul de clar dimineata.
Cumva zburam cu un avion mic, impreuna cu alti doi prieteni, care au emisiune la Discovery (nu intreba). Avionul deodata s-a stricat si asa am amerizat, aparatul scufundanu-se cu violenta. Unul dintre prieteni, oricat s-ar fi zbatut sa inoate, a fost tras la fund de avionul de sub ce a creat un efect de “vid”. Celalalt, aflat mai sus in apa, a avut si el aceeasi soarta. Vazandu-i, mi-am dat seama de fizica situatiei si am inotat nu in sus ci pe orizontala pentru a scapa de curentul creat de avion si asa am reusit sa ies la suprafata, unde am gasit o structura mica din beton care iesea din apa. M-am catarat pe ea si m-am asezat privind cum din departare vin valuri imense inalte de zeci de metri cu multi oameni in apa. Nu am inteles nimic. Intre timp tot mai multi au urcat pe structura de beton.
M-am trezit apoi in ce parea a fi o nava de croaziera. In camera am stat cu o femeie, pe care nu o cunosc in viata reala, iar vecinul nostru, perete in perete, a fost un barbat mort de beat. Acesta a dat buzna in camera noastra pentru a lua niste sticle de vin (!?). Pentru ca am vrut sa-l opresc, a scos pistolul. In cele din urma a iesit linistit cu sticla in mana…
Visul s-a incheiat cu o alta componenta. O bucatarie mare in care aveam si masina de spalat intr-un colt. La un moment dat realizez ca la chiuveta s-a desprins scurgerea, ceea ce am patit in realitate la baie mai demult, iar apa in spatele masinii de spalat atinge o inaltime de cateva zeci de centimetri. Am facut tot posibilul sa o mut in galeti pentru a nu-mi inunda vecinul, dar dupa reparatie realizez ca apa acolo este si mai multa si iar incerc sa sterg si sa usuc zona.
Ce interpretare am gasit eu (incompleta):
Avionul: dorinta de a fi liber;
Apa in larg: tranzitie intre stari emotionale puternice;
Vasul de croaziera: atitudine chill fata de viata, senzualitate;
Pasagerul beat: rezistenta ce imi este opusa de catre Umbra la ceea ce doresc eu sa schimb.
Daca ai o alta varianta, te rog scrie-o printr-un comentariu.
Aud 40 voci
Aud 40 voci - “Potopul”
Comentariul tau nu va fi publicat, daca:
-
nu are legatura cu subiectul articolului;
-
este irelevant (“foarte misto!”, “bun!” etc.);
-
folosesti cuvinte vulgare;
-
ataci persoana, nu ideea;
-
nick-ul tau reprezinta denumirea unui site sau blog;
-
adresa de mail este fictiva.
*moderarea poate fi activata, ceea ce ar intarzia publicarea
**Informatiile prezente in comentarii le apartin autorilor acestora, nicidecum Umblu Liber





,,,ai avut un vis!simplu! ,,,,,,,,esti stresat! relax man! enjoy life si visele iti vor fi linistite si minunate!
:)
Voteaza
0
Se zice ca daca marea este furtunoasa=grija;
daca e limpede=treaba/afacere imprevizibila;
a te arunca in apa=tristete.
Expicatiile le-am luat dintr.o carte se ocupa cu vise.
Voteaza
0
cand m-am scufundat in apa, parea a fi linistita. dupa ce m-am ridicat pe betonul acela am vazut cum din larg vin valuri ffff mari, dar eu am fost linistit. priveam uimit si atat.
pare a fi un episod nou din Lost. N-ar fi rau sa vb cu realizatorii :) .
Voteaza
0
astept de un an ca serialul acela sa-si reia cursul…
Cindva si eu am avut niste vise asemanatoare, ceva parind a fi un potop…:), ciudat…eu incerc sa imi “traduc” visele – (cele care chiar par a spune ceva, dau o …stare, o senzatie speciala ) prin propriile simturi, nu recurg la carti, nici la filtrul psihologiei, nici al simbolisticii inventate de indiferent cine…am propriile simboluri, formate dupa ceea ce am simtit si trait eu insami pina acum. Consider ca asa ar fi cel mai potrivit pentru fiecare…(bine, eu sint din rac si verbul definitoriu al acestui semn e ” a simti” iar tu esti din gemeni, al carui verb e “a gindi” si poate ai cumva tendinta sa cauti raspunsuri intr-o dimensiune ce tine mai mult de sfera rationalului, chiar daca e foarte rafinat…spre psihologie…eu cred ca te pacalesti , un pic, macar…cauta sa vezi ce SIMTI tu, chiar daca nu e foarte foarte la indemina..sau poate ca e, merita sa incerci si asa, nu face asocieri sugerate de analiza psihologica…nu cred ca asta e cea mai buna abordare, chiar daca e vorba de subconstient) Cred ca TU ai toate raspunsurile, intreaba-te pe tine, fara intermediarul care e trecerea prin psihologie, ca si concept. Pune-ti intrebarea direct, acolo unde e zona de comunicare cu tine insuti, dincolo de gindire, dincolo de ecourile ei, macar… In simturi, in …”culorile” tale, nealterate de ratiune.Ratiunea e un instrument, nu o …sursa,
Voteaza
0
incepe pe 2 februarie noul si ultimul sezon (mai e putin). Dar iti recomand sa faci o scurta recapitulare, o sa-ti prinda foarte bine ( : ) eu tocmai am terminat-o).
Voteaza
0
eu stiam ca pana in 2010 tine. oh, wait. suntem deja in 2010. mama ce a trecut timpul!
Interpretarea mea este ca esti intre “Ape”. Ai vrea sa te Trezesti dar e bine si cu Ego-ul :). Cand ai sa accepti Ego-ul ca fiind parte din tine si nu mai lupti cu el deloc, cred ca atunci te vei fi Trezit. Visul e un semn al amestecurilor de ganduri(partea stanga). Vei ajunge sa traiesti doar simtind, in curand, cred eu, dar asta conteaza Deloc.
Apreciaza-ti momentul Petru, cu bune si rele, iubeste-l. Iar in timp ce iti spun asta, arat cu degetul aratator spre tine. Dar sunt constient de faptul cum sunt asezate celelalte 3 degete. Spre mine da?
Voteaza
0
Inorog a spus foarte frumos ceea ce am vrut sa spun si eu! Si sunt tot rac. :) Cauta in subconstient raspunsul! Noi iti putem da interpretari proprii,dar noi nu suntem TU!Intreaba-ti sinele si vei afla raspunul,dar renuntand la logica si rationalitate! >:D<
Voteaza
0
@andreea-georgiana
nu trebuie sa renunte la ele. din contra ,logica curenta.. ratiunea umana sanatoasa este suficienta pentru a intelege aceste lucruri.
Voteaza
0
@Cristian, nu zice nimeni sa renunte cineva la logica si ratiune, Doamne fereste! Dar ce vrei tu sa spui…ca prin logica traduci visele, gasesti sensul lor?
Voteaza
0
@Cristian
Greseala mea de exprimare!Am zis sa renunte,dar intentia mea era sa ii spun sa renunte la a le pune pe primul plan in analiza situatiei.Desi,te voi contrazice.Ratiunea umana sanatoasa?!Cu toate ca,de obicei,nu imi place sa contrazic,dar…cine ii poate da credit 100%ratiunii umane?Aceeasi ratiune umana sanatoasa l-a condamnat la moarte pe Galileo Galilei,neputand sa accepte ca RATIUNEA se poate insela.Si de ce sa fie suficienta?De ce sa nu trecem dincolo de ratiune si dincolo de suficienta?
Voteaza
0
@inorog
da. inevitabil se recurge la logica, daca vrei sa interpretezi un vis.. sau atunci cand vrei sa probezi niste idei din lumea suprasensibila. desigur, ochiul si urechea initiatului sunt necesare pentru descoperirea misterelor.. dar tot ce spune acesta, trebuie sa fie accesibil gandirii logice.
evident, eu sunt de parere ca de unul singur, nu poti traduce visele si nici sa gasesti sensul lor adevarat.. doar presupui.. adica “cauta in subconstient” nu mi se pare valabil aici.
@Andreea
asta se intampla acum sute de ani, sufletul a evouat de atunci. eu m-am referit la logica din momentul de fata.. iar in momentul de fata, dac treci de ratiune nu vei putea intelege nimic. acum find la apogeul gandirii.. (de abia de aici incolo incepe regresia..) asadar, toate ce se spun despre lumea spirituala, acum le putem proba cu ratiunea, raportandu-ne la planul fizic. daca e sa ne intoarcem acum cateva mii de ani, pe vremea cand egiptenii erau purtatorii culturii, ei nu considerau soarele si stelele ca fiind corpuri pur fizice. astazi, cand un astronom materialist observa corpurile ceresti el nu vede in ele decat corpuri fizice, nimic mai mult. pe cand pentru un egiptean, nu exista nimic care sa nu fie expresia spiritualului. el spunea :totul este spirit,si eu in calitate de spirit, sun o parte a acestui spirit. asadar inteleptii de odinioara, trebie sa fie mai intai intelsi. trebuie sa aprofundam cu ratiunea ceea ce ei au cunoascut despre spatiul spiritual, abia apoi apare cat de importante erau acele vechi invataturi. asta poate parea ridicol simtiului materialist actual care nu cunoaste decat aspectul pur fizic al astronomiei, dar cica asa stau lucrurile.. deci, nu putem trece intr-un mod superior, dincolo de si ratiune,, de suficienta, daca nu stapanim logica la cel mai inalt nivel, pentru a putea intelege cu ratiunea un lucru de domeniul suprasensibilului.
Voteaza
0
@Cristian…cu logica , eu vad ca stau mai prost, fiindca vad ca nu te pot pricepe cap-coada…dar, in spiritul celor spuse de tine, ce-ar insemna visul lui Petru, conform unei logici stapinite la cel mai inalt nivel, intelegind cu ratiunea un lucru din domeniul suprasensibilului? Pina la urma despre asta era vorba, da?
Voteaza
0
Eu cred ca ti-a placut prea mult 2012, maybe. a… si posibil ti-e frica de vecinu care l-ai inundat. Apropo poseda pistol? ha ha ha funny.
Salutari
Voteaza
0
2012 a fost un film pentru copilasi si nu m-a impresionat deloc. vecinul de sub mine poate fi doborat cu o suflare si chiar daca ar avea pistol, nu vede destul de bine sa tinteasca. ;))
Au fost 4 vise, nu numai unul. Am sa iti spun doar atat: cel cu oceanul e o lectie de viata. Nu intreba ce lectie; e lectia ta si nu are rost sa o condensez eu in cuvinte.
Mergi inapoi in apa, nu pe structura si ai sa intelegi. Poate nu astazi dar intr-o zi ai sa-ti readuci aminte.
Voteaza
0
Stii ce e interesant in relatarea acestui vis , Petrule?
Ai simtit nevoia sa precizezi anumite obiecte din vis sub forma unor comparatii .
Spre exemplu : avionul din vis era mic – “Cumva zburam cu un avion mic” ….mic fata de ??
“unde am gasit o structura mica din beton care iesea din apa.” ….mica fata de ?
“din departare vin valuri imense inalte de zeci de metri” … inalte de zeci de metri fata de nivelul marii sau fata de nivelul pe care te situai tu .?……apa in spatele masinii de spalat atinge o inaltime de cateva zeci de centimetri..? …inalte fata de nivelul camerei ?
Te simti constrans de ceva , Petrule ?
Exista vreun element din trecut care te-a surprins atat de mult incat a creat un impact violent pe care l-ai trecut cu usurinta cu vederea tocmai pentru a nu te lasa afectat de acel moment ?
In subconstient macina numai acele elemente nefinalizate din punct de vedere psihic . Numai ele se pot alimenta din temerile tale adanc “scufundate in apa ” , temeri ce te protejeaza de infruntarea a ceea ce a ramas neterminat si suspendat, inghetat in trecut .
E usor a spune cauta in subconstient fara a detalia ce anume ai putea gasi in urma cautarii .
Petrule , cauta momentul din trecut ce nu-si gaseste linistea , acea clipa in care ai reprimat o emotie puternica fiindca asa ai crezut ca e bine sa faci atunci .
Te simti sufocat de ceva anume ce nu iese la iveala decat in vis .
Ai resentimente fata de ceva anume din trecut , acel ceva ce nu e in concordanta cu persoana cu care te identifici acum .
Poate fi un conflict intre ceea ce vrei sa obtii si posibilitatea de a obtine acel ceva care devine tot mai mica iar tu vrei sa o vezi crescand .
Impulsul de a face ceva si incercarea de a-l controla intr-un anumit mod creeaza tensiuni psihice .
Afla de ce esti tensionat chiar daca vei afirma cu tarie in sinea ta ca nu esti .
In vis pari a te “agata” de structura de beton ce iesea din apa pentru a supravietui . De ce ai vazut o structura de beton cand puteai sa vezi o bucata de pamant ce iesea din apa …
De ce ai reusit sa te salvezi cand puteai sa te scufunzi ? Exista ceva ce te tine pe linia de plutire , no ?
Ai innotat pe orizontala pentru a evita curentii apei ? Serios ? Poi si cum puteai respira , atunci ?
Cum de ai ajuns pe vasul de croaziera cand tu erai pe o structura mica de beton ? Putea sa te salveze cineva cu o barca de salvare , no ? Nu cumva ai sarit anumiti pasi ?
Erai pe structura de beton dar instinctul de salvare din tine ce facea ? De ce erai relaxat cand veneau valurile de zeci de metri spre tine ? Te victimizezi si nu vrei sa fi salvat pentru ca postura de victima te avantajeaza ? (nu te ofensa aici , gandeste !)
De ce prietenii tai au fost atrasi in “adancuri” iar tu nu ? Te distantai cumva de ei ?
De ce te-ai raportat la prietenii tai cand erai in apa si cautai o situatie salvatoare ? De ce nu erai singur in apa sau de ce nu te puteai vedea numai pe tine ? E un sentiment de pierdere sau de constientizare a lipsei unei anumite persoane Ai pierdut pe cineva apropiat sau simti ca te detasezi de cineva apropiat ?
Ce anume era in sticla acelui om beat ? De ce sunt atat de multe elemente legate de apa precum , valurile , chiuveta , scurgerea , baia , bucataria , ? De ce vin si nu bere sau tzuica ? Era vin alb sau rosu ?
Tot ceea ce faci se petrece in apa ?? inseamna ca tot ceea ce faci in vis se poate scufunda oricand , no ? ceea ce denota un sentiment acut de nesiguranta . Singurul element fix din tot acest vis era structura aceea fixa de beton ? ptr ca nici avionul , nici vasul de croaziera nu sugereaza stabilitate .
De ce atunci cand erai cu femeia a dat vecinul buzna peste tine?
Esti intr-o continua transformare , atat pe plan social , familial si afectiv ? sau chiar vrei o schimbare pe toate aceste planuri ?
Din vis reiese sentimentul de nesiguranta deoarece totul este miscator , tot ceea ce e sub tine (adancurile ), deasupra ta (vasul de croaziera care este deasupra ta atunci cand tu esti in apa ), in stanga si in dreapta .
Innotai pe orizontala…….. Innotai pe orizontala “pentru a scapa de curentul creat de avion” . In viata reala , de ce anume vrei sa scapi ?
Voteaza
0
creative, m-ai coplesit. incerc sa le iau pe rand, cele la care am raspuns.
1. Nu am dat comparatii. Valurile erau mari din perspectiva pe care o aveam de pe structura de beton. Nu stiu in comparatie cu nivelul marii… Presupun ca si mai mari. :)) Avionul era mic, si cand spun avion mic ma refer la unul cu un singur motor cu spatiu de 4-5 persoane.
2. Ma simt constrans intr-o oarecare masura si lucrez la asta. Sunt lucruri pe care vreau sa le fac si care sunt “condamnate” de catre acele cateva persoane care conteaza pentru mine… Urmeaza sa rup lanturile.
3. A existat un moment de violenta emotionala in urma cu 7 ani peste care am trecut, dar nu chiar in totalitate.
4. Nu stiu cum am ajuns pe vas, iar pe structura din beton nu am simtit frica in fata valurilor.
5. Exista momente in care-mi triez prietenii pastrandu-i pe aceia adevarati.
6. Peste tot in vas unde a fost vorba de vin, a fost numai vin rosu.
7. Doresc o schimbare… undeva.
8. In viata reala vreau sa scap de ideea de “sistem”.
wow,,,creative,,,,,,,!
no comment!
Voteaza
0
:)): Uite cum pluteste dorinta pentru performanta ,dorinta de autorealizare !
Spatiu , spatiu , libertate si iar libertate
“Doresc o schimbare… undeva”
Undeva si nu candva ? Schimbarea se incadreaza in spatiu dar nu si in timp ?
Apropo de timp , de unde reiese momentul in care s-au intamplat evenimentele din vis ? Observi ca nu le-ai incadrat in timp ?
Spatiul in care “te desfasori ” e impresionant . Apa , cerul , vasul de croaziera sugereaza grandoarea peisajului la care aspiri .
Nu te supara timpul cum te supara spatiul .
Undeva in abisul subconstient ai ales timpul de desfasurare al grandiosului eveniment la care aspiri .Poate de aceea nu te preseaza timpul . Ori poate timpul e prietenul tau iar spatiul mai putin .
Avionul se deplaseaza in spatiu , nu si in timp si este purtatorul unui ideal care nu cunoaste limitele celor de la sol atata timp cat zboara deasupra lor , da ?
Si daca cei de la sol sunt ingraditi de forta gravitationala , cei care zboara sunt liberi sa sfideze aceasta forta ce ii atrage mereu in jos . (aici sfidezi forta gravitationala)
“Valurile erau mari din perspectiva pe care o aveam de pe structura de beton”
Una e sa visezi o apa limpede si linistita si alta e sa asisti la atintirea acelor valuri uriase asupra ta .
Valurile inalte sugereaza forta cu care te lupti atunci cand iti urmezi visul . Tu te afli pe o structura de beton si nu iti este frica de valuri caci valurile se sparg de beton .
“si m-am asezat privind cum din departare vin valuri imense inalte de zeci de metri cu multi oameni in apa. ” Stii ce sugereaza aceste randuri ? Un “Val de Oameni” vine din departare . Acestia sunt oameni din “sistem” iar ei sunt in apa si vin spre tine .
Ai curaj sa te lupti cu ei , nu ai de ce sa simti frica atata timp cat lupti pentru visul tau . Daca te lasi doborat de ei , esti doborat in fata propriului tau vis la care aspiri .
Valul de oameni face parte din sistem . Cei care fac parte din sistem sunt luati de val . (aici sfidezi ceea ce denumesti sistem)
Hai sa revenim la avion ca de aici incepe totul !
“si cand spun avion mic ma refer la unul cu un singur motor cu spatiu de 4-5 persoane”
Avionul are locuri pentru cei dragi sau pentru cei care te sustin in atingerea unei noi trepte ale evolutiei ?
Cu alte cuvinte unde ii plasezi pe cei care “condamna” lucrurile pe care le faci daca sunt acele persoane care conteaza pentru tine?
Condamna , un cuvant cam dur ………
Daca acele persoane fac parte din sistem iar tu vrei sa scapi de ideea de sistem , intrebarile de fata iau forma unui compromis .
Daca nu arata a compromis atunci nu exista conflicte intre ceea ce vrei si ceea ce poti obtine .
Voteaza
0
@creative, daca pina acum consideram psihologia (ca materie de studiu, ca stiinta, ma rog…) ceva cit de cit bine venit…macar in anumite zone , cazuta pe mina ta, devine ceva ,,,,uuuuh, scarry…sincer, problema e la tine, nu e cu psihologia…iti tine loc de aer, de minte, de…orice? tu mai stii sa privesti lumea asta pur si simplu,…asa, ca un om care nu stie nimic?
Voteaza
0
@creative…dupa ultima ta postare, mi-e rau fizic. Asta ce inseamna?
Voteaza
0
hahahhaha,,,,,cine nu #duce# recomandam detasare,,,,,’spalare pe creier’……creative e chiar ok!
Voteaza
0
@inorog,,,fa analizele,,cine stie,,,!
creative cred ca e bun pt dureri psihice,,;) parerea mea!
Voteaza
0
eu sunt fascinat :D! revin cu raspunsuri.
mie imi place teribil,,,,,
Voteaza
0
creative:
Consider ca schimbarea poate avea loc ACUM. Stiu si ce vreau sa schimb, dar nu vreau sa divulg.
Nu stiu cand s-au intamplat evenimentele din vis.
Nu ma supara spatiul. E superb peisajul, in afara de bucataria inundata, unde m-a enervat numai apa.
Intr-adevar, vreau sa ies din sistem si sa rup lanturile care ma tin legat de cei care ma vor captiv in sistem caci nu ar putea sa ma inteleaga in afara lui.
Nu stiu cine are loc in avion. Stiu doar ca cele doua persoane sunt de la Discovery Channel. :)) Nu stiu cum sa percep interiorul aparatului de zbor.
Persoanele care “condamna” ceea ce fac sunt in apa, nu conteaza pentru mine.
Intrebarile nu iau forma unui compromis pentru ca ma descotorosesc de oamenii care nu ma accepta cu tot cu idealuri si mod de viata. Pot fi proprii parinti sau iubita, care asa ar deveni fosta.
Petru: discovery-to discover=a descoperi…zic si eu…:)
@creative:m-ai lasat masca! :) Am incercat si eu o interpretare,dar a ta….esti tare! >:D<
Voteaza
0
Daca imi permiti , voi incepe comentariul prin selectarea unui sir de cuvinte din comentariul tau ,Petru , un sir de cuvinte care tradeaza o intentie ce are ca izvor un tumult de energie inmagazinata in interior , energie care te consuma , insa , emotional .
“Consider ca schimbarea poate avea loc ACUM”
De acord cu tine dar daca nu poate avea loc acum , ce se intampla ?
Am sa ma intorc in timp pentru o clipa pentru a aduce in prezent invataturile din trecut , inca din prima zi in care am decis ca am nevoie de o schimbare .
Am sa recunosc ca rabdarea nu a fost dintotdeauna punctul meu forte si precum eram plin de energie m-am gandit la vremea aceea ca mi-ar prinde bine macar o luna de arte martiale.
Zis si facut , ma prezint in fata salii de judo unde l-am cunoscut pe cel care urma sa-mi arate un nou inceput de drum unde intalneam provocari pe care invatam a le depasi.
Pentru a le depasi , trebuia intai sa le cunosc , sa inteleg pericolul si sa ma pregatesc a-l infrunta .
Dar de unde sa stiu eu ce este pericolul ?
De unde puteam afla ce anume aveam de infruntat cand totul se petrecea in mai putin de 2-3 secunde ?
Care crezi ca a fost prima temere pe care aveam sa o cunosc?
Prima intrebare la care n=am stiut cum sa raspund , poate ca suna pueril atunci ,dar absolut necesar in gasirea metodei de abordare a fricii .
Mestrul m-a intrebat : stii sa cazi ?
Cine credea ca trebuie intai sa stiu sa cad pentru a invata sa ma ridic ? Caderea facea parte din joc iar eu nu stiam asta ?
Dupa ce am invatat sa accept ca pot din cand in cand sa mai si cad a urmat indemnul : Hai sa ne imprietenim cu podeaua!
M-a impins si apoi m-a intrebat unde ma duc deoarece n-aveam sa-l gasesc acolo unde eram eu si anume intins pe podea la 2 metri distanta .
Ce crezi ca uitasem sa fac ?
Am uitat sa ma ridic , chiar si de unde am plecat si am uitat ca maestrul se afla la un picior lungime de mine si ca eram in vizorul sau pe cand el nu era in vizorul meu .
Acum ma intrebam unde am gresit iar raspunsul l-am avut abia in treapta urmatoare a invatarii si anume , amortizarea caderii . Tocmai avusese loc un transfer de energie dinspre mestru catre mine si nestiind cum sa dirijez acea energie am resimtit din plin caderea .
Amortizarea are ca scop diminuarea fortei de impact a energiei asupra corpului si presupune pregatirea corpului de a absorbi socuri in siguranta .
Mi-am permis sa cad pentru a ma ridica , m-am ridicat stiind ca pot cadea din nou . Daca tu consideri ca schimbarea poate avea loc “acum” , iti permiti sa cazi , “acum” ?
Voteaza
0
nu-mi place deloc sa cad… nu prea stiu sa cad. ;)) dar stiu ca e necesara si aceasta abilitate.
Iesirea din sistem presupune o cadere ?
Voteaza
0
Nu. Iesirea din sistem este un ideal spre care tind si pe care-l voi atinge in curand.
Imagineaza-ti o comunicare cu tine insuti .
Ai putea spune fara retineri “Mi-am insusit modul de gandire al ….?”
Voteaza
0
Petru, astept sa imi scri despre visul in care stai relaxat intr-o apa limpede in care inoata rechini ucigasi incat tu sa ii simti langa tine. Da. Si esti atat de linistit, impacat si sigur cu tine incat rechinii nu iti pot face nimic, pentru ca stii ca singurul care iti poate face rau sau bine esti tu, cu ajutorul/handicapul mintii. Te bucuri de prezenta lor, ii accepti, “vorbesti” cu ei si ii iubesti exact asa cum sunt ei:).
Voteaza
0
Tare as vrea sa te vad in apa cu un rechin tigru .
Sa nu uiti sa-i mangai coada din cand in cand , Robert .:)))
Mintea proiecteaza ceea ce simti in obiectele pe care le “vezi” in vis .
Daca in realitate tu stii sigur ca un rechin e periculos iar in vis ti se pare gingas ;)) , atunci adevarul realitatii din vis este incoerent.
Ce inseamna adevarul coerent ?
Citez dintr-un referat de filozofie :
“Teoria corentei afirma ca credintele sunt adevarate cand se potrivesc bine impreuna, cand se leaga una cu cealalta” .
“Coerenta este reciprocitatea relatiei dintre parti, ca intr-un joc de puzzle”
“De pilda, credinta ca o camera are pereti pare sa fie adevarata, pentru ca este coerenta cu ceea ce vedem, cu ceea ce putem atinge, cu ceea ce stim despre alte camere si cu multe alte lucruri pe care le credem. Daca credem ca peretii camerei sunt flexibili, acea opinie este falsa, deoarece este inconsistenta cu toate celelalte credinte si perceptii ale noastre (nu putem intinde peretii, iar daca ii apasam, ei nu se vor indoi s.a.m.d.).”
Asadar , iti doresc sa ai parte de rechini dragalasi , Robert , la fel cum si tu ii urezi llui Petru .
Sa speram ca rechinii vor aparea numai in vis !
Voteaza
0
Intotdeauna cred ca filozofia adevarata inseamna Experimentare:).
Voteaza
0
ahh perfect , Robert .
Sa aducem rechinii ! :))
Voteaza
0
:ar!
Voteaza
0